X

Mihai Cârciog, primul patron al EVZ, în club cu Monica, soția jurnalistului Cornel Nistorescu. Povestea unei fotografii

Autor: Mihnea-Petru Pârvu / Data publicarii: 25-04-2019 00:04

Fotografia în care apar împreună primul patron al Evenimentului zilei, regretatul Mihai Cârciog și jurnalista Monica Nistorescu, prima soție a ziaristului Cornel Nistorescu, la rându-i fost acționar la Trustul Expres – societate care avea în portofoliu pe lângă „Bulina roșie” și săptămânalele Expres și Expres Magazin, a fost realizată în primăvara anului 1994, de către fotoreporterul EVZ Cătălin Luțu.

Cei doi participau la lansarea clubului „Carioca”, de pe bulevardul Dacia, din centrul Capitalei. Cochetul local era proprietatea Monică Nistorescu și avea o grădină de vară superbă dar, din păcate, nu se afla în epicentrul vieții mondene de pe atunci, așa că nu a supraviețuit decât vreo doi ani, după care s-a închis, în ciuda unei investiții mai mult decât generoase. La un moment dat, la întrebarea dacă localul este pe profit, Cornel Nistorescu mi-a răspuns, dând din umeri, blazat: „Eu nu știu decât că, în fiecare lună, nevastă-mea îmi cere bani pentru salariile personalului…”.

De meserie tipograf și devenit, înainte de a se lansa în afaceri, secretar de redacție, Mihai Cârciog a fost un veritabil bon viveur, un fin cunoscător al celor mai exclusiviste brand-uri de whisky și mare amator de câte un pocheraș cu prietenii săi intimi. El a fost un patron de presă atipic. Niciodată, dar niciodată, în ciuda unor presiuni de toate felurile, Cârciog n-a intervenit în politica editorială a vreuneia dintre publicațiile pe care le deținea, lăsând acest lucru în seama exclusivă a jurnaliștilor.

Mihai Cârciog s-a stins în iunie 2011, la vârsta de 71 de ani, la Viena, unde se stabilise după ce și-a vândut acțiunile de la Evenimentul zilei unui trust de presă german.

Monica Nistorescu, o autentică doamnă, a fost jurnalistă la săptămânalul Expres. Ulterior, s-a retras din presă și a intrat în PR.