Fără îndoială, marile probleme cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană își au originea în criza migranților. Modul în care autoritățile europene au făcut față situației a redefinit practic peisajul politic european și a dat un avânt uriaș forțelor naționaliste și eurosceptice. Dar oare cine e de vină pentru faptul că Uniunea Europeană se află astăzi într-un pericol existențial, după cum spune chiar George Soros? Întrebarea și-au pus-o mai mult ca sigur și potentații din Grupul Bilderberg. Nu neapărat ca o chestiune etică, ci din dorința de a oferi un țap ispășitor milioanelor de europeni nemulțumiți.
În 2015, un val uriaș de așa-ziși refugiați a luat cu asalt Europa traversând Marea Mediterană sau înaintând prin Europa de Sud-Est. Unii dintre ei fugeau de război, cei mai mulți căutau însă doar o viață mai bună. Alții însă erau luptători ai Statului Islamic veniți să-și răzbune tovarășii căzuți pe câmpul de luptă. Din punct de vedere geografic, imigranții veneau din Asia de Sud și Vest sau din Nordul Africii, regiuni preponderent musulmane. Așa se face că majoritatea migranților erau musulmani (preponderent suniți) și doar o mică parte aparțineau minorităților non-musulmane prigonite cumplit de Statul Islamic.
O creștere masivă a numărului de imigranți se înregistrase încă din 2014. Deși Italia primea un număr din ce în ce mai mare de migranți de pe coastele Libiei, câteva țări din Uniunea Europeană au refuzat să finanțeze operațiunea italiană de salvare pe mare Mare Nostrum, care a fost înlocuită în noiembrie 2014 cu Operațiunea Triton a Frontex. În primele 6 luni ale lui 2015, însă, Grecia a depășit Italia în ceea ce privește numărul de imigranți. Ba, mai mult, țara a devenit în vara lui 2015 punctul de plecare al unui val fără precedent de migranți care înaintau prin Balcani spre Occident. Potrivit Eurostat, țările Uniunii Europene au primit peste 1,2 milioane de cereri de azil în 2015, de două ori mai multe decât în anul precedent. Patru state- Germania, Ungaria, Suedia și Austria- au primit două treimi din aceste cereri. Mai mult de 1 milion de migranți au trecut Mediterana în 2015, dar numărul a scăzut la 364 de mii în 2016.
Din punct de vedere legal, criza migranților ar fi trebuit rezolvată pe baza Acordului Schengen care în 1985 desfința controale de la frontierele interne ale unui număr de 22 de state, Potrivit acestui Acord, granițele cu țări nesemnatare ar fi trebuit să fie întărite, pentru a asigura un control eficace.Ceea ce însă nu s-a întâmplat. Mai mult, Regulamentul de la Dublin, menit să descurajeee imigranții să trimită cereri de azil în toată Uniunea în speranța unui răspuns favorabil, arunca toată povara pe statele în care acești imigranți intrau prima oară. În loc de aplicarea legii, cancelarul german Angela Merkel i-a așteptat însă pe imigranți cu brațele deschise. Ce-i drept, evitând astfel o criză umanitară de proporții în Ungaria.
Valul de refugiați nu a fost bine văzut în multe țări europene. Mulți au dezaprobat modul în care uniunea Europeană a gestionat această criză, Generozitatea aratată de Germania imigranților a fost văzută de greci ca o rușine, după lipsa de milă pe care Berlinul a arătat-o față de țara lor.Treptat însă legea a fost restabilită. S-au reintrodus controalele la frontieră, iar în Martie 2016 a fost semnat faimosul acord cu Turcia pentru expulzarea imigranților ilegali. A rămas însă deschisă calea maritimă, peste Mediterana. Până anul acesta, când noul premier de la Roma a declarat că porturile sunt închise pentru imigranți. Chiar dacă, pentru moment, migrația s-a diminuat, consecințele politice ale acestei crize au ajuns la apogeu, amenințînd construcția europeană. Există nu numai disputa Est_vest pe tema cotelor de refugiați, dar și un clivaj serios în legătură cu această problemă atât în rândul alegătorilor occidentali, cât și a partidelor din coalițiile de guvernământ. Asta să însemne oare că, pentru supraviețuirea Uniunii, Merkel va trebui să plece? Un prim balon de încercare în acest sens a fost transmis încă din februarie de un istoric apropiat Grupului Bilderberg, Nail Ferguson, Numind politica lui Merkel în ceea ce privește refugiații „cea mai mare greșeală din istoria Germaniei după război”, istoricul spunea atunci că Merkel e pe cale să plătească acum prețul prin sfârșitul carierei ei politice.