Prevezi spectrul unui posibil eşec, poate sentimental. Nu intra în bătălie! Retrăge-te acum şi încearcă mâine! Nu-ţi epuiza resursele, replierea înțeleaptă pregătește viitorul succes!
19,20 septembrie
Mic burghezia a existat şi va exista mereu, acum i se spune "clasa de mijloc", este coloana vertebrală a societății. HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR
Pe 19 septembrie s-au născut cardinalul de Richelieu, Emil Zatopek, Kossuth Lajos, Jeremy Irons, Twiggy, Angela Moldovan, Marcel Breslaşu Eugen Bădărău, Mihail Arnăutu, Ruxandra Sireteanu-Constantinescu. Pe 20 septembrie s-au născut Sophia Loren, Upton Sinclair, Sir James Dewar, Fernando Rey, Theodor Neagu, Petre Got, Taşcu Gheorghiu, Victor-Viorel Ponta.
Nimic în "kalendar", în calendarul creştin ortodox, pe 19 septembrie sunt cei trei sfinţi de serviciu: Trofim, Sevatie şi Dorimedont! Dorimedont, ce nume sonor! Dar, cu siguranţă, nimeni nu şi-ar boteza băiatul, Dorimedont, sau, mai ştii, are începutul cu „dor” ceea ce poate duce la numele de alint „Doruleţ”! Haide, că bat câmpii cu graţie! Pe 20 septembrie sunt Sfinţii: Eustatie şi soţia sa Teopista cu cei doi fii, Agapie şi Teopist.
Este şi ziua de naştere a oraşului Bucureşti, cetatea Bucureştilor fiind pomenită într-un hrisov domnesc al lui Vlad Ţepeş ca fiind reşedinţă domnească. Documentul, redactat în slavonă, poartă data de 20 septembrie 1459.
Constantin Giurăscu, marele istoric, poate cel mai mare specialist în istoria Bucureştilor, spunea odată, demult, (ce repede trece timpul) că nu-şi explică prin ce miracol această cetate, fără aşezare strategică, pe un areal de mlaştini şi având o climă neplăcută – ei bine, cu toate aceste dezavantaje, Bucureştii au devenit Capitală. Poate, adăuga el, pentru că se află pe drumul vechi bătut încă din neolitic dintre Nordul Europei, ce pleca din stepele necuprinse şi ajungea în sud, la măreaţa Atenă şi preaputernica Spartă şi apoi în Imperiul Roman.
Apoi bunul istoric se apleca şi îţi şoptea: Dunărea nu a despărţit niciodată. Popoarele trăiau pe ambele maluri ale fluviilor mari: vezi Nilul, Tigrul, Tibrul. Şi apoi se uita drept în ochii tăi şi mai spunea ceva, dar nu este încă timpul să vorbim despre aceasta. Sunt taine şi lucruri pe care le spun istoricii când au încredere, dar nu se scriu niciodată!
Vreau să vă spun, dragi lupi, padawani şi hobbiţi câteva cuvinte despre cehul Emil Zatopek, pe care-l pomenim sâmbătă, cvadruplu campion olimpic, astăzi uitat, cum sunt uitate mai toate exemplele pozitive. Am mai vorbit despre asta dar voi repeta exemplele bune, pozitive, de câte ori este necesar! Adică, mereu, în fiecare an, de 19 septembrie!
Zatopek, născut în anul 1922, a fost cel mai bun atlet al mijlocului secolului XX pe distanţe medii. Un sportiv excepţional, un om complet, bun şi modest, implicat politic şi social pentru progresul ţării sale.
Triplu olimpic la Helsinki, în anul 1952, unde a câştigat cursele de 5.000, 10.000 de metri şi cea mai importantă probă a Olimpiadei, maratonul! A fost supranumit „locomotiva cehească”! Zatopek a protestat, a spus, cu modestie, că el doar a urmat sfaturile şi stilul marelui alergător finlandez Paavo Nurmi, „finlandezul zburător”!
Emil a fost un sportiv inteligent şi plin de umor. Se spune că la una dintre conferinţele de presă, a fost întrebat de ce are o figură suferindă, arată un efort imens, când aleargă. Emil a răspuns: „ştiţi, alergatul nu este gimnastică artistică sau dans pe patine. Şi apoi, cu cât arăt mai mult efort, cu atât sunt plătit mai bine!” Sala a izbucnit în râs.
Colonel în armata Cehoslovaciei şi membru influent de partid, prieten cu Dubcek. A fost unul dintre artizanii Revoluţiei de catifea, o aplicare timpurie a principiului „convergenţei sistemelor”, teorie atât de dragă celor de la Harvard.
În anul 1968, în august, Cehoslovacia este ocupată de trupele Tratatului de la Varşovia, mai puţin România. În august 1968 a fost unul din momentele când m-am simţit foarte mândru că sunt român. Familia mea, tata şi cu mama, au găzduit o familie de cehoslovaci, pe care evenimentele o prinsese pe litoral, ei erau din Ostrava, până au obţinut azil în Austria. Două luni de zile. Aceia au fost refugiaţi! Aşa se face, aşa este civilizat şi legal.
