Mihaela Iorga îi cere despăgubiri de 10.000 de euro Laurei Codruţa Kovesi

Războiul dintre Laura Codruţa Kovesi şi procurorul Mihaela Moraru Iorga continuă, după ce în septembrie 2017 ultima şi-a câştigat dreptul în instanţă de a se întoarce la DNA. Acum, Mihaela Moraru Iorga îi cere şefei DNA daune materiale în valoare de 10.000 de euro, pentru lunile în care a fost suspendată. Războiul de la vârful DNA a început în luna iunie a anului trecut, dar pare că mutările din teren ale principalelor protagoniste sunt nelimitate prin absurdul situaţiei

După ce, în septembrie 2017, şi-a câştigat în instanţă dreptul de a se întoarce la DNA, după ce fusese suspendată în iulie din ordinul Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Mihaela Moraru Iorga a formulat o nouă cerere de chemare în judecată a şefei sale, dar şi a adjunctului DNA Mihai Iacob. Informația a fost publicată de luju.ro iar Evenimentul zilei a obținut confirmarea și o scurtă declarație din partea Mihaelei Iorga Moraru. Procurorul le cere celor doi șefi DNA despăgubiri în valoare de 10.000 de euro, pentru perioada iulie- octombrie, când a fost suspendată din instituție. Dacă prin decizia din septembrie 2017, ordinul de a o revoca de la DNA pe Mihaela Moraru Iorga a fost suspendat, acum procurorul cere anularea lui. Dosarul a fost înregistrat la secţia contecios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, iar judecătorul Radu Ionel va decide în următoarea perioadă dacă ordinul de revocare emis de Kovesi a fost legal sau nu.

Magistratul care a judecat „meciul” Iorga-Kovesi, hărțuit

Însă lucrurile în acest război din DNA sunt mult mai grave decât par la prima vedere. Conform jurnaliştilor de la luju.ro, judecătorul care a suspendat în septembrie 2017 ordinul Laurei Codruţa Kovesi, Amer Jaber, a fost supus la presiuni din partea DNA în perioada în care a judecat acest dosar. Publicația susţine că în timpul procesului, procurorii DNA i-au amintit lui Jabre ca are nişte înregistrări cu el, care încă nu au fost distruse şi care oricând pot apărea. Ba mai mult, Laura Codruţa Kovesi a încercat să obţină revocarea judecătorului care urma să soluţioneze conflictul din interiorul DNA. Înainte de a începe judecarea dosarului, procurorul şef al DNA a reuşit să obţină la urgenţă, cu ajutorul CSM şi PICCJ, cu o zi înaintea primului termen de judecată, răspunsuri pentru justificarea „unei cereri de recuzare documentate” în vederea amânării posibilităţii întoarcerii Mihaelei Moraru Iorga la DNA. Răspunsurile au venit din partea CSM şi PICCJ în aceeaşi zi în care au fost formulate cererile de către Kovesi, 16 august 2017, şi conţineau datele solicitate şi mai apoi folosite de DNA pentru recuzarea lui Jabre Amer. Totuşi, răspunsurile către Kovesi conţin informaţia că judecătorul a chemat în judecată PICCJ pentru a distruge o serie de înregistrări care nu aveau legatură cu cauza şi în posesia cărora procurorii ar fi intrat în mod abuziv. Ulterior, în 17 august 2017, Laura Codruţa Kovesi a formulat cerere de recuzare a judecătorului Amer Jabre, care a fost respinsă ca neîntemeiată.

