Marcel Ciolacu, premierul României, a depus o cerere la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor pentru a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluția din 1989. Cererea sa a fost respinsă, iar membrii comisiei au precizat și motivul. Oficialul susține că a fost activ în timpul Revoluției din decembrie 1989 și că face parte dintr-un grup din Buzău.
Comisia din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au respins cererea premierului Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţia din 1989. Membrii comisiei au precizat și motivul pentru care au luat această decizie, susținând că premierul României nu întrunește toate condițiile necesare.
Decizia ar fi fost luată pe 22 iunie 2023, la o săptămână după ce Marcel Ciolacu a fost investit în funcția de premier.
În prima parte a şedinţei, comisia specială a rezolvat situaţia incompatibilităţii secretarului de stat Mihai Iulia Dodu care, de drept, ar fi trebuit să fie preşedintele comisiei. El a fost înlocuit, „având în vedere faptul că în prezenta speţă se discută reanalizarea cererii administrative (...) a domnului Ion Marcel Ciolacu care în prezent ocupă funcţia de prim-ministru al României şi faţă de care domnul secretar de stat se află în raport de subordonare”.
Cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluția din 1989 a fost respinsă
În decizia comisiei din cadrul Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor se notează faptul că Marcel Ciolacu a depus cererea de a fi declarat Luptător cu Rol Determinant la Revoluţie în 2 aprilie 2019 şi a fost admisă, cu majoritate de voturi, de către fosta comisie, la data de 15 aprilie 2019. Procedura nu a fost finalizată atunci din cauza unor verificări efectuate de DNA. În martie 2023, procurorii au dispus clasarea cauzei. În acest context, actuala comisie a reluat discutarea cererii lui Marcel Ciolacu, dar, cu majoritate de voturi, a decis că acesta nu întruneşte condiţiile necesare.
„În urma verificării înscrisurilor din dosarul administrativ, comisia constată că, în perioada 14-22 decembrie 1989, domnul Ion Marcel Ciolacu nu a îndeplinit condiţia cumulativă de a ocupa şi apăra obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute până la fuga dictatorului, respectiv ora 12.10, motiv pentru care comisia respinge cererea”, se arată în document.
Premierul susține că nu vrea bani de la statul român, ci doar o amintire pentru urmașii lui
Marcel Ciolacu susține că a fost activ în timpul Revoluției din decembrie 1989 și face parte dintr-un club din Buzău, care are aproximativ 50 de membri. Premierul a ținut să precizeze că nu își dorește o indemnizație din partea statului, ci vrea doar o amintire pentru nepoții și strănepoții săi.
„Niciodată nu am vorbit despre acest lucru. Eu în municipiul Buzău am participat la Revoluţie. Sunt membrul unui club, Club 22 Buzău, sunt, mi se pare, doar 52 de membri. Suntem cei care am apărat şi am acţionat în raza Palatului Comunal al municipiului, nu am fost niciodată contestat, nu am făcut niciodată o fală din asta, dar acum nu-mi cereţi să îmi fie şi ruşine.
Nu am solicitat niciodată nicio indemnizaţie pentru acest lucru de la statul român. Mă consider îndreptăţit să las copilului meu să arate şi el la nepoţi că bunicul lor sau străbunicul lor a făcut ceva pentru această ţară. Niciodată de când sunt în politică, niciodată eu nu am declarat că sunt revoluţionar, că ce fapte am făcut în acele zile.
Nu sunt apărut în niciun decret. Nu îmi faceţi o vină pentru că nu am murit sau pentru că nu am stat în casă de Revoluţie. Sunt mândru că am fost la Revoluţie, nu am cerut niciun ban statului român pentru faptul că am fost la Revoluţie, dar nu mă faceţi vinovat pentru lucrul acesta pentru că nu vă permit”, a replicat liderul PSD.