Marian Murguleț, dat afară la doar o zi după ce a fost numit secretar de stat de către Florin Cîțu

Sedinta de Guvern

Marian Murguleț a fost eliberat din funcție la doar o zi după ce a fost numit de Florin Cîțu ca secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Marian Murguleț nu a rezistat în funcție decât o singură zi. După ce a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării de către premierul Florin Cîțu, acesta a fost eliberat, ca urmare a unor nereguli privind acordul BEx și o verificare care trebuia realizată anterior numirii.

Murguleț nu a fost verificat în prealabil

Surse din cadrul partidului PNL au declarat pentru news.ro că secretarul de stat a fost eliberat din funcție din cauză că nu a fost verificat în prealabil și, de asemenea, numirea sa nu a fost făcută cu acordul BEx.

Monitorul Oficial a publicat, marți, 22 iunie, decizia de numire a lui Marian Mărguleț ca secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, aflat sub conducerea lui Ciprian Teleman. Miercuri, 23 iunie, Monitorul Oficial a publicat eliberarea din funcție a lui Murguleț.

Marian Murguleț a mai ocupat funcția de secretar de stat în același minister, însă a fost demis, în luna ianuarie, de către premierul Florin Cîțu.

Parcursul politic al lui Murguleț

Marian Murguleț a fost secretar de stat în Tehnologia Informației – Chief Information Officer (CIO), pus în funcţie în luna iulie a anului 2019, în Guvernul Dăncilă. El a activat în domeniu până în luna ianuarie 2021, când a fost eliberat din funcție tot de prim-ministrul României.

În prezent, Murguleț este președinte al Consiliului de Administrație al SNR.

Nu a avut nevoie de diploma de BAC

De reamintit este că, anul trecut, Marian Murguleţ a spus că i s-a transmis de către reprezentanții de la departamentul de Resurse Umane al Guvernului că nu trebuie să dețină diploma de bacalaureat pentru a se angaja ca demnitar.

“În prima zi la Guvern, ca demnitar, numit secretar de stat în 11 iulie 2019, am ajuns la birou și evident prima întâlnire pe care am avut-o a fost cu directorul de pe vremea aceea de la resurse umane, un tip smart și glumeț, cred că se numea Teodorescu.

Prima întrebare pe care i-am pus-o a fost care sunt actele de studii pe care trebuie să le aduc pentru angajare.

Omul mi-a răspuns foarte serios: “Copia după cartea de identitate, domnule secretar de stat. Dar la dvs este ok, că deja o avem atașată la CV”.

Foarte mirat, îi spun: “Bun, dar cum se poate așa ceva? Totuși, la nivelul acesta, nu îmi cereţi măcar o diplomă de licență?”

Omul  mi-a replicat: “Nici diplomă de BAC nu ne trebuie. Sunteți demnitar și, conform legii, nu aveți nevoie de niciun fel de studii, nici măcar de bacalaureat”.

"Domnule, vorbeşti serios sau glumeşti?", i-am spus eu.

"Cum să glumesc?, mi-a răspuns, nu îmi permit să fac astfel de glume cu dumneavoastră. Sunteți demnitar și nu aveți nevoie de niciun act de studii".