Mi-e rușine cu Radu Călin Cristea în CNA

Radu Călin Cristea, membru CNA și simultan propagandist la Observator cultural, a propus astăzi o amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru postul B1 TV, dar nu a votat nici măcar pentru o somație propusă pentru postul România TV.

A fost singurul membru CNA care a votat contra somației. După el, postul care permite președintelui Traian Băsescu să emită opinii trebuie sancționat dur, postul care permite  primarului Radu Mazăre să facă același lucru, nu trebuie nici măcar somat.  Mi-e rușine cu acest membru CNA, ca să parafrazez o campanie derulată de un post al cărui apărător vehement este Radu Călin Cristea.  Adică, să vorbesc pe limba lui.

B1 TV a difuzat în perioada 16 – 28 aprilie o serie de emisiuni ce-l aveau ca subiect pe primarul Constanței, Radu Mazăre. CNA a analizat astăzi rapoartele de monitorizare a zece emisiuni și reclamațiile venite de la avocatul primarului și al președintelui Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu. Avocatul se plângea că postul de televiziune nu a acordat clienților săi drept la replică. Reprezentantul B1 Tv spunea că jurnaliștii B1 TV sunt respinși de Radu Mazăre, totuși, au preluat de la România TV un fragment dintr-o emisiune și au difuzat toate declarațiile publice pe care Radu Mazăre le-a făcut de-a lungul perioadei în care a fost în atenția mass-media datorită anchetei derulate de către DNA. Dreptul la replică trebuie acordat, atunci când e cerut. Nu contează dacă persoana a refuzat mai întâi să comenteze. De aceea, am propus ca B1 să fie obligat de CNA să acorde dreptul la replică lui Radu Mazăre. De fapt, nu aceasta era ținta reală, ci emisiunea ”Evenimentul zilei” din 1 mai, în care trei  jurnaliști ai publicației omonime l-au intervievat pe președintele Traian Băsescu, iar amenda pe care a propus-o Radu Călin Cristea și pe care a votat-o alături de Răsvan Popescu și Monica Gubernat, are o menire clară, în opinia mea: intimidarea B1 TV. Un post de radio local, nesemnificativ, a devenit astăzi și el victima unică a CNA din această primă jumătate a campaniei electorale, primind o somație pentru fapte pe care le-am văzut zilnic pe posturile centrale de televiziune și care n-au primit nici măcar o scrisoare de avertizare. Postul de radio a avut vina de a intervieva doi membri PMP în studio.

Ginerica

Fragmentele de mai jos, pe care le-am selectat ca fiind dintre cele mai reprezentative din dezbaterea CNA, trebuie puse neapărat în antiteză cu ceea ce vedem zilnic la Antena 3, spre exemplu.

Dezbaterile CNA la punctul B1 TV

Monica Gubernat: Începând cu ședința trecută, s-a schimbat optica CNA în privința reacției moderatorilor, adică nu mai trebuie să fie pasivi la enormitățile pe care le spun oamenii politici, apropo de ce spune dl Băsescu

Ponta s-a dus la mare

Christian Mititelu: Interviul de la ziar e diferit de cel de la televiziune. La ziar poţi să spui orice, moderatorul poate să spună orice, poate să te perieze pe haine, fără să-ţi creeze nicio dificultate. Dacă daţi însă la TV, formatul se supune altor rigori (…) Traian Băsescu a spus că nu trebuie votat PSD pentru că Martin Schulz va deveni președintele Comisiei Europene. Aici, aveți o alunecare…

Monica Gubernat: Dl Orcan a spus că dl Oproiu a câștigat în fața dlui Predoiu pe bază de pachețele. Aceasta ce e? O faptă sau o opinie?

Reprezentantul B1 TV, Rareș Anița: O faptă

Monica Gubernat: Și unde sunt dovezile, că nu le-ați prezentat ? Știți că nu au fost dovedite aceste fapte.

