Vremea va fi călduroasă în vestul, sudul şi local în centrul ţării, caniculară după-amiaza în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. Indicele temperatură umezeală se va situa, local, în jurul pragului critic de 80 de unităţi în regiunile sudice.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse, descărcări electrice, intensficări de scurtă durată ale vântului, posibil şi cu aspect de vijelie şi căderi de grindină, mai ales după-amiaza, pe arii restrânse în special în zona deluroasă şi montană din sudul şi centrul teritoriului. Temperaturile se vor încadra între 12 și 33 de grade Celsius. Și în Capitală vremea va fi călduroasă, iar după-amiaza indicele temperatură-umezeală se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Temperaturile se vor situa între 22 și 33 de grade Celsius.