Emil Zatopek, un erou naţional, este degradat în urma unui simulacru de proces, scos de către sovietici din armată şi din partid şi trimis să muncească într-o mină de uraniu, adică condamnat la o moarte dureroasă, apoi, la protestele internaţionale este pus să sape puţuri pentru apă.
Este reabilitat de Havel, în 1990, care a spus: "Uitaţi-vă la el! Este un om bun, dar care nu a reuşit să alerge mai repede decât cei care îi dorea răul. Un ceh care şi-a confundat propriul destin cu cel al ţării!"
Pleacă într-o lume mai bună în anul 2000, după o boală lungă şi grea, cancer, urmare expunerii din mina de uraniu, dar fericit, după cum declara, că ideile sale au început să prindă viaţă, măcar parțial!
Un singur episod din viaţa lui Emil Zatopek este edificator! În 1969 Zatopek primeşte, la Praga, vizita eternului rival, marele atlet, australianul Ron Clarke, care nu reuşise să-l întreacă pe Emil Zatopek, să fie olimpic.
Era o încercare a Occidentului de a face presiuni pentru îmbunătăţirea vieţii lui Zatopek. La despărţire, la aeroport, cehul îi strecoară australianului, în secret, un obiect. „Am crezut că este un document secret” relatează Clarke. Ajuns în avionul Qantas, teritoriu australian, Ron Clarke desface plicul şi rămâne stupefiat: în micul pacheţel strălucea o Medalie Olimpică de Aur, cea de la10.000 de metri, cu un singur bileţel „o meriţi cu prisosinţă”...
Vedeţi, în copilăria și adolescenţa mea, mic burghezia dorea să fie onorabilă, fie că era în Occident fie în Est, la comunişti. Mic burghezia a existat şi va exista mereu, acum i se spune "clasa de mijloc", este coloana vertebrală a societății. Exemplele de viaţă care se dădeau atunci tinerilor erau sportivi de talia lui Zatopek, artişti, medici, arhitecţi, muzicieni, mari scriitori. În general oameni care făceau performanţă, aduceau binele şi frumosul în viaţa lor şi a celorlalţi, profesioniști care își făceau excelent meseria, sau profesia.
Nu înţeleg de ce s-a scăzut aşa de mult nivelul exemplelor pentru tineret, în România, dar şi aiurea, în lume, direct la categoria curve şi pungaşi. Poate unde o bună parte a presei vulgare, anarhiste și imbecile se identifică cu "exemplele"? Bună întrebare!
Să nu mă luaţi cu "aşa vrea publicul"! Am făcut atâtea sondaje de opinie, că era să fiu şi anchetat pentru unul dintre ele! Aşa că ştiu foarte bine că publicul nu are preferinţe, este omnivor şi amorf, consumă orice i se oferă şi face fixaţii doar pe subiectele repetate şi îngroşate la nesfârşit! Cum este, de exemplu, cu gripa asta chinezescă de i se spune Covid-19!
Dacă s-ar repeta de mii de ori pe zi, la tv, net şi ziare, teoria relativităţii a lui Einstein, ei bine, acestă teorie ar fi subiect de dezbatere naţională, de talk-showri tv nesfârşite, de emisiuni la radio, de demonstraţii pro şi contra şi cu greve de protest!
Am primit o vizită, în pustnicia mea, neanunțată și neșteptată, dar cu atât mai plăcută. Un tânăr chirurg din Austria, nu spun din ce oraș și cum îl cheamă, nu i-am cerut acceptul. Dar mi-a povestit tare multe, la o cafea făcută după dichisul strămoșului meu, Marele Clucer Dimitrie Ștefănescu. Foarte interesante informațiile lui, venite din interiorul sistemului medical Occidental!
Sper să aveţi un weekend bun, atenţie la circulaţie, s-a făcut ţuica și cred că de la daci ni se trage înclinarea către băutură. Doar marele sacerdot Deceneu a dat foc la viţa de vie, pentru că dacii cam exagerau cu băutul şi nu-şi mai vedeau de treburile lor. Cel puţin vinul lor era natural şi nu otrăvea ca băuturile din ziua de astăzi!
Cumpătarea, în viaţă, este unul dintre secretele vieţii lungi, frumoase şi lipsite de necazuri. Dar ce vă spun eu, pustnic în rodaj cu grele jurăminte de sărăcie, abstinenţă şi asceză! Fiecare face cum îl taie capul, într-o societate decadentă, a distopiei sanitare, gata să se prăbuşească în haos, dar destinul arătat de horoscop are picioare mai lungi, fuge ca Emil Zatopek şi o să vă ajungă din urmă pe fiecare dintre domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi! Mâine, poate, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 19,20 septembrie 2020
BERBEC Un weekend favorabil contactelor sociale profitabile, întâlnirilor fructoase. Cu toate că oboseala cronică de-a ajuns din urmă, mai ai suficientă energie, pentru că eşti foarte motivat! Sâmbătă este o zi plăcută care se termina într-o petrecere sau la o onomastica a unui nativ din Fecioară. Duminică, un drum, dar cu profit. Weekendul este sub semnul vitezei. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce iti doresti, de fapt. Nu ai timp ! Asa timpul trece repede, confiscat de grijile cotidiene!
