București. Marcel Ciolacu și omologul său Pedro Sanchez au analizat problema românilor din Spania care vor să obțină dublă cetățenie. Acordul cu privire la dubla cetăţenie se află în analiza guvernelor celor două ţări.
Premierul Ciolacu susține că negocierile pe acordul care va permite românilor din Spania să obțină dublă cetățenie a intrat în linie dreaptă. Subiectul a fost abordat și în discuțiile de la Palatul Victoria cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez.
Marcel Ciolacu are vești pentru românii din Spania
Premierul României a discutat, cu omologul său spaniol, despre acordul care va permite românilor să obțină dubla cetățenie. Conform unui comunicat de presă, Marcel Ciolacu a dat asigurări că actul este într-o etapă avansată de analiză. La 1 ianuarie 2024, în Spania, se aflau 1,12 milioane de români rezidenţi. Românii reprezintă 40% dintre cetăţenii comunitari rezidenţi în Spania şi 17% din totalul străinilor, conform statisticilor.
„Românii din Spania vor putea obține dubla cetățenie. Am intrat în linie dreaptă cu negocierile pe acest subiect important, în cadrul discuțiilor purtate la București cu președintele Consiliului de Miniștri din Spania, Pedro Sanchez”, a declarat Marcel Ciolacu, citat pe pagina de Facebook a Guvernului.
Potrivit premierului român, acest acord va confirma legăturile construite, de-a lungul timpului între cele două națiuni. Marcel Ciolacu a mulțumit omologului său pentru ajutorul dat cetățenilor români care s-au integrat în societatea spaniolă.
„Comunitatea românească este liant şi catalizator al relaţiei bilaterale strategice dintre România şi Spania. Îi mulţumesc omologului şi prietenului meu Pedro Sánchez pentru modul în care românii sunt ajutaţi să se integreze în societatea spaniolă, să-şi protejeze drepturile şi să-şi păstreze valorile naţionale”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat în comunicatul emis de Guvern.
România va găzdui o ședință comună de guverne
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, în comunicat, că intenționează să găzduiască la București următoarea ședință comună a guvernelor din cele două țări. Potrivit spuselor sale, cele două state trebuie să-și consolideze cadrul bilateral în mai multe domenii. Pe lângă acordul privind dubla cetățenie, el a dat exemplu educaţia, afacerile interne și apărarea.
Potrivit Guvernului, colaborarea în plan economică a reprezentat o altă temă a agendei celor doi prim-miniştri. În acest context, Marcel Ciolacu a apreciat nivelul ridicat a schimburilor comerciale bilaterale, înregistrate în 2023. Este vorba despre 6,4 miliarde euro.
„Apreciez în mod deosebit calitatea investiţiilor spaniole prezente pe piaţa din România şi contribuţia lor la dezvoltarea economiei locale. Avem aproape 7.000 de companii cu participare de capital spaniol în tara noastră, însă aşteptăm să li se alăture şi alţi investitori în domenii precum componente auto, IT&C, energie, infrastructură şi agricultură”, a spus prim-ministrul român.
De asemenea, prim-ministrul Ciolacu a remarcat cooperarea româno-spaniolă în domeniul securităţii şi apărării. Cele două state sunt membre ale NATO și aliați cheie pe flancurile estic și sudic.
Marcel Ciolacu apreciază colaborarea europeană
În cadrul întrevederii de la Palatul Victoria, cei doi au analizat și posibilitățile de colaborare europeană după ultimele alegeri europarlamentare. Marcel Ciolacu a apreciat că generarea unei majorităţi politice pro-europene în cadrul UE va ajuta la menținerea agendei politice, bazată pe valori comune şi pe interesele cetăţenilor.
„Am discutat totodată despre reprezentarea României la nivel european, în contextul în care premierul Sánchez este negociatorul familiei noastre politice la nivelul UE, și m-am asigurat de sprijinul său în vederea obținerii unui portofoliu reprezentativ pentru România”, a mai transmis Marcel Ciolacu pe Facebook.
Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, se află în vizită în România la invitaţia premierului Ciolacu.