Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat că regiunea Mării Negre devine din ce în ce mai importantă pentru stabilitatea regională și globală și că România are datoria de a o proteja.
Președintele PSD Marcel Ciolacu a vorbit, la a şaptea ediţie a Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani, despre rolul regiunii Mării Negre devine în stabilitatea regională și globală. El a reamintit că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, inclusiv porturi vitale la Marea Neagră și că autoritățile din țara noastră au făcut o serie de investiții pentru a o proteja.
Mesajul lui Ciolacu
„Este un privilegiu deosebit să iau parte la acel panel important. Eu sunt un om care nu uită trecutul. Și n-o să pot uita cât trăiesc imaginile tulburătoare pe care le-am văzut anul trecut, în Bucea sau Irpin. N-o să uit nici alte imagini, la fel de emoționante, de la începutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, când România și-a oferit tot sprijinul. Imagini cu mii de femei ucrainene cu copii în brațe, aflate la granițele noastre. România i-a sprijinit pe toți, atât pe refugiații ucraineni care doreau să tranziteze țara în drum spre Occident, cât și pe cei care au ales să rămână în țara noastră. Am susținut Ucraina din toate punctele de vedere pentru ca această țară să reziste invaziei ruse.
Sunt însă și unii care încearcă să se racordeze cât mai atent în prezent la situațiile care evoluează atât de dinamic în jurul nostru. Și realitatea este că România are cea mai lungă graniță cu Ucraina, inclusiv porturi vitale la Marea Neagră și un rol major în promovarea intereselor euro-atlantice în regiune.
Iar această realitate ne arată clar că trebuie să ne asumăm cu mai multă forță acest rol-cheie. Am început deja să reconstruim arhitectura de bază a securității Mării Negre, care trebuie edificată atât pe securitatea economică, cât și pe securitatea apărării reciproce. Am investit în modernizarea Portului Constanța, am extins liniile feroviare care conectează Ucraina cu România. Am investit masiv în drumuri, poduri și autostrăzi pentru a facilita circulația mărfurilor de la Marea Neagră către Europa. Am avansat cu proiectul Cablului Energetic Submarin al Mării Negre care ne conectează cu țările din Caucazul de Sud.
Este și momentul să învățăm din trecut, să folosim evoluțiile din prezent pentru a ne pregăti însă pentru viitor! Invazia rusă a rescris complet ecuația energetică în Europa. Având în vedere poziția unică a României, am făcut din independența energetică și inter conectivitate o prioritate de vârf într-un efort de a reduce dependența europeană de Rusia.
Regiunea Mării Negre devine din ce în ce mai importantă pentru stabilitatea regională și globală. Are potențialul de a deveni un centru internațional de oportunități prin extinderea și modernizarea surselor de energie, având în centrul preocupărilor infrastructura digitală și de transport.
Realitățile geopolitice necesită inițiative noi și îndrăznețe pentru a ne proteja valorile și interesele comune, reducând în același timp dependența noastră de petrolul și gazele rusești. Și acest lucru este valabil nu doar pentru Europa, ci și pentru prietenii și aliații noștri care cred în libertate și democrație din întreaga lume.
În acest sens, vreau să urez un bun venit și o mulțumire specială prietenilor noștri din Congresul SUA care s-au străduit din greu pentru a introduce și a adopta Legea privind securitatea Mării Negre. Colegii mei de partid, senatorul Radu Oprea și senatorul Robert Cazanciuc, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu, au lucrat îndeaproape cu ambasadorul SUA și echipa ambasadei de aici la București și au mers la Washington pentru a susține Legea privind securitatea Mării Negre.
Este miza întregii comunități democratice să-și arate puterea și solidaritatea, să sprijine Ucraina și Republica Moldova să devină parte a Uniunii Europene și a NATO. Fiindcă pentru noi, pe lângă ajutorul acordat Ucrainei, a fost esențial ca și Republica Moldova să treacă peste această iarnă și să gestioneze problemele energetice create de Rusia. Și am reușit asta împreună. Voi continua sprijinul pentru Republica Moldova pe toate planurile, pentru menținerea stabilității în această țară și a cursului actual pro-european.
Noi, românii, știm ce înseamnă să trăiești zeci de ani de cealaltă parte a Cortinei de Fier, într-o dictatură care ne-a fost impusă la începuturi de trupele sovietice. Tocmai de aceea prețuim foarte mult libertatea și facem tot ce putem pentru ca poporul ucrainean să-și păstreze libertatea.
Sunt convins că Ucraina, cu sprijinul întregii comunități libere, va reuși să respingă agresiunea rusă. Va reuși să-și șteargă lacrimile. Va reuși să-și reconstruiască țara. Noi îi vom stăm alături, onești și implicați, așa cum știu să românii să se poarte cu toți cei care, la rândul lor, îi prețuiesc și respectă!”, a declarat Ciolacu în cadrul Forumului de Securitate din regiunea Mării Negre şi Balcani, potrivit Rador.