Radu Călin Cristea: Eu înțeleg până la un punct jurnalistic din alegațiile unei suite de emisiuni despre Radu Mazăre. Problema e că informațiile conținute în rechizitoriul DNA, pe care, bravo!, le-ați obținut, sunt acuzatoare. Dacă emisiuni întregi sunt dedicate lecturii acestui rechizitoriu, al unei singure părți, acuzatoare, atunci se aduce atingere dreptului persoanei la un proces echitabil. Vreau să mă refer mai mult la emisiunea ”Evenimentul zilei”. Am putea discuta despre translarea regulilor constituționale în declarațiile lui Traian Băsescu, dar o dau la o parte. Mă refer la dirijorul a tot ceea ce se întâmplă în studio, care este moderatorul. El nu trebuie să-și asume ceea ce spune omul politic. Iată ce spune Traian Băsescu: Marele barcagiu Ponta s-a dus la mare ca să mănânce Mazăre, da, să-i dea portul, că e ultimul lucru pe care nu-l avea măscăriciul naținal pe litoral. Moderatorul avea obligația să-i ceară precizări. Nu-i apare nicio cută pe față lui Mălin Bot când spune că primul ministru este o marionetă trasă de sfori de baronii locali. Mai apoi, Băsescu spune despre CNA că e o cangrenă. Regret că se vorbește așa despre o instituție al cărei membru sunt. Silviu Sergiu nu are niciun fel de reacție. Reproșul fundamental pe care-l fac este că nu se încearcă o separare a opiniei de fapte. Consider că se încalcă mai multe articole ale legii. Au fost cascade de emisiuni referitoare la Radu Mazăre,a fost supus unui tir acuzator într-o serie foarte abundentă de emisiuni. Mă pun în locul unui telespectator care vrea să se informeze (…) Propun amendă în valoare de 50.000 de lei.

Încerc să aduc argumente că opinia oamenilor politici este liberă în fiecare oră de talk-show a televiziunilor de știri, fără ca CNA să intervină, iar dacă începem să analizăm modul în care un jurnalist realizează un interviu, atunci trebuie să analizăm toate interviurile realizate cu oameni de prim rang în stat. De exemplu, ultimul interviu realizat de Victor Ciutacu cu primul-ministru. Cred că fiind și apropiate ca plasare în timp, și realizate cu oameni politici de cel mai înalt nivel, am putea avea o oglindă fidelă. Cer public analiza acestui interviu. Monica Gubernat cere analiza interviurilor realizate de Sorina Matei și Robert Turcescu cu șeful statului. E o supralicitare.

