Fete minijupate, cu buze rujat senzuale mă întâmpină la poarta Cimitirului Bellu. Asta, viaţă!
De Noaptea Muzeelor se promisese în panteonul României un tur intitulat „Memoria Marii Uniri”. M-am dus să învăţ. La fel ca şi mulţi alţi concitadini deai mei, de la ora 18.00, sub un cer care nu se poate decide între ploaie şi încă soare.
Text clar
Fusesem de la intrare îmbrăcat în pliante şi trimis spre locul de unde se pleacă în scurta excursie printre morminte. Ajung pe la jumătatea aleii principale. Aici aşteaptă mai mul- ţi ghizi, toţi tineri, cu nişte foi în mână. Au câte un text pregătit dinainte pentru a-l recita în faţa oaspeţilor.
Drumul prin lumea de dincolo e poetic, marcat de candele înşirate pe margine, adesea ciocnite de picioare neatente, dar şi pictat cu săgeţi. Există 14 destinaţii. Fie care cu numărul corespunzator. Cifrele răsar, ample, dintre cruci, bifând oprirea vizitatorilor pentru scurte explicaţii. Am pornit. Responsabila grupului meu încearcă să fie jovială, dar se cam încurcă în virgule. Din graba îndemnurilor de-a ne deplasa cu voioşie ţâşneşte o voce nedumerită a unuia dintre colegii mei de drum.
O întrebare fără răspuns
Constantin Stere nu se află în acest tur? Mă uit spre îndrumătoare şi nu observ nicio eventuală reacţie. Poate că n-o fi auzit. Scot pliantul din buzunar, să mă uit mai bine. Aici e lista bătută-n cuie a personalităților care fac parte din ghidajul standard.
Ei da, acel patriot pe voinţa şi curajul căruia s-a construit în mare măsură unirea Basarabiei cu România, la 1918, nu e în vederile actualei ediţii a festivalului din Bellu.
Lista completă
Noi, fie copii, fie tineri, fie experimentaţi ai vieţii, vreo 30 de oameni, urmăm traseul conceput precum un carcalete de nume şi destine. Numai o parte dintre personaje au avut vreo legătură cu Marele Război ori cu făurirea României dodoleaţe.
Enumăr deci, în ordinea stabilită de organizatori, pe Liviu Rebreanu, George Coşbuc, generalul Ioan Dragalina. Se adaugă perimetrul eroilor francezi, care au fost alături de noi în prima conflagraţie mondială. Lista e completată cu monumentul dedicat lui Victor Ioachimovici, unul dintre eroii de la Turtucaia. Apoi, generalul Aristide Lecca, protoierul Constantin Nazare.
Străbatem aleile înguste, pe alocuri înecate în bălţi sau mâhnite în scobitura gropilor, ca să ajungem la mausoleul fraţilor Evloghie şi Hristo Nedev Gheorghieff. Vizitându-l în treacăt şi pe baronul Bellu. Bifăm întâlnirea cu generalii Vasile Zottu şi Alexandru Cernat, ne oprim în umbra Elenei Izvoranu și a fiului ei, Alexandre. Schimbăm macazul informaţional spre doctorul Nicolae Paulescu, pentru a încheia, apoteotic, în compania inegalabilului Constantin Tănase.
Muzică
Ameţit, vreau să ies la bulevard, dar inevitabil dau cu capul în scena puternic reflectorizată pe care un saxsofonist cântă de inimă albastră, în acompaniamentul admiraţiei spectatorilor. Scaunele din plastic pe care te poţi aşeza completează geometric dispunerea crucilor din jur.
Concluzia nu există
Departe, în stradă, ajung în dreptul lacrimilor împietrite în 1989. Câţiva puştani de gimnaziu discută cinematografic pe seama Cimitirului Eroilor. „Bă, ce s-au mai împuşcat ăştia, bă! Ce de arme, bă!”. Ai impresia că li s-a cerut la şcoală să comenteze un film western. „Astfel trece gloria lumii!”. Alţii mai deştepţi ca mine au ajuns deja la concluzia asta…