Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că pentru sâmbătă, 25 aprilie, a fost emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil pentru 31 de județe.
Atenționarea este valabilă, în intervalul orar 10:00 - 23:00, când vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 - 65 km/h şi temporar 70 - 85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, în Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona costieră a Dobrogei.
De asemenea, spre seară şi la începutul nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie), fenomene similare se vor înregistra şi în jumătatea nordică a Moldovei.
În intervalul menţionat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 80 - 100 km/h.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
ANM precizează că intensificări ale vântului se vor semnala, local şi temporar şi în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45 - 55 km/h, iar în nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de munte, mai ales după-amiaza şi seara, local, se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice, potrivit agerpres.ro