Cercetarea evenimentului rutier din urmă cu aproape două săptămâni în care a fost implicată interpreta Margherita, fiica celebrilor lăutari Viorica şi Ioniţă de la Clejani, a scos la iveală încrengături care trebuie cercetate foarte serios de către poliţiştii de la Antidrog. Şi, de ce nu, poate că ar trebui revizuită şi modificată şi legea privind traficul, consumul şi deţinerea de droguri.
Este cunoscut deja faptul că, în urma accidentului, Margherita a fost testată atât cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a ieşit negativ, deci, nu consumase alcool, cât şi cu DrugTest-ul. De astă dată, rezultatul a ieşit pozitiv. Concluzia preliminară, pentru că răspunsul final, care va fi valabil şi în instanţă, va fi dat de către IML în urma analizelor probelor de sânge luate în acea zi de la fată, a fost că Margherita consumase substanţe interzise.
Nu se precizează de care. Dar, oricum, substanţe care sunt incompatibile cu calitatea de conducător auto. Acestea nu sunt droguri, propriu-zis, în accepţiunea, hai să-i spunem „clasică” a termenului, dar au aceleaşi efecte ca şi drogurile. Dau dependenţă şi distrug sistemul nervos al celui care le consumă.
Teo, caftitul din septembrie
În luna septembrie a anului trecut, în Bucureşti, în trafic, are loc un incident violent. Doi indivizi care aparent se plimbau paşnic pe trotuar, la un moment dat coboară pe carosabil, trec de primul rând de maşini oprite la semafor, după care iau la controlat rândul din mijloc. La a doua maşină, după cum se vede pe imaginile surpinse de camera unui alt vehicul aflat mai în spate, deschid portiera din dreapta-faţă şi îl lovesc cu pumnii pe cel aflat înăuntru. După care urcă pe bancheta din spate şi continuă să îl lovească pe cel de pe scaunul din faţă. Maşina porneşte şi nu se mai văd imagini de la incident.
În urma acestei altercaţii s-a depus o plângere la poliţie, pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru tâlhărie. Cel bătut se numeşte Theodor Cizmaru, zis Teo. S-a deschis un dosar penal, iar agresorul lui Teo a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă. Acum se judecă recursul. Cercetările în acest caz, au dovedit însă faptul că nu a fost un simplu incident în trafic, ca multe alte sute, în care şoferi nervoşi s-au luat la bătaie. Teo-bătutul îi cunoştea bine pe cei doi agresori. Şi nu şicanele în trafic sau neacordarea de prioritate fusese cauza conflictului. Ci o datorie de bani.
Aurel Moldovan, avocatul celui care l-a bătut pe Teo: „Incidentul este din septembrie, iar suma datorată era de aproximativ 7.000 de lei. Clientul meu este condamnat la 5 ani și 6 luni. S-a făcut apelul, urmează să ne judecăm, să dea termen în faza apelului la Curtea de Apel. Sper să nu rămână așa, pentru că nu sunt probe care să dovedească pe deplin această condamnare. Aici este vorba despre o provocare din partea lui Cizmaru Theodor” – a declarat avocatul în emisiunea XNS de la Antena 1. Este normal ca un avocat să-şi apere clientul. Ceea ce spune însă mai departe Aurel Moldovan, ne aduce în actualitate. Adică la accidentul Margheritei.
În maşină cu ea se afla şi acest Teo, Theodor Cizmaru. Şi tot pe scaunul din dreapta, care se pare că îi aduce ghinion. Teo nu are permis de conducere. Avocatul Aurel Moldovan: „Cizmaru Theodor caută victime. Margherita ar putea fi o victimă, pentru ca el să beneficieze de anumite reduceri de pedepse stabilite cu organul de urmărire penală sau să fie transformat în martor”.
Teo nu e nici alb, nici negru. E gri.
La rândul său, Adrian Georgescu, avocatul lui Cizmaru, prezent şi el în platoul emisiunii XNS, a spus despre clientul său că: „Nu este nici alb, dar nici aşa de negru. Este gri”.
