Vineri s-au jucat semifinalele US Open la simplu feminin. N-am să mă refer la cea a Simonei Halep, care m-a întristat, ci la surpriza făcută de Roberta Vinci, în meci cu Serena. Și, mai ales, la comentarii.
Concret, ce am aflat noi de la comentatori?
Unu - că Serena este oarecum deranjată că are așa o adversară slabă în semifinală, numărul 40 și ceva în WTA. Nu mai știu dacă ea, antrenorul sau cineva din staff și-a exprimat stupoarea.
Doi - am aflat ceea ce oricum știam dinainte de turneu, pentru că ni se reamintise permanent, și anume că Serena este pe care să facă marele șlam, adică să câștige toate ce patru grand slamuri într-un an, performanță care nu mai avusese loc de nu știu când.
Trei - că Vinci, deși are 32 de ani (de parcă Serena nu ar avea 33), nici măcar nu ajunsese până acum într-o semifinală de așa amploare. Cum ar veni, își cam atinsese obiectivul. E drept, se sublinia în comentarii, presiunea putea fi ceva mai mare pe Serena, având ea acest măreț obiectiv.
A urmat meciul, rezultatul se știe, 6/2 4/6 4/6, victorie pentru Vinci. Serena a jucat extrem de slab, iar când încerca să dea drumul la joc Vinci para incredibil. A venit momentul stupefiant în care Serena a făcut-o cățea pe Vinci, atunci când și- a luat revanșa după un punct câștigat uluitor de italiancă și momentul de final, incredibil, în care Vinci a cerut scuze newyorkezilor pentru că a distrus obiectivul național, respectiv mare șlam ce trebuia câștigat de Serena.
Acum, de ce zic ca îmi e dor de Cristian Țopescu? Pentru că de la el n-am întâlnit niciun comentator care să trateze toți jucătorii cu infinit respect, indiferent de poziția în ierarhie. Cine a citit "open", biografia lui Agassi, sau orice altă biografie a unui jucător, a aflat câte ceva despre eforturile infinite pe care le fac câteodată pentru a fi pe teren în ciuda durerilor imense pe care le au la coloană, picioare sau a altor suferințe. Despre cât de important este pentru ei fiecare obiectiv și cum, poate, nu ajung niciodată să îl atingă, uneori din pur ghinion. De la Țopescu aflai toate astea. Cu Țopescu nu aveai impresia, doar pentru că un jucător era mai puternic, de repede înainte, ca și cum zarurile ar fi deja aruncate. Înțelegeai ce motivație e în spatele fiecărui jucător, și că o motivație sau presiune imensă fac oricând posibilă o schimbare.
Uite că motivația lui Vinci de a se vedea pentru prima oară într-o finală de mare șlam a fost peste cea a Serenei. Cu un search pe google am aflat, de exemplu, că Vinci a fost nr unu mondial la dublu, că tot la dublul, împreună cu partenera sa formează a cincea echipă din lume care a reușit să câștige toate cele patru mari slamuri. Că tatăl său este contabil și are în special grijă de finantele fiicei. Că este din aceeași provincie a Italiei ca Penetta, pe care o întâlnit-o în finală la US Open. Că mergeau peste tot în competiții împreună, iar imediat ce a câștigat în fața Serenei părinții Flaviei Penetta au sunat familia Vinci ca să o felicite.