Primul ministru britanic, Theresa May, a trimis o scrisoare către Consiliul European, către Președintele Donald Tusk, în care solicită prelungirea termenului pentru Brexit la 30 iunie 2019.
Reacțiile membrilor Consiliului, în special Franța și Spania, au fost extrem de clare, reiterând pozițiile enunțate anterior: Marea Britanie trebuie să aibă un proiect clar și o înțelegere clară în Parlament despre ceea ce vrea să facă mai departe pentru a justifica prelungirea Brexitului. Altfel, Regatul va părăsi UE fără acord, în mod dezordonat, cu toate consecințele unei asemenea perspective.
Parlamentul britanic, în marea sa majoritate, nu dorește să părăsească UE fără acord. Pe de altă parte, Guvernul britanic știe că trebuie să organizeze alegeri europarlamentare, așa cum știe că are nevoie de o extensie mai lungă pentru Brexit. Pentru că, dacă negocierile MayCorbyn dau rezultate, ele merg nu spre valorificarea Acordului negociat de către Theresa May, ci spre un soft-Brexit mai aproape de rămânerea în uniunea vamală, eventual în piața comună europeană, adică o nouă linie de negocieri ce trebuie declanșate cu Uniunea Europeană și care reclamă un termen lung până la Brexit, de 1-2 ani.
Deci doamna Theresa May este prinsă între plăcile tectonice ale propriului partid, dar și între propria convingere ce vizează livrarea unui Brexit și perspectivele impuse de realitate, despre care știe la fel de bine cum se așază în perioada următoare - chiar dacă încăpățânarea și negarea publică au prelungit acest proces până la limite absurde, cu trei voturi pentru un acord mort. Astfel, Brexiter-ii conservatori din miezul tare al partidului își doresc și hard-Brexit, dacă acordul a căzut, iar perspectiva unui acord cu menținerea Marii Britanii în Uniunea Vamală e inacceptabilă. Pe de altă parte, soft-Brexiterii și pro-europenii din Partidul Conservator au o altă opțiune, mai apropiată de varianta Corbyn, iar unii dintre ultimii chiar au părăsit partidul pentru a-și înregistra propria formațiune politică.
Nu-i vorba, nici la laburiști nu-i liniște. Și provocarea vine chiar de lângă Corbyn, și el un adept al Brexitului și a livrării acestuia după votul la referendum, dar care e presat de o majoritate laburistă care vrea sigur și varianta rămânerii în UE, dar și ca perspectiva unui nou referendum să fie obligatorie, după negocierile viitoare. Deci un nou acord de soft-Brexit negociat în viitor, pe îndelete, cu Uniunea Europeană, dar și un referendum care să-l valideze, în care opțiunea rămânrii în UE să se afle între posibilele alegeri de către populație.
Și perspectiva organizării alegerilor europene e destul de problematică. Mai întâi, pentru că e o consultare populară pentru care partidele, cu precădere Partidul Conservator, nu sunt pregătite. Apoi pentru că e foarte dificil să vorbești timp de mai bine de doi ani despre Brexit și să chemi lumea să-și voteze reprezentanții în Parlamentul European. Evident că cei pro-europeni vor avea cele mai mari șanse de a aduna voturi, pe un absenteism relevant al Brexiter-ilor, cu preponderență a celor conservatori. De aici și fuga de alegeri, care se pot constitui într-un adevărat referendum împotriva Brexit ele însele. Nici Uniunea Europeană nu e prea confortabilă cu alegerile britanice, mai ales că ele influențează prezența în Parlamentul European a diferitelor state. Un mandat întrerupt de ieșire a Regatului, chiar și în 2020 pe final sau 2022, la sfârșitul perioadei de tranziție, ar crea dificultăți de reașezare a Parlamentului European. Altfel, prezența pro-europenilor în Parlamentul european ar întări mai degrabă grupurile parlamentare pro-europene, în timp ce conservatorii britanici slab reprezentați ar subția grupul eurosceptic. Însă plecarea unui grup masiv al europarlamentarilor britanici de toate culorile, la mijloc de mandat euro-parlamentar, ar debalansa echilibrul de forțe și prezența în diferite comisii și instituții europene a britanicilor.
Cert este că în această săptămână se dă marea bătălie a Theresei May: eliminarea ieșirii din UE fără acord, care e o miză personală; prelungirea Brexitului, pe termen lung, cel mai probabil, cu un nou program de negociere, cel mai probabil până la 31 decembrie 2020, la sfârșitul perioadei de tranziție, sau după. Varianta alternativă europeană era prelungirea cu un an și reducerea termenului dacă se ajunge la un acord anterior, ratificat de către Parlamentul britanic.
În orice caz, pe noua variantă, Theresa May – care și-a depus deja mandatul dacă trece acordul său – nu mai poate rămâne din două motive: lipsa susținerii majorității parlamentare pentru acordul său respectiv neconcordanța noii forme de acord, a noilor condiții, cu propriile sale convingeri. Nu mai vorbim despre lipsa susținerii populare a premierului britanic.
Ce urmează după o asemenea săptămână? Să vedem cum se scindează Partidul Conservator, să constatăm absența majorității – sau schimbarea ei către laburiști, dar cel mai probabil anunțarea alegerilor anticipate, care trebuie să legitimeze și să valideze credibil un viitor guvern care ar prelua negocierile cu UE. Validarea și legitimarea e necesară nu numai pentru britanici, care trebuie să se exprime la urne pentru susținerea unei perspective negociate, dar și pentru europeni: 27 de state serioase negociază cu un al 28-lea, Marea Britanie, unde trebuie să se vadă susținerea pentru premier și soluția nouă propusă, după eșecul precedent al Acordului May.
Reașezarea politică ce se anunță la Londra, de data aceasta dincolo de liniile ideologice, ci vizând mai degrabă raportarea la Brexit în partidele tradiționale, va fi și cea care va da sensul perspectivelor Marii Britanii, care se vor desena pe două direcții: soft Brexit la sfârșit de 2020 sau de perioadă de tranziție sau No Brexit at all. Pentru că orice amânare, ciclu nou de alegeri sau vot reluat pentru revalidarea prin referendum a unui acord, la cum arată astăzi situația, impinge Marea Britanie din nou în UE. Dar cu mai puțin panache, cu o postură mai umilă și reținută, cu mai puține pretenții și fără excepționalismul de care au beneficiat în trecut britanicii. O Mare Britanie mult mai cuminte și conformistă, pe termen scurt și mediu. Și fără Theresa May.