De unde a început războiul

Pentru a înţelege cât de important este acest război pentru Laura Codruţa Kovesi trebuie să ne întoarcem la originile acestui scandal. Duminică, 18 iunie 2017, România Tv a difuzat o înregistrare în care şefa DNA le cerea procurorilor din subordine arestări spectaculoase, dar şi să se ajungă, într-un dosar penal, la premierul României. „Uncheşelu (procurorul Jean-Nicolae Uncheşelu, care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari- n.r.), ştiţi ce îmi doresc? Să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. (...) Şi-am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. (…) Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. (…) La fiecare ştiţi ce aveţi în lucru. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm! De două luni, unii din ei liberi, nu iese niciun rechizitoriu. Numai unii şi aceiaşi fac dosare. Unii s-au încurcat cu legea şi-au făcut trei rechizitorii anul trecut, mamă ce mult am lucrat, suntem tari. Cu trei rechizitorii nu facem treabă”, spunea procurorul şef al DNA în înregistrarea audio. După apariţia acestor înregistrări, Laura Codruţa Kovesi a declanşat o anchetă internă în DNA pentru a afla cine este persoana care a făcut înregistrările.

Şefa DNA, anchetă împotriva propriilor procurori

După numai o săptămână de la izbucnirea scandalului, procurorii DNA Mihaela Moraru Iorga, Doru Ţuluş şi Nicolae Marin au făcut la CSM o sesizare împotriva Laurei Codruţa Kovesi în care acuză că au fost citaţi să se prezinte la detectorul de minciuni în cadrul anchetei interne. Mihaela Moraru Iorga a recunoscut că tensiunile dintre ea şi Kovesi sunt mai vechi şi a dat un detaliu exploziv din modul de acţiune al şefei DNA: „Mi-a cerut să o reţin pe Elena Udrea, chiar dacă Parlamentul reufuzase arestarea şi în acest caz reţinerea nu mai avea niciun rost, provocând doar circ mediatic”. Procurorul a refuzat şi a plasat-o pe Udrea sub control judiciar.

Iorga a cerut transparenţă la CSM, Kovesi şedinţă secretă

Kovesi a reacţionat la acuzaţiile aduse de procurori şi a cerut revocarea din DNA a lui Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga. Scandalul dintre ei a fost tranşat în data de 4 iulie de CSM, care a acceptat cererea şefei DNA şi i-a revocat pe cei doi. A atras atenţia însă atitudinea CSM, instituţia care garantează independenţa justiţiei, care a părut să fie de partea Laurei Codruţa Kovesi în scandal. În timp ce procurorii revoltaţi au cerut ca şedinţa în care se judeca soarta lor să fie publică, cu presa în sală, Kovesi a cerut o şedinţă la secret. A câştigat şefa DNA şi opinia publică a aflat doar pe surse ce s-a întâmplat în sală. După acest scandal s-a declaşat şi celebrul control al inspecţiei judiciare asupra activiţăţii DNA pentru perioada ianuarie 2016-iulie 2017, lovit şi el de mai multe acuzaţii, una dintre ele fiind că inspectorii au fost supuşi la presiuni din partea Laurei Codruţa Kovesi în timpul controlului.

Reacţia Mihaelei Moraru Iorga la noile dezvăluiri

Contactată de EVZ, procurorul Mihaela Moraru Iorga ne-a spus că „De acest dosar s-au ocupat exclusiv avocaţii. Nici nu ştiam de existenţa documentelor. Acum am văzut şi eu pentru prima dată acele documente”

Întoarcerea Mihaelei Iorga la DNA

Totuşi unul dintre cei doi procurori excluşi din DNA, Mihaela Moraru Iorga nu s-a mulţumit cu decizia CSM şi a contestat ordinul de excludere din DNA în justiţie. Procesul a început în data de 17 august 2017, precedată de o zi agitată în care Kovesi a încercat prin toate mijloacele să obţină date pentru a putea cere revocarea judecătorului Amer Jaber. Nu a reuşit şi, în data de 27 septembrie 2017, Curtea de Apel București a decis suspendarea ordinului emis de Laura Codruța Kovesi prin care Mihaela Iorga a fost revocată din funcția de procuror al DNA, dar pe chestiuni procedurale.

