Românii s-au bucurat de vreme neobișnuit de caldă în ultima perioadă. Dar acum vremea se schimbă radical și ne îndreptăm brusc spre iarnă.
Vin ploile peste România
Cu toate că duminică nu sunt anunțate cantități mari de precipitații, situația se schimbă de luni, 7 noiembrie. ANM a anunțat că vremea se va menține ușor mai caldă decât în mod obișnuit în prima decadă a lunii noiembrie în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil în sud-est, dar cu înnorări temporare în celelalte regiuni. Va ploua local în vestul și în nordul teritoriului, iar ziua și în sud-vest, iar în rest ploi slabe sau burniță vor fi posibile izolat.
De asemenea, în ziua de luni vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 13 și 19 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între trei și nouă grade Celsius. În plus, sunt anunțate condiții de ceață dimineața.
Cu toate acestea, probabilitatea de ploaie în București va fi redusă. Totuși, vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi de șapte grade Celsius, mai notează ANM.