Îmi place această melodie. O ascult prea de multe ori. Deocamdată nu cred că trebuie să mă adresez unui medic. Este pur și simplu un moment de sensibilitate către anii din liceu, către o perioadă când viața mea era mai frumoasă. Atunci și mai târziu în facultate visam să fac ceva bun.
Dacă tot m-au torturat părinții cu meditații de mic m-am gândit tot timpul că aș putea întoarce și eu câte ceva. Domnul Dan Voiculescu, care este doar cu câțiva ani mai mare ca mine, cred ca a pornit cu alte gânduri în viață. Atunci era foarte important să fi terminat o facultate.
Asta îți dădea un rost prin jurul tău. Eu l-am auzit vorbind pe el în multe locuri și nu prea mi s-a părut deștept în capul lui. Nu mi s-a părut niciodată mare Profesor și mare economist. Dar mi s-a părut mereu, căci mă uit la el de peste douăzeci de ani, un om care are în spatele lui o echipă. Nu am înțeles de ce această echipă s-a cârmit după decembrie 1989 spre furt.
Ei erau ofițeri , veniți din familii modeste. Erau, sau așa cred eu crescuți și educați, cât s-a putut, într-o atmosfera de dragoste față România. Priviți cu ochii de astăzi noi toți eram săraci rău la începutul anului 1990. Ei s-au trezit cu niște bani mulți(ține cont de asta Gâdea când vă victimizați în direct).
Poate banii ăia ar fi fost suficienți pentru talentele unei familii. De ce s-a mers mai departe?
Nu pot să înțeleg. Sunt și eu bărbat și m-a ajutat Dumnezeu să îmi vad lungul nasului. Cam cât pot mi-am dat eu seama. Domnul Vioculescu am impresia că nu și-a dat seama cine este el pe lumea asta. Îi încurcă și pe alții. Niște ziariști de care îmi pare rău, pentru că îmi plac ziariștii. Niște fraieri care s-au îmbătat cu pastille pentru tânțari.
p.s. “Mi-e dor să mai merg la un ceai ” o să vă placă melodia asta. V-am trimis-o din suflet. Deși nu ne cunoaștem și nici nu văd că s-ar putea întâmpla.