În data de 3 octombrie 2017, secţia de procurori a CSM a luat act de decizia instanţei din 27 septembrie 2017 şi a decis că Mihaela Moraru Iorga se poate întoarce la DNA, până când Curtea de Apel Bucureşti va da o sentinţă definitivă. Nici nu se uscase bine cerneala pe decizia CSM prin care Iorga era declarată câştigătoare a unei reprize din meciul cu Kovesi, că DNA a contraatacat. A doua zi, miercuri 4 octombrie 2017, Mihaela Moraru Iorga a fost chemată la DNA Ploieşti, pentru a fi audiată în calitate de martor într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

„Nu înțeleg scopul audierii de astăzi, din punctul meu de vedere raportat la întrebările care mi-au fost puse. Prezența mea astăzi, aici, este total nejustificată. Absolut tot ce am fost întrebată rezultă în mod clar din documente”, a afirmat Moraru Iorga la ieşirea de la DNA Ploieşti, sugerând că a fost chemată mai degrabă pentru un spectacol mediatic la doar o zi după ce fusese repusă în drepturi de către CSM. Moraru Iorga a spus ca nu știe în ce dosar a fost chemată, dar a spus că faptele vizate de procurori sunt fals intelectual și favorizarea făptuitorului.

O situație de un absurd total

Anul 2017 s-a sfârşit, dar în războiul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Mihaela Moraru Iorga pare că nu s-au arătat încă toate loviturile posibile. Meciul pare deschis la mutări nelimitate în condiţiile în care ne aflăm în faţa unei situaţii de un absurd tragi-comic: un procuror cere despăgubiri de la superiorul ierarhic, acelaşi procuror este anchetat de colegii săi de la Ploieşti, care colegi au o şefă, pe Laura Codruţa Kovesi, acuzată de Mihaela Moraru Iorga că a cerut reţinerea unui om, deşi era evident că el nu poate fi arestat.

Procurorul DNA devine, din martor, suspect

Războiul continuă şi, în luna noiembrie 2017, Mihaela Moraru Iorga devine, din martor, suspect într-un dosar care îl implică pe omul de afaceri Florian Walter. „În condiţiile în care faţă de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul DIICOT au fost emise mandatul european de arestare şi cererea de dare în urmărire internaţională, suspecta Moraru Iorga Mihaela, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat, cu intenţie directă, prin acte comisive şi omisive, în scopul îngreunării cercetărilor şi tragerea lui la răspundere penală”, a transmis DNA în data de 15 noiembrie 2015.

Iorga îi cere despăgubiri lui Kovesi şi devine, din suspect, inculpat

Meciul continuă şi, în data de 24 noiembrie 2017, Mihaela Moraru Iorga înregistrează o nouă cerere la Curtea de Apel Bucureşti prin care cere anularea ordinului de revocare dat de Kovesi în iulie şi despăgubiri materiale în valoare de 10.000 de euro din partea şefei DNA, dar şi din partea adjunctului acesteia, Marius Iacob, pentru lunile în care a fost suspendată din activitate, iulie-octombrie 2017. În numai două săptămâni a venit şi replica DNA. În data de 8 decembrie 2017, Mihaela Moraru Iorga a fost din nou chemată la DNA Ploieşti, unde procurorii au anunţat-o că i-au schimbat încadrarea din suspect în inculpat. Iorga este acuzată că, „în perioada 2015 - iunie 2017, a purtat discuţii în afara cadrului legal cu o persoană urmărită internaţional şi a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându- o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare, a purtat discuţii informale cu intermediari ai lui Florian Walter în biroul său din sediul DNA pentru a stabili modalitatea în care acesta poate fi ajutat, a efectuat unele activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT Ploieşti, şi a solicitat efectuarea unor demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare a unui dosar înregistrat la DNA - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, prin inducerea în eroare, arătând că instrumentează o cauză mai veche care priveşte aceleaşi fapte”, au tranmis procurorii DNA. În replică, Iorga a spus: „Eu zic să aveţi răbdare. O să ajungem într-o fază publică şi atunci o să auziţi toate declaraţiile. (...) O să facem toate declaraţiile în faţa judecătorului şi atunci veţi avea toate informaţiile necesare”