Supranumită "Regina Munţilor Retezat", femeia născută în Câmpul lui Neag a avut o viaţă care bate orice film.
Câteva frânturi de articole din publicaţii mai vechi specializate în turism sau vânătoare, câteva fotografii şi două-trei vorbe ale unor bătrâni mai aduc aminte astăzi de Maria Magdalena Hamza, celebrul ghid al Retezatului, un personaj real, dar în acelaşi timp de legendă, care a câştigat respectul unor politicieni de marcă, ambasadori sau oameni de cultură precum Marin Preda ori Mihail Sadoveanu.
Cufărul cu amintiri
În urma Mariei Magdalena, căreia Marin Preda i-a spus că e "regina munţilor", rămăsese, în 1989, un cufăr plin cu corespondenţă, fotografii şi diverse scrieri, lăsat în podul unei case din Câmpul lui Neag. În toamna lui 1989, cufărul a fost strivit de cupa unui excavator. Aşa s-a pierdut mai tot ce se ştia şi se putea verifica foarte clar despre ea.
"În acel cufăr mare de lemn era corespondenţa pe care Maria Magdalena o ţinuse cu ambasadori ai Angliei şi Franţei la Bucureşti, cu Marin Preda, cu Mihail Sadoveanu şi cu multe alte personalităţi", povesteşte Violeta Mojoatcă, una dintre nepoatele "reginei munţilor".
Îşi aminteşte cum a fost la de molare: "Abia am apucat să ne luăm actele de stare civilă şi strictul necesar. «Astăzi vă demolăm casa», ziceau, apoi soldaţii se apucau să ia ţigla de pe acoperiş. Au dat jos satul în 1988-1989. Credeau că sub el e cărbune, dar a fost mai mult piatră", spune femeia.
Decorată cu Virtutea Militară
Maria Magdalena Hamza s-a născut la 1894, în Câmpul lui Neag. Mai bărbătoasă din fire, prinsese de mică drag de munte, de drumeţii şi de mers la vânătoare. A fost prima femeie din sat care şi-a tăiat părul scurt. Umblând prin munţi, ajunsese să-i ştie ca în palmă. Era, probabil, cel mai bun ghid din munţii cuprinşi între Câmpul lui Neag, Herculane şi Caransebeş.
Se spune că în Primul Război Mondial ar fi călăuzit un detaşament al trupelor române în spatele batalionului bavarez aflat pe Muntele Tulişa, loc în care românii au obţinut o victorie importantă. La 1919 a fost decorată cu Virtutea Militară. A purtat medalia cu mândrie la piept, mai tot timpul.
Prin 1935 a devenit primul ca banier al cabanei Pietrele. Pe atunci Retezatul era încă destinaţia preferată de vânătoare a familiei regale şi a altor personalităţi politice şi culturale ale vremii. Marin Preda (care a spus despre ea că e "Regina Munţilor Retezat") şi Mihail Sadoveanu au fost şi ei găzduiţi şi ghidaţi prin munte de Maria Magdalena. "Probabil face vrăji", spunea Marin Preda, care nu-şi explica faptul că dispărea în pădure cu desaga goală şi se întorcea, după o jumătate de ceas, cu ea plină cu păstrăvi. Misterul avea să fie dezvăluit ceva mai târziu: Maria Magdalena avea o minipăstrăvărie secretă.
Lordul englez şi ceasul de aur
Se spune că un lord englez l-a vizitat pe contele Kendeffy la castelul din Sântămărie Orlea. Era iarnă, dar lordul îşi dorea să împuşte un urs. Fiind vorba de un oaspete de seamă, contele Kende ffy a rugat-o pe Maria Magdalena să-l ghideze în munte. Aceasta l-a dus la un bârlog, apoi a scos ursul de acolo prin ţipete. Când animalul s-a ridicat pe labele din spate exact în faţa lordului englez, acesta a încremenit de frică. A reuşit totuşi să tragă două focuri de armă fatale în animal, dar, de frică, a făcut pe el.
Maria Magdalena, se spune, l-a dus la cabană, i-a spălat hainele şi l-a dus înapoi la contele Kendeffy, fără a sufla o vorbă despre ruşinoasa scenă. Drept răsplată, lordul englez i-a dăruit un ceas de aur. Darul avea să-i aducă însă nenorocirea vieţii, în anul 1945 când a întâlnit, pe o vale a Retezatului, câţiva soldaţi ruşi care i-au luat ceasul cu forţa şi, fiindcă ea s-a împotrivit, au bătut-o şi au violat-o. Cel puţin, aşa se povesteşte.
