Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, scoate la lumină o parte din secretele regimului comunist dinainte de 1989. Interviul acordat publicației Periscop, periodic al ofițerilor SIE în retragere și în rezervă, este extrem de interesant, vorbind despre o perioadă mai puțin cunoscută din istoria României. Cum s-a înființat USLA, unitatea Antitero a Securității și cum a văzut gen. Iulian Vlad fuga lui Mihai Pacepa, cel mai înalt ofițer de spionaj și demnitar comunist care a trecut de partea americamnilor înainte de 1989, puteți citi aici.
Gral. Iulian Vlad și amintirile sale.
"Ein mann ein wort, sau trădarea lui Pacepa și deschiderea în relațiile cu Germania Federală Nici nu se cicatrizaseră rănile tragediei produse de cutremur și, la jumătatea lui aprilie, am primit un telefon de la Emil Bobu, de-acum secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Central al PCR: „Tovarășe (n.n. Iulian) Vlad, să fii pregătit că te cheamă tovarășul Secretar General. Mâine, la prima oră, să fi la Comitetul Central, intrarea C. Nu știu, mă găsești sau nu mă găsești, te duci direct la Cabinet”.
M-am prezentat la Cabinetul 1 și, aproape imediat, am fost introdus în biroul Secretarului General. S-a ridicat de la masa de lucru, a făcut câțiva pași spre mine, mi-a întins mâna și m-a invitat să mă așez. Și zice: „Cum merge activitatea la Școală? Am văzut că ai rezultate bune! Întrucât ai și studii superioare juridice, ne-am gândit să te trimitem la Procuratura Generală. Să devii Procuror General.” Era formula: dacă e ordin, cu plăcere, însă răspunsul meu a fost mai nuanțat puțin: „Vă rog să-mi permiteți să raportez: nu știu dacă pregătirea mea, fără o experiență de muncă în acest domeniu, mă recomandă...". „O să capeți experiență în muncă. Noi avem încredere. Așa ne-am gândit”.
Când am ieșit din Cabinetul , aștepta să intre adjunctul Procurorului General și șef al Parchetelor Militare, generalul magistrat Nicolae Iscrulescu, originar de pe la Baia de Aramă. În sfârșit, la ieșirea din sediu, l-am întâlnit și pe Nicolae Popovici. Deci îi chemase pe mai mulți, a mai reflectat și, după un timp, a agreat propunerea cu Popovici care, pe bună dreptate, era soluția cea mai bună. Și eu, dacă aș fi fost în situația să aprob una dintre cele trei propuneri, pe el l-aș fi ales.
Cu câteva zile înainte de 1 mai 1977, am fost chemat din nou de Președintele Nicolae Ceaușescu. Era într-o dispoziție cum nu l-am văzut de multe ori. S-a ridicat de pe scaun, a venit spre mine, mi-a întins mâna și s-a așezat pe unul din cele două fotolii din fața biroului. Mi-a făcut semn cu mâna să-l ocup pe celălalt. M-a întrebat cum stau cu sănătatea și dacă nu m- am plictisit de când sunt la școală. Cu condescendența cuvenită, i-am răspuns că am avut și am de lucru încât deseori nu prididesc (Am folosit o expresie des uzitată în Oltenia!). Zâmbind, îmi spune: „Ne-am gândit să-ți încredințăm niște sarcini mai grele...vei fi numit Secretar General al Ministerului de Interne”. Apoi, a continuat: „Să știi, că de la tine aștept foarte mult, pentru că m-am convins că poți”. Evident emoționat, am răspuns că mă simt foarte onorat pentru încrederea ce mi se acordă și că voi depune toate eforturile pentru a răspunde așa cum se cuvine misiunii încredințate. S-a ridicat din fotoliu, m-a felicitat și mi-a urat succes pe mai departe. La ușă aștepta ministrul Teodor Coman, cu care cred că se discutase în prealabil, pentru că mi-a zâmbit într-un anume fel. Nu i-am spus nimic, pentru că nu era locul potrivit, iar dânsul urma să intre la președinte. Nici nu am ajuns bine la școală că a și dat telefon. Zice: „Să te pregătești, că vii curând la minister". Deci Ceaușescu îi comunicase despre numirea mea.
Peste o zi, m-am prezentat la ministru care, după ce mi-a strâns mâna și mi-a urat bun venit, mi-a comunicat noile mele atribuțiuni: urma să coordonez Direcția de contraspionaj, condusă de generalul Moga, Direcția de filaj-investigații și alte câteva unități. Moga era bihorean. Mie mi-a plăcut. Era cam duplicitar dar, mă rog, fiecare avem metehnele noastre, nu putem să fim perfecți. Eu am lucrat bine cu el. Să-i fie memoria veșnică!
