Meteorologii anunță că, în prima zi din august, scăpăm de caniculă.
Valorile termice vor continua să scadă în toate zonele țării, local în sud și în sud-est, în orele amiezii, însă vremea se menține călduroasă.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara când local la munte, îndeosebi în Carpații Meridionali și izolat în celelalte regiuni vor fi averse ce vor putea avea și caracter torențial și descărcări electrice.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul și estul teritoriului, dar și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 33 de grade, iar cele minime, în general, între 11 și 21 de grade.
În București, vremea va fi călduroasă în orele amiezii, deși valorile termice vor fi în scădere față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 32 de grade, iar cea minimă va fi de 17-20 de grade.
Sâmbătă, pe litoral vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 30 de grade Celsius. Apa mării se va răci ușor, pe fondul unui vânt cu intensificări temporare spre tare.
ANM a publicat și prognoza meteo pentru toată luna august. În prima parte a intervalului, ploile vor fi mai puține decât în mod obișnuit, apoi vor reveni la normal. În schimb, temperaturile se vor situa peste cele specifice, în majoritatea zonelor țării.
Săptămâna 03 - 10 august 2020
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate, local, în sud, dar și ușor mai coborâte în centru, vest și nord-vest.
Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zona montană aferentă. Excepție vor face regiunile nord-estice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.
Săptămâna 10 - 17 august 2020
Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice acestui interval.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai ales în jumătatea vestică a țării. În regiunile sud-estice cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 17 - 24 august 2020
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 24 - 31 august 2020
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice și vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, în rest.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.