Florin Gabrea propune amendă de 10.000 de lei. Christian Mititelu revine la declarația politică referitoare la Martin Schulz, dar nu găsește o încadrare juridică pentru sancțiune. Rămâne la a cita un articol din Codul audiovizualului referitor la îndatoririle moderatorului. Propune somație pe acest aspect și exclusiv pentru emisiunea ”Evenimentul zilei”, dar susține și propunerea mea de drept la replică pentru Radu Mazăre. Se fac discuții pe câte sancțiuni se pot da pe diferite articole și pe emisiuni distincte la același punct de pe ordinea de zi. Îmi devine clar că se caută multe motive ca să fie sancțiuni multiple, deși jurisprudența CNA arată că la un singur punct pe ordinea de zi, unui post nu i se aplică mai multe sancțiuni, ci una singură. Nu mai contează, câtă vreme există puterea votului în CNA. Tăvălugul trece. Radu Călin Cristea mai adaugă un articol la propunerea lui de 50.000: să fie și pentru nerespectarea principiului audiatur et altera pars (n.r. audierea și a părții acuzate de către post, în speță, Radu Mazăre). Îi spun că acest articol nu se susține întrucât postul B1 a făcut demersuri pentru a obține punctul de vedere al primarului Radu Mazăre, dar a fost refuzat. Chiar și așa, a avut declarațiile publice ale acestuia în diverse ocazii. ”Și audiatur et altera pars”, spune Radu Călin Cristea peste masă, către banca tehnică, ignorând ceea ce am spus eu. Juristul CNA îmi dă dreptate, Radu Călin Cristea cedează. Nu mai adaugă articolul. În total, patru propuneri. Prima propunere, a mea, de acordare a dreptului la replică pentru Radu Mazăre. Unanimitate, cu votul adăugat cu întârziere al lui Radu Călin Cristea.  A doua propunere, a lui Radu Călin Cristea, amendă 50.000 lei. Votează pentru această amendă Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu și Monica Gubernat. Se înțeleseseră înainte, șușotiseră. Chiar puneam pariu simbolic cu Valentin Jucan pe suma propusă pentru amendă. Am pierdut eu. A treia propunere, amenda de 10.000 de lei. Trei voturi: Florin Gabrea, Laura Georgescu, Cristina Trepcea. A patra propunere, somația. Votează pentru ea Laura Georgescu, Monica Gubernat, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Valentin Jucan, Lorand Turos. A trecut și somația.  Vrem să trecem mai departe. Monica Gubernat insistă să reluăm votul pentru amenzi, căci nu trecuse niciuna. Iar discuții. Turul al doilea. Propunerea de amendă cu 50.000 lei rămâne cu două voturi: Radu Călin Cristea și Răsvan Popescu. Amenda de 10.000 de lei primește cinci voturi: al meu, al lui Florin Gabrea, al Laurei Georgescu, al Cristinei Trepcea și al lui Lorand Turos. Monica Gubernat vine cu o propunere intermediară, de 20.000 de lei. Tot cinci voturi, ca și amenda de 10.000 propusă de Florin Gabrea.  Se reportează pentru ședința următoare. B1 TV s-a ales cu obligarea acordării dreptului la replică pentru Radu Mazăre, așa cum Antena 3 a primit decizie din partea CNA pentru președintele Traian Băsescu acuzat că a fost turnător. Spre deosebire de Antena 3, B1 TV a mai primit și o somație pentru emisiunea ”Evenimentul zilei” cu Traian Băsescu și, data viitoare, se va mai alege cu o amendă: ori zece, ori douăzeci de mii. CNA ia pauză o oră.

Dezbaterile CNA, punctul România Tv

După reluarea ședinței, urmează subiectul România TV. Vizionăm emisiunea din 25 aprilie, realizată de Victor Ciutacu și Laura Chiriac în duplex cu Neptun TV, în studioul căreia se afla Radu Mazăre. Titlul afișat pe ecran: Cum a ajuns Radu Mazăre vânatul de lux al lui Băsescu. Victor Ciutacu, în introducerea emisiunii: ”Bună seara, doamnelor și domnilor! În fiecare campanie electorală, Traian Băsescu își alege ținte pe care le transformă în dușmani colectivi. Tura asta i-a picat Radu Mazăre la zar”. Unul dintre invitați este Bogdan Chireac, așa cum dincolo, la B1 TV, era Mălin Bot. Bogdan Chirieac: Domnul Mazăre, cred că situaţia e mai complicată şi în locul dumneavoastră, ştiu că nu vă speriaţi uşor, aş fi foarte îngrijorat. Fiindcă, într-adevăr, campania, baroniada asta începută s-a oprit la dumneavoastră. S-a oprit nu fiindcă au dorit să se oprească, că doar v-au băgat o noapte la puşcărie, v-au ţinut 24 de ore acolo şi apoi trei judecători au spus că nu sunt suspiciuni rezonabile cum că s-ar fi dat mită în cazul locuinţelor respective. Au avut o formulare clară care practic le anulează dosarul procurorilor. Mai ales când aţi avut ultimul verdict cum că nu sunt suspiciuni rezonabile, practic a anulat dosarul. Să nu credeţi însă că maşinăria se va opri. Şi dacă dumneavoastră ne spuneţi că sunteţi … eu nici nu ştiam că sunteţi în instanţă cu acest proces, faptul că se face o campanie de nicăieri, aşa începută cu dumneavoastră, vi se cere şi punct de vedere …În emisiune sunt difuzate mai multe fragmente din declarații ale lui Radu Mazăre. În una dintre ele vorbește despre Traian Băsescu ca fiind ”omul diavolului”, ”omul însemnat”, ”satana”. Declarație Radu Mazăre: Băsescu? (…) Om însemnat, e omul diavolului. E grea lupta cu el. Sunt lucrături pe care le face omul diavolului, omul însemnat. (…) Păi, doar nu pleacă de la mine. Cine numeşte procurorii şefi, cine şi-a numit oameni în CSM? Ce, nu ştim? Ce ne facem că nu ştim?Voce din off: În aşteptarea triumfului antibăsist …Radu Mazăre (declaraţie): Ziua victoriei împotriva păcatului şi a satanei. Speranţa mea este îndreptată (…) Mă uit la Radu Călin Cristea. E plictisit, se uită aiurea, pe pereți. Nu-l interesează. Încep dezbaterile.