Înființarea USLA de către gral Iulian Vlad
Peste câteva luni, am primit misiunea de a înființa Unitatea de luptă antiteroristă a Ministerului de Interne, ceea ce va deveni apoi USLA. Pentru aceasta m-am dus și am făcut o documentare aprofundată în RFG. Am ales Germania ca urmare a faptului că acolo, la acea dată, activitatea antiteroristă era cu mult mai bine pusă la punct decât în alte părți, precum și pentru că, în ultimele luni, avusesem cu nemții câteva acțiuni în cooperare reușite. L-am luat cu mine pe colonelul Ștefan Blaga, viitorul șef al acestei unități și pe generalii Țencu și Dănescu. Dar omul care era esențial în ceea ce am avut de făcut în Germania a fost colonelul Blaga, iar gazdele ne-au arătat o deschidere cum n-aș fi putut să o bănuiesc. Cu nemții, relațiile s-au consolidat, îndeosebi după fuga lui Pacepa.
Merită să amintesc că înființarea unității antiteroriste a fost urgentată de un eveniment nefericit care s-a întâmplat la 19 noiembrie 1977 la Ambasada Egiptului. A fost prima acțiune care a dat răsunet mișcărilor studențești arabe, aproape neobișnuite, mai cu seamă ale studenților palestinieni, care se manifestau ceva mai zgomotos. Au ocupat Ambasada Egiptului de la București. Era un lucru grav, care putea să dăuneze relațiilor foarte bune dintre România și Egipt. Se punea problema creării unei unități puternice, de prevenire și combatere a terorismului. Și, într-adevăr, la 15 decembrie 1977, s-a înființat Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă – USLA, creată după modelul structurii germane GSG-9 (Granzchutzgruppe), care a devenit operațională în câteva luni. Partea cea mai grea a fost încadrarea celor câteva sute de posturi. Când totul s-a finalizat, s-a demonstrat că s-a făcut un lucru temeinic, care s-a dovedit a rezista în timp. Vizita în Germania a fost benefică nu numai din punctul de vedere al documentării, ci și pentru punerea bazelor unei mai strânse cooperări. Totodată, ne-au pus la dispoziție unele mijloace de luptă, inclusiv armament. Unora, atunci când ne-am întors și le-am prezentat rezultatele vizitei, nu le venea să creadă ce am obținut de la nemți. Așadar, cu nemții am avut printre cele mai bune și serioase relații. Sunt oameni de cuvânt. Ein mann ein wort!
Vlad, fuga lui Pacepa și anchetarea de către Securitate
În Germania Răsăriteană, în calitatea de adjunct al ministrului de interne, am mers o singură dată, când m-am întâlnit protocolar cu Erik Mielke, ministrul Securității Statului și cu Markus Wolf, șeful STASI. În RFG, însă, am fost de „n” ori. Deschiderea cea mare am făcut-o când am fost trimis în misiune, după fuga lui Pacepa. Am fost chemat la ministru și mi-a spus: „Tovarășul Secretar General a ordonat ca dumneavoastră să mergeți în RFG și să clarificați lucrurile: a fost răpit, lichidat, a trădat?” Vă dați seama când m-am dus la Ambasada României de la Bonn...băieții noștri erau foarte afectați. Pe unii îi cunoșteam bine. Nu știau ce se va întâmpla cu ei, pentru că de acolo dispăruse trădătorul.
Primul lucru pe care l-am considerat normal să-l fac a fost de a-i încuraja pe acești oameni. Să înțeleagă că nu ei sunt responsabili, că nu le aduce nimeni nicio învinuire. Dar cum hotărârea finală nu-mi aparținea, am fost foarte afectat atunci când am aflat ce s-a dispus în cazul mai multora dintre ei. Unii dintre ofițerii aflați atunci la post au fost îndepărtați din sistem, deși nu aveau nicio vină și știți la fel de bine ca și mine cât durează formarea unui cadru de informații. Unii dintre șefii aceștia se trezesc peste noapte pe trepte înalte ale ierarhiei și nu știu mai nimic despre ce înseamnă pregătirea unui ofițer al serviciilor secrete.
În Germania, nu a fost deloc ușor. Am lucrat aproape zi și noapte cu un Secretar de Stat de la Ministerul de Interne, după care am avut consultări cu ministrul de Interne, pe care cred am reușit să-l conving de corectitudinea României și a Ministerului român de Interne în relațiile cu partea germană în cazul dat.
Am insistat să obțin răspunsuri la o sumă de întrebări. I-am spus că noi nu bănuim implicarea structurilor germane de intelligence în acest caz, dar i-am făcut ministrului mențiunea că nu mă poate convinge nimeni că serviciile de informații germane n-au văzut, n-au auzit, nu știu nimic despre dispariția lui Pacepa. In final, ministrul german a zis: „Da, într-adevăr, vrem să vă spunem că nu se mai află pe teritoriul german, că de la Köln a plecat la baza americană de la Frankfurt pe Main, de unde, cu un avion special, a fost transportat peste ocean”. Mi-am dat seama atunci că, oricât era Germania de Germanie, cât erau de plini de ei înșiși, deasupra lor era altcineva care le hotăra soarta și le dicta ce și cum!"
Din seria de articole care a marcat acest interviu vă mai recomandăm:
Gral. Iulian Vlad despre Revoluția din 1989: TERORIȘTII N-AU EXISTAT! A FOST UN PLAN DIABOLIC, care nu a pornit dintr-o minte idioată!