TAUR Este momentul favorabil să explorezi noi direcţii ale vieţii. Noile proiecte începute în weekend au sorţi mari de reuşită. Fiecare încearcă să facă ceea ce îi place, de ce tu ai face altfel? Sâmbată este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă - sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Probabil ca te duci la cumparaturi, duminica o sa vrei sa faci putina curatenie in casa si în suflet. Ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme.
GEMENI Dacă nu te pricepi, amână, nimeni nu este perfect! Nu trage tigrul de mustăți, e bine să fii precaut ca să eviţi o posibilă neplăcere, mai ales dacă eşti la drum. Stelele previn, nu obligă! Buni de gură, energici şi ironici au în acest weekend mai multe ocazii să iasă în evidenţă. Totuşi o bună parte din Gemeni trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Venus face aspecte favorabile cu zodia. Foloseşte duminica ca să-ţi lămureşti problemele de amor sau să începi alte cuceriri.
RAC Un weekend bun. În plan sentimental, sau de distracţii, totul se derulează cum ai prevăzut. În domeniul relaţiilor umane sunt probleme pe care le ştii foarte bine, dar nu o să le rezolvi acum! Sâmbătă, cu Luna, patroana ta, favorabilă, ai mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminica. Poti sa intalnesti o persoană deosebită şi întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.
LEU În weekend e timpul unei discuţii, pe care ai amânat-o. Sorţii sunt favorabili, perioada e fastă, trebuie să ai curaj leonian şi să rezolvi problemele, fie sentimentale, fie de altă natură. Sâmbătă nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui sa-i ceri ajutorul. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta – aşa, pur ideatic. Ceva mocnea de mai mult timp, fie ca ştiai, fie nu. Acum nu mai ai de facut decât să-ţi salvezi imaginea publică, cum se zice! Duminică este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, conflict personal sentimental.
FECIOARĂ Nu lăsa timpul să treacă păgubos, fără să faci nimic. În weekend, insistă ca să reuşeşti! Eşti înclinat să-ţi schimbi unele opinii, sau puncte de vedere, urmare unor veşti, sau atitudini. Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din Fecioară este în creştere – în special sâmbătă. Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi - vă vei simţi foarte bine in compania lor! Un weekend obositoar, dar foarte plăcut, până la urmă. Seară de duminică deosebită în compania celor dragi.
BALANŢĂ Încet şi sigur revii la o formă bună, după o vacanţă, o vară foarte frumoasă, dar foarte obositoare. În weekend nu pleca la drum! Sâmbătă, odihneşte-te, iar duminică... relaxează-te! Sâmbătă, este un bun prilej pentru nativii şi nativele din Balanţă să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos. Duminică perioada îţi este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii amoroase.
SCORPION Prevezi spectrul unui posibil eşec, poate sentimental. Nu intra în bătălie! Retrăge-te acum şi încearcă mâine! Nu-ţi epuiza resursele, replierea înțeleaptă pregătește viitorul succes! Norocul este în acest weekend prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole fără să faci nici un efort. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Duminică, până la urmă timpul te favorizează. Un weekend bun în toate, mai puţin la bani. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante.
SĂGETĂTOR Încă de dimineaţă, ca o durere supărătoare, un mic amănunt te enervează inutil. Calmează-te, nu ai motive, familia este bine, prietenii te respectă, în weekend totul este în echilibru! O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbată. Nu te lăsa copleşit de rutina, caută noi distraţii, petrece timpul cu ceva nou în acest weekend şi caută noi prietenii. Duminică, atenţie la regimul alimentar şi la oboseală. Dacă poţi să te odihneşti mai mult, nu ar fi deloc rău!
CAPRICORN Ai un mod de abordare direct şi îţi place să rezolvi lucrurile clar şi net, dar azi trebuie să foloseşti multă diplomaţie şi poate puţină ipocrizie. Aşa sunt timpurile, aşa sunt oamenii! Sâmbătă primeşti o informatie neasteptată, plăcută, însă, sau ai o întâlnire neanunţată cu o personă dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar.
VĂRSĂTOR Dă dovadă de realism şi stai cu picioarele pe pământ. Nu eşti nici invincibil, nici imortal! În weekend nu promite nimic, nu te alătura cauzelor care duc către partea întunecată a Forţei! Sâmbătă trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, club sau o petrecere de zi de naştere.
PEŞTI Eşti distrat, confuz, dar eşti binedispus şi nimeni nu te poate scoate din starea aceasta. În weekend, nişte veşti mai puţin plăcute! Dar, se deschid nişte căi noi, care îţi atrag atenţia! Weekendul este favorabil lucrurilor importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi, însă, pentru că oamenii de succes nu sunt obosiţi! Nu par că sunt obosiţi. Duminică nu ai frică, pastreaza speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!