Să vedem ce înseamnă acest gri. Theodor Cizmaru a fost prins acum doi ani de zile, în urma unui control de rutină al poliţiştilor din Urziceni, cu un pliculeţ cu droguri asupra lui. Venea de la mare, în maşină cu alţi cunoscuţi. Tot pe ghinionistul loc din dreapta. Cizmaru a recunoscut că drogurile îi aparţin şi că este consumator. A făcut o înţelegere cu judecătorii, şi-a luat şi un angajament şi de aceea nu a fost închis, ci a primit doar o amendă penală de 900 de lei.
Reţetele lui Teo şi cum îşi procura medicamentele
Ce legătură au, totuşi, între ele, aceste trei elemente:
- Acum doi ani, prins cu droguri asupra lui.
- În septembrie anul trecut, bătut în trafic pentru o datorie de bani.
- Prezenţa în maşina Margheritei, găsită drogată la volan.
Legătura o face Eduard Făgădău, zis Edi, cumnatul celui care l-a bătut în trafic pe Teo Cizmaru. Să le luăm pe rând.
Despre prima întâmplare, Făgădău nu ştie decât că Teo i-a mărturisit că este dependent de droguri şi că a fost prins de poliţie cu stupefiante asupra sa.
Despre cea de-a doua, ştie mai multe pentru că este direct implicat: „Aveam o pasiune comună cu Teo. Desenul cu grafitti. El pretindea că fusese student la Arhitectură. L-am introdus în cercul nostru de desenatori, din care făcea parte şi cumnatul meu, soţul surorii mele. Ne-a promis că ne face rost de nişte vopseluri din Olanda pentru desenele noastre. I-am dat banii pe ele. Nu ne-a mai dat nici vopselurile, nici banii. De aceea s-a luat de el cumnatul meu când l-a văzut în trafic. Ca să-i ceară banii înapoi.” – a declarat Făgădău.
La cel de-al treilea punct, declaraţia este mai mult decât interesantă: „Am fost în mai multe rânduri acasă la Teo (n.a. în emisiunea de la Antena 1, pus de avocatul lui Teo, Făgădău a descris cu lux de amănunte interiorul apartamentului în care Cizmaru stă cu chirie în Bucureşti, dovadă că nu minte, că a fost în el) şi l-am văzut cum prepară, din pastile cumpărate de la farmacie, droguri. Drogul care se numeşte „Lean”. De asemenea, am văzut la el un teanc de reţete în alb, parafate. Mi-a spus că i le face rost mama lui”.
Așa cum am mai scris, mama lui Teo lucrează la un salon de înfrumuseţare, aşa că nu are cum să-i procure reţetele.
Margherita mai fusese cu o seară înainte la o petrecere
Adrian Georgescu, avocatul lui Teo: „Analizele de la IML vor arăta dacă domnişoara Marga avea în sânge doar substanţele folosite de Teo, extrase din pastilele luate de la farmacie, sau, pe lângă ele, mai existau şi alte substanţe. Avem informaţii certe că domnişoara Marga a fost, cu o seară înainte de producerea accidentului, la o petrecere, fără Teo. Este posibil ca acolo să se fi consumat substanţe interzise. Atunci, şi în cazul accidentului, ca şi la bătaia din toamnă, el este doar victimă.”
Dar în cazul în care este adevărat ce spune Ioniţă de la Clejani, că fiica lui nu consuma droguri, iar la analize vor ieşi doar codeină şi ce mai folosea Teo pentru „Lean”, acesta nu mai este doar victima de pe scaunul din dreapta. Ci este cel care a drogat-o pe Margherita. Cu sau fără voia ei.
O declaraţie bombă a mai făcut în cadrul emisiunii XNS avocatul Adrian Georgescu: „La percheziţiile care s-au făcut în septembrie după bătaia în trafic şi acasă la Eduard Făgădău, au fost descoperite – am aici raportul procurorului – substanţe interzise, respectiv canabis.”
Aşadar, şi cei cărora le era dator Theodor Cizmaru cu bani, cultivă şi ei pe lângă casa omului, canabis. Adică, au legătură cu drogurile.
De aici, putem construi câteva teorii. Una dintre ele este că datoria de bani nu provenea de la ţeapa dată cu vopselurile din Olanda. Ci din altă parte.
Vom continua şi noi investigaţiile.