Presa maghiară atrage atenția asupra faptului că odată cu intrarea în Air Schengen, România e obligată să primească înapoi migranții afgani și sirieni aflați în Austria și care au plecat spre vest prin teritoriul românesc.
Presa maghiară îl citează pe ministrul de Interne român, Cătălin Predoiu, care a subliniat că în decurs de câteva zile, România este pregătită să primească înapoi pe acei migranți ce au venit la noi și apoi au plecat în alte state, ilegal.
România, obligată să primească înapoi un număr de migranți
„Deşi ministrul se prevalează de reglementările internaţionale, reprimirea migranților a fost cerută de guvernul de la Viena condus de Karl Nehammer, în schimbul retragerii vetoului său faţă de aderarea parţială la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei”, potrivit presei maghiare.
Conform înțelegerii stabilite în luna decembrie, România și Bulgaria vor deveni parte a zonei fără controale la frontiere pentru traficul aerian și maritim începând cu luna martie.
Într-un pas ulterior, se va lua o decizie cu privire la eliminarea controalelor terestre, adică la aderarea completă la spațiul Schengen. Asta dacă toate condițiile sunt îndeplinite, inclusiv cea referitoare la migranți.
Polițiștii de frontieră români, ajutați de cei din Austria
Cătălin Predoiu a mai spus că, după aderare, polițiștii de frontieră români din Aeroportul București vor beneficia de asistență din partea omologilor lor din Austria.
Potrivit ministrului, acest lucru implică faptul că, în situația în care sunt identificate pașapoarte sau acte de identitate suspecte asupra unui călător, documentele respective vor fi verificate nu doar de către polițiștii români, ci și de către cei austrieci.
„Potrivit relatării portalului transilvan Maszol, majoritatea aeroporturilor din Transilvania s-au pregătit pentru asigurarea corespunzătoare a condiţiilor necesare pentru Schengen. În cazul câtorva aeroporturi din România, cum ar fi aeroportul Avram Iancu din Cluj, vor fi necesare modificări.
În cazul aeroportului din Satu Mare, în primul trimestru al anului curent este aşteptată terminarea unor proiecte de dezvoltare. Aeroporturile din Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu şi Oradea sunt deja pregătite pentru Air Schengen”, mai scrie Magyar Nemzet.
Cătălin Predoiu spune ce se va întâmpla cu acei migranți ajunși ilegal în alte țări
Ministrul Predoiu a precizat că cerința Austriei referitoare la migranți se referă la cei care au intrat inițial în România și, ulterior, au ajuns ilegal în Austria sau în altă țară. Acest aspect este inclus oricum în cadrul Regulamentului Dublin.
„Dacă partea austriacă a simțit să sublinieze anumite lucruri, nu a simțit să le sublinieze față de România. Noi nu facem sau nu urma să facem nimic în plus, am zis ce facem în prezent, în virtutea acestui acord politic și în virtutea Deciziei-cadru.
Deci, România deja aplică Regulamentul Dublin”, a declarat ministrul de Interne Român.