Răsvan Popescu, fără nicio legătură cu subiectul: Nu am luat în considerare plângerea lui Nicușor Constantinescu la adresa B1 TV. Ce-o să facem la România TV? La fel ca în cazul B1 TV, adică nimic.

Cum nimic în cazul B1, când au fost trei sancțiuni? Răsvan Popescu insistă: nu am luat în considerare cererea președintelui Consiliului Județean Constanța. Secretara de ședință spune că s-a analizat și acest aspect, la fel șefa direcției monitorizare. Se citește din procesul verbal. Nimic! Trio-ul Răsvan Popescu, Radu Călin Cristea și Monica Gubernat sunt înțeleși pe ideea că nu s-a acordat drept la replică lui Nicușor Constantinescu. Probabil că și-au făcut strategia să salveze astfel România TV. Laura Georgescu s-a dat ocupată azi. A tot ieșit din ședință, a fost numai într-un du-te-vino!Ședința e condusă de vicepreședintele Viorel Vasile Buda. Văzând strategia celor trei, fac propunerea să revenim la punctul anterior, la B1 TV. Popescu e surprins. Se votează pentru revenire. Răsvan Popescu face propunerea să se acorde drept la replică și lui Nicușor Constantinescu. Întreb pentru ce. Radu Călin Cristea pescuiește din cele zece emisiuni monitorizate două referiri la Nicușor Constantinescu. Bine! Se votează și pentru Nicușor Constantinescu dreptul la replică. Ne întoarcem la România TV. Radu Călin Cristea e mut ca o lebădă. Nu mai vorbește despre dirijorul a tot ceea ce e în studio, nici despre etica jurnalistului. Întreb retoric dacă în cazul acesta nu se mai pune în locul unui telespectator care vrea să se informeze și  culege doar punctul de vedere al dlui Radu Mazăre. Mut, în continuare. Nu știu ce vede pe pereți, nici nu-mi propun să caut. Fac paralela cu B1 TV și propun o somație, la fel ca în cazul B1 TV, pe același articol. Radu Călin Cristea se prelinge afară din sala de ședințe. Christian Mititelu subliniază dezechilbrul emisiunii și elogiile aduse lui Radu Mazăre, mai adaugă un articol din Codul audiovizualului. Monica Gubernat zice, nu! Care sunt argumentele? Referirile la satana, omul diavolului și omul însemnat sunt opinii. Ziariștii din sală se dau cu scaunele pe spate. E prea de tot! Monica Gubernat revine: eu propun o somație, dar pe alt articol decât cel de la B1 TV. E absurd să fie trei propuneri de somație pe articole diferite. Se recurge la aceste tactici pentru a diviza voturile și să nu treacă nicio sancțiune. Eu îmi retrag propunerea, la fel și Christian Mititelu. Se votează. Unde e Radu Călin Cristea? Cer să-l așteptăm. Îl așteptăm. Secretara îl aduce în sală nu știu de pe unde. Votăm. Un singur vot împotrivă: Radu Călin Cristea. Nicio motivație, niciun cuvânt. Mut ca o lebădă. Vedeți de ce mi-e rușine?

Articolul a fost publicat pe blogul Narcisei Iorga, cutiapandorei.net.