MATEI UDREA: China de pe şosele

Valurile de oficiali din toate colţurile lumii veniţi la Olimpiadă, dar obligatoriu buluciţi şi în "Silk Market", piaţa de mătăsuri din Beijing unde se comercializează falsuri, au dat lovitura.

„Seiko“ la 7 dolari bucata, „Armani“ la 5 dolari, bijuterii „originale“ la 2-3 dolari colierul. „Ruşii cumpără cu sacoşa ceasuri“, povestesc cu ochii mari colegii acreditaţi la Olimpiadă. „Chinezăriile“ sunt irezistibile.

La mii de kilometri distanţă, în România, situaţia pare a sta la fel ca şi în „Silk Market“. Deviza „mult şi ieftin“ copleşeşte bătălia de pe piaţa moto. Azel, Kymco, Qianjiang, SYM sunt mărci care fac legea în principal în segmentul scuterelor, care reprezintă, de altfel, peste trei sferturi din vânzările vehiculelor motorizate pe două roţi. Cu sume derizorii - uneori, chiar cu 2.000-3.000 de lei - poţi să-ţi cumperi un scuter „made in China“ de la aproape orice colţ de stradă. Principalii păgubaşi - mărcile „cu nume“, care vând vehicule de 3-4 ori mai scumpe. Dar oare doar ele?

Ne întoarcem la Beijing. „Un coleg a primit comenzi grele de la toţi cunoscuţii de-acasă. Cam un geamantan de ceasuri. Toţi voiau «originale» de chilipir. A făcut omul provizii, le-a dus la hotel. Trei zile au funcţionat. Apoi s-au oprit toate“, sună o altă poveste a celor ajunşi în China, pentru Olimpiadă.

Şi facem iar saltul la Bucureşti, pentru un episod cât se poate de real. Cineva a cedat tentaţiei şi şi-a cumpărat o motocicletă Qianjiang. Copie de 250 centimetri cubi după celebra Virago scoasă din producţie de japonezii de la Yamaha acum câţiva ani. Banii? Un adevărat chilipir. Omul îşi freca mâinile: îşi luase un produs nou la preţ mai mic decât al unei Virago second-hand. Splendoarea aceea de motocicletă a rezistat până în apropierea casei. Cu 200 de metri înainte să ajungă la destinaţie, o tijă s-a desprins, pentru a face praf toate spiţele roţii din spate. Scuterele nu fac excepţie. Sunt un fel de vehicule de unică folosinţă care, în plus, îţi periclitează şi viaţa, prin proasta calitate a materialelor din care sunt făcute.

În timp, „made in China“ a devenit sinonim cu „ieftin“. Dai (uneori, chiar la propriu) un ban. Dar face?