Marcel Ciolacu anunță reguli stricte pentru șoferi, după accidentul de la 2 Mai

Marcel Ciolacu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Premierul Marcel Ciolacu își exprimă sprijinul pentru reforma anunțată de ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și îndeamnă polițiștii să fie duri în lupta contra șoferilor care conduc sub influența drogurilor.

Marcel Ciolacu a evidențiat că măsurile de combatere a consumului de droguri, anunțate ieri de ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Cătălin Predoiu, sunt un pas înainte pe un traseu corect. Numai că, nu sunt suficiente.

Marcel Ciolacu, de acord cu măsura confiscării mașinii șoferilor drogați

Este nevoie, în paralel cu testarea anti-drog în școli sau de confiscarea mașinii celui prins drogat la volan, și de un efort masiv de destructurare a rețelelor de trafic cu droguri.

Aștept de la Poliție să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri! Vreau să văd toate efectivele disponibile în stradă, pe urmele tuturor acelor nemernici care fac averi provocând adevărate tragedii în familiile românilor”, a declarat Ciolacu.

Conform declarațiilor premierului, Poliția Română are o responsabilitate majoră față de societate în acest domeniu.

El subliniază că este necesar ca cetățenii români să observe rapid o schimbare semnificativă și constantă în abordarea din partea statului. Iar ea să fie însoțită de obținerea de rezultate concrete.

Această schimbare are un impact direct asupra siguranței, protejând sute și mii de vieți în fiecare zi.

Cătălin Predoiu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Controale antidrog în unitățile de învățământ

După încheierea investigației desfășurate de Corpul de Control al Ministerului în legătură cu incidentul de la stațiunea 2 Mai, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a comunicat luni că se ia în considerare posibilitatea de a efectua teste antidrog asupra elevilor în școli, cu implicarea personalului medical.

Predoiu a accentuat faptul că vor fi supuși testelor doar anumiți elevi. Adică aceia care prezintă semne evidente de comportament asociat consumului de droguri. Cu toate acestea, este esențial să obțină consimțământul părinților înainte de efectuarea testelor.

Pe de altă parte, ministrul de Interne a dezvăluit că a pus în mișcare o serie de inițiative menite să prevină consumul de droguri în școli. Acest subiect va fi dezbătut în cadrul Planului Național de Acțiune pentru Siguranță Școlară pentru perioada 2023-2024.