Aflat la Cluj-Napoca pentru inaugurarea noului terminal al aeroportului, Nicolae Ciucă a manifestat optimism față de proiectul metroului din oraș. Acesta are ca scop conectarea periferiei cu centrul orașului și promite o reducere semnificativă a traficului.
În acest context, liderul PNL a subliniat că se bucură să fie martorul unui obiectiv atât de important pentru Municipiul Cluj-Napoca, cât și pentru comuna Florești. De altfel, Ciucă a punctat că acest proiect mult așteptat de clujeni este o dovadă că România se transformă și se modernizează.
Nicolae Ciucă, despre importanța metroului ce se va construi la Cluj
Liderul liberal a subliniat că județul Clujul reprezintă un exemplu de top în ceea ce privește viziunea, atragerea de fonduri și capacitatea echipei administrației locale de a concepe proiecte esențiale pentru cetățeni.
„Îmi aduc aminte, domnule primar, când vorbeați despre metrou, lumea nu a crezut că se poate, că acest proiect poate să prindă contur și astăzi asistăm la implementarea lui.
Este o rută foarte aglomerată s-au făcut diferite analize și s-a decis să se ajungă pe soluția Metroului, care va descongestiona traficul. Metroul va face în așa fel încât 29.000 de autovehicule să nu mai circule, ceea ce este un număr foarte relevant”, a mai menționat Nicolae Ciucă.
Liderul PNL, încrezător în proiectele promise de primarul Emil Boc
Nicolae Ciucă a afirmat că proiectul metroului reflectă viziunea primarului Emil Boc pentru municipiu.
De asemenea, și-a exprimat speranța că administrația locală va menține coerența în implementarea proiectelor, de la noul terminal al aeroportului până la alte inițiative menite să sprijine dezvoltarea județului.
„Sunt convins că cei ce și-au asumat construcția, înțeleg care sunt așteptările și nu o să piardă timpul, pentru a putea să se țină de termenele asumate
S-a înțeles că România poate să treacă la o nouă etapă. Al doilea metrou în afara Bucureștiului reprezintă o nouă etapa, o nouă abordare pentru administrațiile locale și Guvernul României”, a mai declarat Nicolae Ciucă la Cluj.