Un licean din Sighetu Marmaţiei, care se afla ieri lângă clubul care a explodat pentru a doua oară, povesteşte ce a văzut în timpul dezastrului.
Alex Purdilă, un tânăr din Sighetu Marmaţiei, trecea ieri dimineaţă cu maşina alături de un prieten pe lângă clubul Euphobia care explodase cu o seară înainte. Tocmai terminase antrenamentul la tenis. Curiozitatea i-a mânat să se apropie de local – nu prea multe evenimente care să intre în atenţia presei din toată ţara se produc în oraș. De nicăieri, s-a produs a doua explozie. Geamurile laterale ale mașinii s-au făcut praf. Cei doi tineri au fost martori la clipele de groază când salvatorii răniţi au început să iasă din clădire. După ce s-a mai liniștit, Alex a postat imediat pe Facebook o scurtă notă care anunţa că a fost acolo. „Sunt bine. Bine că nu am mers aseară – la club n.r. - , trebuia sa merg... Am fost acuma dimineaţă şi am trăit a2a explozie pe viu”, a scris Alex. Tânărul, elev la un liceu din localitate, a povestit, pentru EVZ, ce a trăit în timpul celei de-a doua explozii. Acesta spune că perimetrul din jurul clubului nu a fost încercuit în urma primei explozii și că oamenii se puteau apropia de locul accidentului fără restricții când s-a produs cea de-a doua. „I-am auzit cum urlau” „Tocmai ieşisem de la antrenament, fac tenis de câmp. Şi cu un coleg m-am deplasat cu maşina la locul exploziei. Am parcat chiar lângă clădire, chiar lângă nişte geamuri explodate, sparte. Şi am zis stăm un minut. Nu era încercuit sau ceva. Ne-am uitat la clădire. Când să plecăm a explodat. Toate geamurile au bubuit la maşină, gratiile au sărit din clădire în maşina noastră. Ne-au spart geamurile laterale, au căzut cărămizi pe maşină. Dar noi n-am păţit nimic”, spune Alex. A sărit imediat din maşină. După ce s-a mai calmat, a începută să vadă în jur urmele celui de-al doilea dezastru „Toată lumea era agitată. Iar înăuntru erau oameni care nu mai puteau de durere, erau arşi. Erau anchetatorii, pompierii. I-am auzit cum urlau. Au sărit pe geam. Au fost duşi în mijlocul intersecţiei, erau toţi arşi, nu mai aveau haine, atârna pielea pe ei. Se agita lumea. Şi au sărit doi oameni cu maşini să-i ducă pe doi-trei dintre ei la urgenţă. Până a venit ambulanţa. S-au dus repede, pe contrasens. Am mai stat cinci minute, până au venit pompierii şi apoi am plecat şi eu. Am văzut patru oameni răniţi atunci. Nu-i puteai recunoaşte, nu ştiai care era pompierul, care era poliţistul, pentru că nici păr nu mai aveau în cap, erau arşi complet. Am şi filmat, dar nu mi-am salvat filmul, că eram foarte agitat. Lumea urla, se agita, n-aveau ce face. Toţi urlau că explodează iar”, povestește băiatul. Un oraș după o tragedie Astăzi, întreg orașul fierbe după tragedia produsă. Sunt căi de acces închise, magazine închise, „jandarmi peste tot”. Alex Purdilă era un client fidel al clubului Euphobia. Mergea săptămânal, spune băiatul. „Şi vineri am stat până la vreo 3. Nu aveam sentimentul că nu e un loc sigur, nu eram speriat. Toată lumea spune că era cel mai - să zicem aşa – luxos club din Sighetu Marmaţiei. Era mai liniştit, nu cu bătăi ca în alte cluburi”, zice Alex. Iar pe fetele prinse de prima explozie le cunoscuse doar „din vedere”. Însă într-un oraș mic e imposibil să nu se cunoască mai toți locuitorii între ei, sugerează Alex. „Știu că una dintre fete terminase facultate, stătea pe lângă mine. Alta care era în clasa a 12-a. Erau toate nişte fete foarte frumoase. Umblau în fiecare săptămână în club şi erau foarte frumoase într-adevăr. Mulţi părinţi ai fetelor erau în străinătate şi când au auzit de dezastru au venit în ţară. Şi tocmai am aflat că tatăl unei fete care e colegă cu mine la liceu e pompierul acesta, Marina, prins de explozie. Şi am vorbit azi cu ea, plângea întruna. O tragedie, mai ales că e un oraş foarte mic şi nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Cred că acum se vor face verificări prin toate blocurile unde s-a băgat gaz. Şi, culmea, că nu s-a băgat de mult gaz la noi în oraş. De vreun an, recent. Azi profesorii vorbeau la şcoală că se tem de gaze şi de astea. Eu n-am gaze puse acasă, am avut noroc. Şi ştiu că nici clubul nu era racordat la gaz, ci clădirea de lângă”, spune tânărul.
- EXPLOZIA de la Sighet. Doi dintre răniți, în stare critică. „Nu cred că sunt șanse de supraviețuire”. Ancheta, coordonată de Parchetul General
- Sute de oameni puteau muri în explozia din Sighet
- EXPLOZII ÎN LANŢ LA SIGHET: Căpitanul ISU Dacian Marina, în stare critică. A intrat primul şi suflul l-a prins din plin. Află situaţia tuturor răniţilor