METEO. Prognoză surprinzătoare. Ce ne așteaptă în aceste zile

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că vremea va fi în continuare în general frumoasă, cerul va fi variabil și vântul va sufla slab şi moderat.

 

După ploile torenţiale și vreme capricioasă, românii se vor confrunta cu un val de aer cald. Cel puțin în următoarele zile vom avea parte de temperaturi ridicate, în special în aria de sud-est a ţării.

ANM atrage atenția că în zilele următoare, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă uşor mai accentuată în sud-vest. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

Joi, 10 septembrie, vremea se menține frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare seara şi noaptea la munte, unde doar izolat vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, pe arii restrânse cu unele intensificări în regiunile sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 32 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, vremea este frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe parcursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade, mai scăzută în zona preorăşenească.

Vineri, 11 septembrie, temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a teritoriului, însă se menţin tot ridicate. Cerul va fi variabil cu unele înnorări în zona montană, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată. Vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei în regiunile sudice şi va sufla slab la moderat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 31 de grade,iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.

Sâmbătă 12 septembrie, vremea va fi în continuare în general frumoasă, cerul va fi variabil și vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 25 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade.

Duminică, 13 septembrie 2020, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări ziua în zona litoralului. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime în general între 11 şi 20 de grade.

Și la București, vremea se va menţine predominant frumoasă sâmbătă și duminică. Temperatura maximă va fi de 30-31 de grade, iar cea minimă de 15-17 grade.