Marius Voineag, procurorul şef al DNA, dezamăgit de anumiți subalterni: Au zero rechizitorii

Marius Voineag. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marius Voineag, procuror şef DNA, a vorbit şi despre obiectivul său în ceea ce priveşte dosarele cu fapte prescrise în baza deciziilor CCR. Mai mult, acesta spune că sunt procurori care nu au întocmit niciun rechizitoriu.

Marius Voineag afirmă că există în instituţie procurori care au zero rechizitorii. În contextul în care au salarii mari şi trebuie să „livreze ceva înapoi”.  Marius Voineag a mai vorbit şi despre modul în care procurorii se raportează la deciziile CCR şi ale CJUE  privind prescripţiile. De asemenea, şi despre colaborarea cu Mihaiela Iorga Moraru.

Marius Voineag a declarat că sunt procurori care au zero rechizitorii

Marius Voineag a fost întrebat care este concluzia la care a ajuns după evaluarea făcută la zece luni de mandat în fruntea DNA. Procurorul şef a amintit despre nerealizări la nivelul unora dintre serviciile teritoriale ale DNA.

„Mai avem foarte multe lucruri de întărit, de schimbat. De exemplu, avem multe servicii teritoriale care au doi procurori sau care lucrează la zero, la nivel de rechizitoriu. Un mesaj pe care l-am dat în adunarea generală pe care am avut-o pe 31. Nu poţi să fii într-o structură operativă să ai zero pe linie. Avem o problemă foarte mare şi cred că după ce vom termina bilanţul public, pe data de 26, va trebui să facem o analiză şi cu privire la cât de mult îşi asumă unii să lucreze în DNA. Să ştiţi că suntem bine plătiţi, salariile au crescut, motiv pentru care cred că trebuie să mai livrăm şi noi ceva înapoi. Nu ne putem ascunde în spatele unui procent care-i impus prin PNRR. Trebuie să fim 85% şi atunci lucrăm cu 85% pe hârtie, dar de fapt lucrează 30% dintre procurori. Pentru că atunci avem o problemă mare de management, de macromanagementul, de altceva”, a afirmat Mairus Voineag.

Marius Voineag. Sursa foto: Arhiva EVZ

Vor fi schimbări la nivelul conducerii unor servicii teritoriale din DNA

Marius Voineag a anunţat că vor avea loc schimbări la nivelul conducerii unor servicii teritoriale din DNA. Cu privire la anumiţi subalterni, a spus că în DNA „zero nu se premiază”.

„Avem procuror şi din centrală, patru-cinci, care au doar câteva clasări şi zero pe linie. Se pare că au fost zero şi în alţi ani şi cu siguranţă voi purta nişte discuţii pentru că lucrurile nu poţi să stea aşa. Nu jucăm ca la whist aici, să ştiţi. Adică zero nu se premiază”, a declarat Marius Voineag.

Marius Voineag. Sursa foto: Arhiva EVZ

Marius Voineag vrea un DNA cu mai puţin şefi

Marius Voineag invocă reorganizarea Direcţiei, „cu mai puţin şefi, mai suplă, mai operativă”, şi cu un serviciu de tehnologii şi metode emergente nou. Aici va include investigatori financiari. DNA având o schemă care incluse 18 persoane care derulează astfel de activităţi.

„Avem un birou al investigațiilor financiare și analizei. Avem un birou de IT, bineînțeles, și un birou al specialiștilor. Adică am integrat toată partea de suport într-un serviciu de tehnologii și metode emergente, cam cum sunt construite ele în în vest, mai precis chiar în State. În Statele Unite ale Americii, sunt folosite distinct: ai un compartiment suport, care-ți asigur, îți e sprijinul. Și am plecat totuși de la trei polițiști. Erau trei polițiști pe un birou al investigatorilor financiari, care n-aveau cum să facă față și ne-am dus la 18. Avem chiar un caz în care, pentru o mită de 30.000 euro, pretindere de 30.000 euro, avem o solicitare de confiscare de peste 1.000.000, adică de 400 și ceva de mii de euro, mai de parte pentru o confiscare extinsă, cu probațiune, externalizată de către procurorii din teritoriu către Biroul de Investigații Financiare.”, a mai explicat procurorul şef al DNA.