Povestea unei fotografii. Marian Munteanu, un Don Quijote fără Sancho Panza

În urmă cu exact 29 de ani, în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990, care a pus capăt „Fenomenului Piața Universității”, Marian Munteanu – liderul studenților bucureșteni și vocea care a ținut laolaltă zeci de mii de manifestanți anticomuniști, așa-numiții „golani” – a fost la un pas de moarte. A intrat în comă după ce l-au bătut minerii chemați la București de către Ion Iliescu.

Avea plete şi o figură de Crist. Acum e cărunt şi tuns scurt. Doar cearcănele i-au rămas la fel. Fotografia aceasta a fost realizată de maestrul fotograf Dinu Lazăr, doi ani mai târziu, în martie 1992, la marșul „Drumul Crucii Chișinău-București”. Atunci, Marian Munteanu i-a întîmpinat la pădurea Băneasa pe 30 de tineri basarabeni care plecaseră din Chișinău pe jos către Capitala României și i-a însoțit până la troița din Piața Universității.

Pe vremea aceea cuvintele sale erau ascultate, mesianic, de o generație întreagă care își pusese speranțele în el. A dezamăgit crunt. La nici zece ani de când era să moară pentru idealurile sale, Marian Munteanu s-a asociat cu fostul director al SRI Virgil Măgureanu și a fondat un partid de dreapta cu care n-a făcut nimic. A mai încercat, o dată, în 2016, să intre în politică. A acceptat să candideze din partea PNL la Primăria Capitalei. După numai câteva zile s-a retras din cursa electorală în urma unor dezvăluiri cum că ar fi colaborat cu fosta Securitate. Pe 17 decembrie 2011, într-un interviu dat în Evenimentul zilei, Marian Munteanu spunea că la noi „democratura” manevrează oamenii și statalitatea a fost abandonată. Marian Munteanu a fost un Don Quijote. Din păcate, cei pe care i-a ales să joace rolul lui Sancho Panza și să-i care scutul și lancea au fost alegeri neinspirate, dacă nu fundamental greșite. Acest om a dezamăgit o întreagă generație rebelă. Păcat.