Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcție a celor trei miniștri propuși de PSD după sacrificarea celor două penale și a unui incomod. Spre deosebire de mulți ținători de condei, eu n-am fost surprins de gestul prezidențial.
Într-adevăr, dacă ar fi fost vorba de ceea ce Realitatea tv și alte instituții din Rețeaua de presă a Binomului, au numit, cu buze dulci, fermitatea lui Klaus Iohannis în lupta împotriva corupției, s-ar fi cuvenit să-l respingă măcar pe Paul Stănescu, întruchiparea PSD-istul oligarh. Numai că, așa cum am mai scris, scoaterea din Guvern a celor două ministrese pe motiv de convocare la DNA, n-are nici o legătură cu lupta împotriva corupției. Are legătură, desigur, cu lupta pentru teritoriu dintre grupările mafiote din jurul diferitelor personaje de rang înalt- Liviu Dragnea, Mihai Tudose, Klaus Iohannis – dar și din cele constituite în jurul generalilor corupți din Servicii.
Negustoria dintre grupări a vizat pe toți cei trei propuși. Cum să-l respingă președintele pe Paul Stănescu? Ar fi însemnat să încalce înțelegerea în urma căruia SRI și-a plasat omul la Fondurile Europene, pușculiță de care firmele sub acoperire ale SRI au nevoie ca de aer. E mai mult decît interesant alt lucru.
În zilele cînd se vehicula în presă că președintele ar putea să le dea PSD-iștilor cu tifla, nici un lider PSD ( și cînd spun asta nu mă refer la Mihai Tudose, acesta e lustragiul generalilor din SRI, nu lider PSD) n-a intervenit public pentru a a-l avertiza pe Klaus Iohannis că pînă la urmă PSD și nu TeFeLe-ul a cîștigat alegerile din decembrie 2016. Dimpotrivă, liderii PSD, în frunte cu Liviu Dragnea s-au străduit cît au putut de tare să se gudure pe lîngă Klaus Iohannis pentru a-l face să semneze decretele. E o noutate? Firește că nu.
PSD a avut și în acest caz față de Klaus Iohannis o atitudine care, cel puțin pentru mine, rămîne inexplicabilă. Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat în mai multe intervenții publice pentru plecarea din guvern a miniștrilor convocați la DNA, invocînd o teză de producție proprie: Prezumția de nevinovăție nu funcționează în plan politic. Tot Klaus Iohannis a făcut pereche cu Mihai Tudose, premierul PSD, în scoaterea din Guvern, a lui Sevil Shhaideh și a Rovanei Plumb.
Corectă sau nu, poziția președintelui e în strictă raportare logică cu interesele sale politico-mafiote. Indentificarea celor convocați de DNA cu penalii și prin urmare doriți a fi scoși din Guvern face parte din politica lui Klaus Iohannis, unică în materie de președinți după decembrie 1989. Chitit pe exploatarea la maximum a privilegiilor de lux, pe îmbogățirea clientelei sale economice (vezi publicitatea făcută oamenilor de afaceri dubioși din gașca sa), Klaus Iohannis n-are timp să-și îndeplinească datoriile cele mai simple de președinte. Nu face vizite de lucru în țară, nu intervine în marile dezbateri publice, nu acordă interviuri în care să-și explice pozițiile. Au trecut deja trei ani din primul mandat. Klaus Iohannis a reușit rara performanță de a nu fi făcut nimic din ceea ce s-ar fi putut întrezări drept Proiect de țară. Nici măcar Centenarul Marii Uniri n-a beneficiat fie și de o vorbă din partea sa. În aceste condiții, Klaus Iohannis își bazează puterea pe Instituțiile de forță, structurate de pe vremea lui Traian Băsescu, în cel mai crîncen Sistem de folosire a bîtei pentru interesele politico-mafiote ale Președintelui și desigur ale sergenților majori mesianici. Așa cum s-a văzut din cazurile numite Ordonanța 13, din cazurile celor două ministrese, Binomul SRIDNA, ieșit întărit din renunțarea la compromisul Florian Coldea, e folosit pentru lupta lui Klaus Iohannis cu dușmanii săi politici.
Manevrele făcute de Klaus Iohannis pentru provocarea unei noi Crize politice în PSD intră perfect în logica luptei politice. Orice alt președinte ar fi procedat la fel, mai ales dacă ar fi fost atît de comod precum Klaus Iohannis. Dacă din punct de vedere moral, folosirea Binomului ca bulan politic e contestabil, din punct de vedere politic e justificabil. Problema nu e ce face Klaus Iohannis. Problema e cum îl contracarează PSD și ALDE.
O problemă cu atît mai acută cu cît în recentul caz Klaus Iohannis n-a făcut nimic deosebit de ceea ce face în materie de luptă politică de trei ani încoace. Nici folosirea DNA ca bulan politic, nici atragerea unor lideri PSD prin giugiuleli duioase, nici apelul la divizia Stradă a SRI, nici cheltuirea de către Servicii a unor sume imense pentru manipularea opiniei publice nu sînt lucruri noi în politica prezidențială.
