Meteo. Vremea se strică de tot. Instabilitatea atmosferică crește

Meteo. Prognoza meteo pentru acest weekend nu arată deloc încurajator, întrucât instabilitatea atmosferică crește. Ploile rămân la ordinea zilei.

Meteo. Instabilitatea atmosfericã se va menţine temporar accentuatã în nordul, centrul, estul ţãrii, la deal, la munte şi local în sud. Aceasta se va manifesta prin înnorãri, averse, descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului şi cãderi de grindinã.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp. În restul teritoriului astfel de manifestãri vor fi pe suprafeţe mici.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 30 de grade în Lunca Dunãrii, iar cele minime se vor situa între 9 şi 21 de grade.

Sâmbătă, vremea va fi caldã şi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi îndeosebi în jumãtatea de est a ţãrii, la deal şi la munte, se vor semnala averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului şi cãderi de grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 15...25 l/mp şi pe arii restrânse 35...40 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 10 şi 20 de grade.

Duminică, instabilitatea atmosfericã temporar va fi accentuatã în regiunile sudice, estice şi centrale precum şi în zonele montane şi submontane, unde se va manifesta cu o probabilitate mai mare în orele dupã-amiezii şi pe parcursul serii prin accentuarea înnorãrilor, averse, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi cãderi de grindinã, scrie Antena3.