Pentru mine, omul zilei este Adelina Patti, una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile, artistă născută în miez de februarie, în 1843.
Cântăreaţă care a accesat gloria în cele mai spectaculoase ipostaze ale ei, Adelina Patti a fost considerată de către Giuseppe Verdi drept cea mai bună soprană din lume. Patti a debutat la o vârstă foarte tânără, la 16 ani cântând rolul Luciei di Lammermoor.
A apărut pe scena operei regale londoneze la 18 ani, bucurându- se de un succes imens, care i-a adus de îndată o sumă îndestulă toare pentru cumpărarea unei case în capitala Imperiului Britanic. Nu a trecut nici un an şi a fost invitată la Casa Albă, unde a cântat pentru Abraham Lincoln şi pentru prima doamnă a Americii. Celebritatea sopranei italience s-a extins pe toate meridianele, inclusiv în America latină, unde marii cântăreţi de operă primeau din partea admiratorilor, în loc de flori, bijuterii din aur masiv.
Repertoriul ei a fost nu foarte extins, definindu- se în jurul unor personaje precum Violetta, Gilda, Leonora, Aida sau titluri precum Semiramida, Africana, Hughenoţii, Linda di Chamounix, Faust etc. În epocă, celebritatea artistei rivaliza cu cea a reginei Victoria, iar printre admiratorii ei se numărau ţarul Alexandru II, împăratul Franz Josef, Napoleon III, Lev Tolstoi, Oscar Wilde, Henry James, Rossini, Verdi, Ceaikovski, Gounod, Saint- Saëns etc., chiar rivala ei Jenny Lind recunoscându- i unicitatea: „Există o singură Niagara şi o singură Patti“.
Adelina Patti a cântat şi la Bucureşti, unde a fost primită ca o regină, atât de public, cât şi de presă, inclusiv de forţele de ordine, care au luat măsuri similare cu cele din timpul vizitei ţarului. A avut patru apariţii la Teatrul Naţional, între Crăciun şi Anul Nou, în 1885. La plecare, artista a scris un bilet dirijorului George Stephănescu, lăudând muzicienii români împreună cu care a cântat. A murit în 1919 şi a fost înmormântată la Paris, în cimitirul în care odihnesc şi osemintele lui George Enescu.