Noi măsuri de sprijin pentru sinistrații din Galați. Guvernul amenajează școli provizorii pentru copii

Marcel Ciolacu la Galați Sursa foto: Facebook

Premierul Marcel Ciolacu și-a petrecut zilele de weekend în județul Galați inspectând zonele inundate. El s-a întâlnit cu sinistrații gălățeni și le-a făcut noi promisiuni.

Guvernul va trimit în zonele afectate de inundații patru clădiri modulare în care să fie amenajate școli provizorii. Acestea sunt dotate cu grupuri sanitare și pot adăposti până la 100 de persoane.

Marcel Ciolacu, printre sinistrați

Inundațiile din noaptea de vineri spre sâmbătă i-au dat peste cap planurile electorale candidatului PSD la alegerile prezidențiale. Marcel Ciolacu s-a vîzut nevoit să-și anuleze vizitele de campanie din județele din nordul Moldovei. După ce a mâncat cozonac la Suceava, premierul a fost nevoit să dea fuga în Galați.

Sâmbătă, însoțit de mai mulți miniștri, a vizitat zonele inundate din comuna Slobozia Conachi. Ulterior a participat la întâlnirile celulei de criză organizată la Consiliul Județean Galați. Duminică, premierul a revenit pe teren, în localitățile afectate de inundații. El a vorbit cu alți sinistrați cărora le-a făcut noi promisiuni.

Concluziile discuțiilor pe care le-a purtat cu cei care și-au pierdut casele și bunurile agonisite au fost transmise, spre cunoștința tuturor românilor, pe Facebook. Marcel Ciolacu a făcut o postare în care a relatat ce i-au cerut oamenii.

„Astăzi, oamenii cu care am vorbit în localităţile din Galaţi afectate de inundaţii mi-au spus că o mare problemă este şi cu copiii care nu mai au unde merge la şcoală.”, a transmis Marcel Ciolacu.

Premierul face noi promisiuni

Marcel Ciolacu a relatat, în postarea de pe contul oficial de Facebook, că sinistrații i-ar fi vorbit despre nevoia ca cei mici să continue să meargă la școală. Soluția pe care a identificat-o a fost să amenajeze săli de clase, provizorii, în clădiri modulare. Acestea urmează să fie livrate de Rezervele Naţionale ale Statului

Sinistrații din comunele gălățene vor primi patru astfel de clădiri modulare care vor fi transformat în școli provizorii. Copiii vor putea învăța aici, temporar, până când lucrurile vor reveni la normal. Fiecare clădire are o capacitate de 80-100 de persoane şi este dotată cu grupuri sanitare, a precizat premierul.

„De aceea, am dispus eliberarea urgentă de la Rezervele Naţionale ale Statului a patru clădiri modulare în care copiii pot învăţa temporar până când situaţia revine la normal. Fiecare clădire are o capacitate de 80-100 de persoane şi este dotată cu grupuri sanitare”, a transmis Marcel Ciolacu, într-o postare.

Inundații Sursa foto: Facebook

Marcel Ciolacu îi mulțumește președintelui CJ Galați

Acum pentru a doua oară în mandatul lui Costel Fotea, inundațiile distrug casele și omoară oameni în județul Galați. Viiturile se încăpățânează să lovească în aceleași zone inundabile, ca și în 2013 și 2016, zădărnicind orice justificare a responsabililor cu găsirea unor soluții. Dacă s-ar fi întâmplat într-o altă zonă, președintele CJ ar fi avut o scuză. Putea spune că nu a anticipat dezastrul. Așa, însă, nu prea are explicații.

Poate din acest motiv, cunoscându-i nivelul de competență lui Costel Fotea, premierul Marcel Ciolacu a renunțat la cozonacii bucovineni și s-a înființat la Galați. A petrecut două zile printre sinistrați și a participat la ședințele celulei de criză care a fost organizată la nivelul instituției. Iar acum,  îi mulțumește pentru implicare.

„Preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, căruia îi mulţumesc încă o data pentru implicare, se va ocupa de amplasarea rapidă a acestor şcoli temporare. Copiii trebuie să aibă unde să înveţe!”, mai spune Marcel Ciolacu.

 

Marcel Ciolacu și Costel Fotea plini de compasiune față de sinistrați Sursa foto. Facebook

Inundații cu repetiție la Galați

Premierul Marcel Ciolacu i-a mulțumit, în acest context, colegului său de partid, Costel Fotea, președintele ConsiliuluI Județean Galați, pentru „implicare”. De menționat că Fotea se află la conducerea Consiliului județean încă din vara lui 2016. El a preluat președinția instituției în vara anului respectiv, cu câteva luni înainte de precedentul val de inundații din zonă.

În noaptea de 11 septembrie 2013, în zona localității Pechea, nouă oameni au murit, luați de ape, și zeci de case au fost complet distruse. După tragedie, guvernul PSD condus de Victor Ponta promitea că în zonă va fi construit un dig de 6 milioane de euro. Nu s-a întâmplat nimic.

Iar în 2016, în luna octombrie, dezastrul s-a repetat. Consiliul Județean era condus de Costel Fotea, același personaj căruia îi mulțumește acum Marcel Ciolacu. Mai mult, în 2018, presa locală avertiza că o treime din populația comunei Cuza Vodă, lângă Pechea, locuia în zona inundabilă și trebuia evacuată.

De la promisiunile din 2013 și până la noua tragedie din acest weekend nu s-a mai întâmplat nimic în zonă. Digurile au rămas tot într-o stare deplorabilă, iar oamenii au fost inundați din nou. Chestionat de jurnaliști, pe acest subiect, premierul Marcel Ciolacu a ridicat din umeri, spunând că el nu era în guvern la momentul respectiv. Partidul său conducea, însă, țara și județul Galați.