Câteva luni mai târziu, Maria Magdalena a dat peste cinci soldaţi ruşi, tot prin Retezat. Ca să se răzbune, i-a pândit şi i-a împuşcat, de la câteva sute de metri distanţă, "drept între ochi", cum a povestit ea mai târziu. I-a îngropat într-o vale adâncă, situată undeva între pârâul Zlătuiei şi zona Cioaca. De vorbit despre incident a început să vorbească abia după ani buni, când darul de a bea şi de a rezista la băutură s-a transformat, şi pentru ea, într-un blestem. Unele mărturii spun că tocmai acest păcat al băuturii, cu mulat cu vârsta deja înaintată, a făcut ca Maria Magdalena să fie schimbată de comunişti din postul de cabanier şi trimisă să păzească un gater, undeva lângă Lupeni.
A murit înecată cu un os de păstrăv
A murit în anul 1955, înecată cu un os de păstrăv. Nu a fost căsătorită niciodată şi nici nu a avut copii. Toată viaţa a trăit mai mult din vânătoare şi pescuit. Ca să beneficieze de indulgenţa autorităţilor vremii, oferea multor potentaţi ai vremii, periodic, păs trăvi şi carne de vânat.
Puţina sa avere a lăsat-o surorii ei, Rozalia, care, la rândul său, i-a transmis-o lui Gheorghe Mojoatcă, tatăl Violetei Mojoatcă, cea care deţine, azi, ultimele şi puţinele documente despre Maria Magdalena Hamza, "regina munţilor", adunate de prin molozul din 1989.
AMINTIRI
Nicolae Timar: "Avea o puşcă Saint-Etienne"
Nicolae Timar are 85 de ani. Avea 15 ani când a cunoscut- o pe "regina munţilor". Are şi o fotografie împreună cu ea, făcută în 1940, atunci când a cunoscut-o.
"Eram cu nişte prieteni, urcasem la Pietrele, să facem Revelionul. A doua zi, pe 1 ianuarie, era o vreme splendidă. La un moment dat, a apărut un necunoscut. Maria Magdalena l-a văzut şi s-a repezit să-l întâmpine. A îngenuncheat şi i -a sărutat mâna, apoi s-a ridicat şi au intrat amândoi în cabană. După vreo oră, am făcut o fotografie împreună. "Străinul" era tânărul grof Ocskay, cel a cărui familie donase Turing Clubului Român terenul de la Pietrele şi vechea cabană de vânătoare. Maria Magdalena era angajată acolo, ca paznic de vânătoare şi cabanier", îşi aminteşte bătrânul montaniard.
Timar nu a apucat să o "descoasă" prea mult pe Maria Magdalena. I-a smuls doar poveşti de vânătoare neimportante. Îşi aminteşte, însă, că era foarte severă cu turiştii. "Toate trebuiau puse la locul lor şi toată lumea trebuia să respecte regulile. Altfel, nu mai pupai cazare la Pietrele. Eu m-am înţeles bine cu ea. O mai ajutam la treburile cabanei. În plus, dacă-i duceai tutun de la oraş, îi deveneai prieten", râde Nicolae Timar.
El nu crede că Maria Magdalena a avut o corespondenţă obişnuită cu distinşii ei musafiri. "Nu ştia carte. Probabil că a primit scrisori de mulţumire şi felicitări de la musafirii ei, dar nu cred că le-a răspuns în scris. Poate le-a păstrat ca să se mândrească cu ele". Bătrânul nu crede nici în veridicitatea poveştilor cu omorârea soldaţilor ruşi. "Avea o puşcă Saint–Etienne căreia îi tăiase patul ca să o poată ascunde sub manta. Dar nu cred că puşca aia veche, din Primul Război Mondial, bătea mai mult de 300 de metri. Eu am ţinut arma aia în mână, era o ruginătură care, e drept, fucţiona. Nici de povestea cu soldaţii ruşi omorâţi nu mi-a spus vreodată nimic. Nu cred c-a fost chiar aşa cum se spune acum", ne-a mai povestit omul.