Pentru ca elevii să nu trișeze la examenul de bacalaureat, Algeria a întrerupt internetul în toată țara miercuri, pe toată durata primei probe.
Guardian anunță că aceasta a fost doar prima dintr-o serie de opriri ale internetului, totul cu scopul de a-i împiedica pe elevi să trișeze, urmând ca până luni, măsura să fie aplicată la fiecare probă.
Timp de două ore, toată țara a fost offline. Atât conexiunile fixe, cât și cele mobile au fost oprite. O altă măsură, deși nu exista sursă de internet, a fost interzicerea dispozitivele cu acces la internet, precum telefoanele și tabletele, în cele peste 2.000 de centre de examen din Algeria și la intrarea în acestea au fost instalate detectoare de metale.
De asemenea, au fost instalate dispozitive de bruiaj și camere de supraveghere în locurile unde subiectele de examen erau multiplicate.
Peste 700.000 de elevi susțin examenul de bacalaureat în Algeria.
Măsurile au fost luate după ce, în 2016, examenul de bacalaureat a fost compromis, toate subiectele apărând pe rețelele sociale înainte de începutul probelor.
Anul trecut, măsurile au fost un pic mai permisive. Autoritățile solicitând rețelelor teleom să închidă doar rețelele de socializare pe durata examenului, decizie care însă nu a împiedicat elevii să trișeze.
Luni, 25 iunie începe și în România sesiunea de Bacalaureat 2018.