229 de accidente în care au fost implicate motociclete şi scutere în primele 4 luni ale acestui an.
2 morţi şi 79 de răniţi. Şi asta pentru că era „extrasezon“. Strigătul mut al statisticilor nu e auzit de nimeni. Nu citim ziarele, nu ascultăm radiourile, nu ne uităm la televizor dacă nu sunt meciuri sau filme cu pac-pac. Ne grăbim către tragedie în fiecare zi. Suntem nişte struţi care, atunci când nu aleargă ca gândul, se odihnesc cu capul în nisip. Simţim nevoia să atragem atenţia. Să le spunem celor din jur că suntem acolo. În cazul maşinilor, această atitudine se soldează în general cu nervi, înjurături, tamponări. Când sunt implicate şi motociclete, lucrurile devin însă tragice.
Orice şofer este mândru de maşina lui. Uneori, orgoliul degenerează în cazuri patologice. Puţini rezistă tentaţiei de a nu-şi extinde ego-ul la dimensiunile întregului vehicul. Şi atunci se simt datori să-i apere „reputaţia“: „Eu, cu maşinuţa mea ieftină, am umilit ieri un BMW!“. Aşa se naşte şi ranchiuna pe „ceilalţi“. Iar când „înfrângerea“ vine de la o motocicletă, resentimentele devin aproape de necontrolat.
Apreciem o maşină care atinge 100 km/oră sub 8 secunde. Dar nu ştim că o motocicletă cruiser medie ajunge fără efort la aceeaşi viteză în doar 7 secunde. Scoatem din discuţie motoarele de viteză, pentru că aici deja nu mai există termen de comparaţie (Kawasaki Ninja de 600 centimetri cubi poate, de exemplu, „prinde“ suta în 3,6 secunde). Pentru că nu ştim toate astea, îl înjurăm pe motociclist că merge mai repede, că ne depăşeşte înainte să-l vedem. Ne indignăm când poliţia anunţă că „45% dintre accidentele în care au fost implicate vehicule pe două roţi s-au produs din vina motocicliştilor“ şi uităm că restul de 55% sunt pe conştiinţa şoferilor. Mai confortabil aşezaţi, mai protejaţi în cutiile lor de fier. Şi mai dispuşi să-şi asume riscuri. Pe spinarea altora. Fără să observe că, de fapt, şoselele nu sunt pista de la „Top Gear“, iar cei pe care-i întâlnesc pe drum nu-s duşmanii lor de moarte.