După ce a cumpărat o rețea de radiouri în Polonia și a ajutat principalul ziar progresist de la Varșovia, George Soros a umblat din nou la încăpătoarea sa saltea. De data aceasta, nababul american și prietenii săi, au acordat un împrumut de 250 de milioane de dolari Vice Media, o companie de presă ultraprogresistă care trece prin mari dificultăți financiare. Și acestea nu sunt decât manevrele la vedere.
E suficient să deschizi televizorul și vei constata că jumătate din filmele artistice și documentarele difuzate prezintă într-un mod cât se poate de progresist teme de mare actualitate- imigranți, minorități sexuale prigonite și albi rasiști care exploatează barbar populațiile indigene și se distrează omorând maimuțe (cum am avut recent surpriza să descopăr pe un canal de desene animate). Dar nu numai actualitatea e prezentată în acești termeni, ci și istoria. Coloniștii europeni sunt de vină pentru dispariția faunei de pe alte continente, iar europenii sunt vinovați pentru toate războaiele, de parcă Americile ar fi fost înainte de Columb un paradis al păcii. Chiar sunt toți creatorii din domeniul audio-video atât de preocupați de problemele multiculturalismului și diversității sau cine nu face propagandă progresistă nu primește finanțare? Eu aș înclina spre al doilea răspuns. Nu numai Soros, dar si politicienii globaliști din Europa și America de Nord acționează punct cu punct conform teoriilor dezvoltate acum circa 100 de ani de un scriitor american pe nume Walter Lippmann. În cartea sa „Opinia Publică”, Lipmann susține fără nicio reținere că masele populare sunt „o turmă perplexă” sau chiar „o fiară imensă” care are nevoie să fie dirijată de o clasă conducătoare.
Această elită, formată din experți, specialiști și birocrați, are rolul de a corecta defectele democrației, îndrumând „turma perplexă” nu spre cunoaștere, ci spre locul ei, acela de „spectator dezinteresat al acțiunii”. Pentru ca elitele să nu fie nevoite să recurgă la represiune împotriva claselor de jos, acestea trebuie să fie manipulate de mass-media și celelalte forme de propagandă. Un concept extrem de important în concepția lui Lippmann este "acordarea consimțământului", care este, în linii mari, manipularea opiniei publice astfel încât să accepte hotărârile elitei. În opinia lui Lippmann, publicul larg nu este în măsură să ă decidă asupra problemelor importante. Prin urmare, este important ca elita să ia hotărâri și apoi să vândă frumos ambalate gloatei. Ceea ce e și mai interesant este că există o legătură directă între Lippmann și elitele progresiste ale zilelor noastre. Scriitorul american este unul dintre părinții fondatori ai Consiliului pentru Relații Externe (CFR), cel mai influent think-tank pentru politica externă din lume, din care au făcut sau fac parte David Rockefeller, Dick Cheney, Barack Obama, Hillary Clinton, dar și managerii celor mai mari corporații din lume. "Puterea politică și economică din Statele Unite este concentrată în mâinile unei" elite dominante "care controlează majoritatea corporațiilor multinaționale, mass-media majoră, cele mai influente fundații și cele mai mari universități private. Fondat în 1921, Consiliul de Relații Externe este legătura-cheie între marile corporații și guvernul federal. Acesta a fost numit "școala de oameni de stat" și "ceea ce se apropie cel mai mult de un organ pe care C. Wright Mills îl numea Elite of Power - un grup de oameni cu interese și moduri de gândire similare care poate modela evenimentele globale din spatele scenei, păstrându-și astfel poziția invulnerabilă. Crearea Națiunilor Unite a fost proiectul Consiliului pentru Relații Externe, la fel ca Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială", scrie Steve Jacobson în cartea sa "Controlul mental în Statele Unite". Nu știu dacă e cazul să vă dau exemple despre modul în care am fost „convinși” să acceptăm decizii care mai de care mai nepopulare, le știți dumneavoastră mai bine. Eu îmi permit să vă dau un sfat: data viitoare când vedeți că presa de pe toată planeta caută să vă convingă de un anumit lucru, gândiți-vă cine are de câștigat...