Marcel Ciolacu va prelua funcția de premier a României, în locul lui Nicolae Ciucă, în luna mai, așa că PSD a pregătit deja un set de promisiuni cu tentă electorală: reducerea nivelului de taxare a muncii. O propunere surprinzătoare, având în vedere că și Ciolacu, și Câciu, susțin măsuri socialiste, precum impozitarea progresivă, dar șefii PSD spun că ar vrea ca munca să fie taxată mai puțin, iar capitalul mai mult.
Ministrul Adrian Câciu a vorbit despre viitorul program de guvernare pe care intenționează să-l implementeze Marcel Ciolacu după rotativa guvernamentală, Marcel Ciolacu urmează să preia funcția de premier, de la Nicolae Ciucă, în luna mai. De altfel, Marcel Ciolacu a anunțat, anterior, că are în vedere o reducere a taxării pe muncă și mărirea impozitării capitalului.
„Este o dezbatere pe care o vom avea. Sunt în intenţiile noului program de guvernare să avem obiective mai tangibile din perspectiva reducerii impozitării muncii, pentru că suntem cu toţii conştienţi că avem cea mai ridicată impozitare a muncii, şi mai ales o echilibrare a impozitării între capital şi muncă. Este o dezbatere pe care o vom avea, va fi noul Guvern învestit după rotaţia din mai şi probabil acolo lucrurile vor fi mai clare. Ceea ce noi ne propunem - o etapizare mai concretă, pentru că lumea aşteaptă şi răspunsuri, nu numai analize şi pregătiri”, a afirmat Adrian Câciu.
Ministrul de Finanțe a mai spus că pentru echilibrarea sistemului fiscal în privinţa muncii şi a capitalului este nevoie de implementarea unor programe de ocupare a forței de muncă și de stimulare a economiei prin înființarea de noi oportunități de angajare.
„Până la urmă, dacă am ajuns la o impozitare a muncii, din punctul meu de vedere, excesivă, este pentru că am avut un număr de lucrători restrâns şi nevoi de acoperit din perspectivă financiară destul de mari şi atunci trebuie să avem mai mulţi lucrători”, a spus ministrul Finanțelor Publice.
PNL lucrează cu PSD la programul lui Marcel Ciolacu
Adrian Câciu a apreciat că toate aceste măsuri de taxare care vor fi propuse de PSD se vor bucura și de susținerea liberalilor. De menționat că, în trecut, PNL s-a opus unei măsuri similare, de reducere a taxelor pentru muncă, care a venit din partea PSD.
„Am avut aceste discuţii, dar toate lucrurile acestea trebuie să se facă la pachet cu mai multe măsuri, pentru că nu poţi să vii doar cu scăderea impozitării muncii, pentru că atunci ai un deficit de venituri pe zona bugetului de stat, fără să vii în compensare cu o creştere de venituri pe capital sau cu o creştere a ocupării pentru a avea câţi mai mulţi contribuabili care plătesc taxe mai mici. (...) Trebuie un întreg plan”, a explicat ministrul Câciu.
În acest context, el a precizat că specialiștii PSD discută și lucrează la noul program de guvernare, pentru Marcel Ciolacu, împreună cu cei de la PNL