Problema e ca PSD și ALDE, ținta manevrelor politice ale lui Klaus Iohannis, să aibă și ele o politică față de Cotroceni. Au cele două partide o astfel de politică? Joi seara, la emisiunea lui Ionuț Cristache de la TVR, din motive de documentare, s-a redifuzat reacția lui Liviu Dragnea la respingerea fără nici o motivare publică a propunerii Sevil Shhaideh premier. Reamintim că majoritatea zdrobitoare PSD-ALDE a propus-o în decembrie 2016 pe Sevil Shhaideh premier desemnat. După amînări nemotivate, sfidătoare față de opinia publică, expresie a comportamentului Fac ce vreau eu, dacă mă supărați, chem SRI să vă vîre microfoane și-n fund și DNA să vă pună cătușe! Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh. C-a respins-o n-ar fi fost nici o problemă. E dreptul președintelui să respingă propunerile partidului care a cîștigat alegerile.
Problema e că președintele a respins-o pur și simplu, fără nici o motivare publică. E drept, prin Presa Noii Securități s-a sugerat că Sevil Shhaideh ar fi un pericol pentru siguranța națională, dar din punct de vedere oficial, singurul care contează, nu s-a dat nici o explicație. O astfel de poziție a președintelui trebuia imediat taxată de către PSD. Nu numai pentru că așa cerea logica luptei politice, dar și pentru că așa se impunea într-o democrație. Președintele unei țări democratice se purta mai rău ca un președinte de fostă republică sovietică din Asia centrală. S-ar fi cuvenit, așadar, ca PSD să ceară public președintelui motivul respingerii. Fără această precizare publică, PSD trebuia să nu vină cu o altă propunere. Cum reacționează PSD? Ne răspunde reluarea declarației lui Liviu Dragnea de la vremea respectivă: „Ca şi dumneavoastră, ca şi toată ţara am urmărit şi noi cu stupefacţie, pot spune, anunţul preşedintelui Iohannis, răspunsul la propunerea noastră privind desemnarea primului ministru al României. Împreună cu colegii mei am analizat în ultimele ore, am încercat să găsim care sunt resorturile cinstite sau eventualele resorturi cinstite sau constituţionale care ar fi putut sta în spatele acestei decizii. (...) Am încercat să găsim resorturile care stau în baza acestei decizii.”
Auzind această declarație în reluare joi seara, am tresărit. De la un capăt la altul ea dezvăluie o deraiere a logicii. Nu era treaba PSD să caute și să găsească explicațiile refuzului prezidențial. Aceste explicații trebuiau date de Klaus Iohannis, obligat la asta de legea transparenței deciziilor ca lege definitorie pentru democrație. PSD nu numai că nu-l atacă pe președinte pentru sfidarea opiniei publice, dar mai mult se resemnează și propune pe altcineva. Au trecut deja mai mult de 9 luni de la acest moment de bătălie politică, pierdut de PSD la scor. În toată această perioadă Klaus Iohannis a administrat lovitură după lovitură PSD-ALDE.
La toate aceste lovituri, PSD și ALDE au răspuns firav, abia piuit, marcate de o stranie preocupare de a nu se angaja într-o luptă deschisă cu Klaus Iohannis. Deși președintele se dovedea și se dovedește cel mai mare adversar politic al PSD, partidul acesta, deținător al unei majorități zdrobitoare în Parlament, evită din răsputeri lupta.
Cea mai bună dovadă e reacția la noua lovitură dată de Klaus Iohannis. Cum a răspuns Liviu Dragnea? La cel mai de jos nivel al unei telenovele: „Nu vreau să mai merg la Cotroceni, decît după alegerile prezidențiale.” Vă vine să credeți?
La măciuca administrată de Klaus Iohannis, Liviu Dragnea răspunde că nu mai calcă pe la Cotroceni. Parcă ar fi un soț supărat pe cumnat spunîndu-i nevestei că nu mai calcă prin casa fratelui ei, după ce nevasta acestuia i-a zis nu știu ce! Poziția asta împăciuitoristă pînă la slugărnicie, gen „Patroane, nu vă supărați că bombănim și noi după ce ne-ați scuipat în gură!” definește întreaga politică a PSD față de adversarul care e Klaus Iohannis după cîștigarea alegerilor din decembrie 2016. În toată această perioadă, Klaus Iohannis a făcut mii de gafe în materie de politică internă și externă.
Nici una nu a fost taxată rapid de conducerea PSD, deși nevoia echilibrului de putere ar fi cerut ca pozițiile Președinției în diferite chestiuni să primească replica adversarului politic numit PSD.
Puterile în stat se verifică și se controlează reciproc. Sub acest semn, Președinția, mai ales că aceasta se situează pe o platformă politică bine definită, răspunzînd electoratului de Dreapta trebuie ținută în șah de partidul de guvernămînt, corespunzător politicii de Stînga.
PSD ar trebui să se fi angajat în bătălia cu președintele și din alte două motive: 1. Nevoia de a arăta românilor că președintele e adversarul politic al PSD și că tot ce face președintele ține de partizanat politic și nu de echidistanța necesară. 2. Nevoia de a-i da de lucru, de a-l pune în situația și să se apere, nu numai să atace. De ce a dus și duce PSD o politică bleagă față de Klaus Iohannis rămîne pentru mine un mister. Iar pentru PSD un dezastru.