Marian Clită, cel care în 1985 l-a omorât în bătaie pe disidentul Gheorghe Ursu, a cerut Judecătoriei Sectorului 4 să fie eliberat condiţionat, după ce efectuat şase ani din pedeapsa de 14 ani de închisoare primită pentru că a omorât o stewardesă într-un hotel din Danemarca.
Clită a formulat o cerere de judecare în lipsă, astfel că el nu a fost adus din Penitenciarul Jilava, fiind reprezentat de o avocată, care a arătat că acesta nu a fost sancţionat disciplinar, că a urmat mai multe cursuri de perfecţionare şi că a fost recompensat de şapte ori cu pachet la locul de detenţie. "Pedeapsa aplicată şi-a atins scopul”, a spus avocata lui Marian Clită.
Procurorul de şedinţa s-a opus liberării condiţionate şi a invocat cazierul lui Marian Clită.
Clită a fost adus, în 2010, din Danemarca de către o escortă a Poliţiei Române, pentru a execută în ţară pedeapsa de 14 ani de închisoare la care a fost condamnat de autorităţile daneze pentru uciderea unei stewardese în primăvară lui 2010.
"În fapt, la dată de 1 martie 2010, în jurul orei 20.00 cel în cauza i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit şi cu o bară metalică unei stewardese, într-o camera de hotel şi i-a sustras mai multe bunuri. În urmă loviturilor, victima a decedat", se explică într-un comunicat remis de către anchetatori la acea vreme.
El şi-a negat faptele, afirmând că intrase în camera victimei pentru a o avertiza că uşa era întredeschisă.
Clită a mai fost condamnat la 20 de anid e închisoare pentru asasinarea disidentului Gheorghe Ursu, în 1985, la ordinul fostului şef al Direcţiei de Cercetare Penală a Miliţiei, colonelul Tudor Stănică. El a fost eliberat însă în 2008, iar la doi ani distanţă a comis o altă crimă.