Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a postat un mesaj vehement pe contul de Facebook, în care critică discriminarea la care sunt supuși românii care se testează.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a reclamat faptul că decizia luată de Executivul condus de Florin Cîțu, de eliminare a testării din certificatul verde, încalcă grav toate drepturile fundamentale ale cetățenilor și „ne scoate din Europa civilizată, unde testul negativ rămâne o soluție unanim acceptată pentru ca viața economico-socială să continue”.
Acuzații aduse de liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Românii care se testează nu mai au, efectiv, nici un drept!”
„În România lui Iohannis și Cîțu, testarea care, alături de vaccinare și trecerea prin boală, a stat la baza apariției certificatului digital COVID la nivel european, este, practic, anulată prin Hotărâre de Guvern! Românii care se testează nu mai au, efectiv, nici un drept!
Astfel, guvernarea marilor apărători ai libertății și democrației devine una care încalcă barbar toate drepturile fundamentale ale cetățenilor. Prin asemenea decizii, PNL ne scoate din Europa civilizată, unde testul negativ rămâne o soluție unanim acceptată pentru ca viața economico-socială să continue!
Iată de ce, mâine, prin votul moțiunii de cenzură, acești satrapi ai libertății trebuie să plece acasă! Nu vom accepta asemenea reglementări aberante și vom modifica în Parlament acest HG prin care democrația este transformată într-o autocrație sanitară, condusă robotic de la Cotroceni!”, a fost meajul pe care l-a transmis Ciolacu pe contul de Facebook.
Decizie extrem de importantă luată de Curtea de Apel Cluj
Avocații clujeni Mikolt Kapcza și Gabriel Marin au inițiat o acțiune în instanță pentru anularea hotărârilor de guvern care impun continuarea stării de alertă în România, precum și instituirea certificatului verde COVID-19. Hotărârile au fost anulate în primă instanță, ceea ce înseamnă că decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
În cazul în care anularea hotărârilor de guvern rămâne definitivă, „întregul Guvern este grup infracțional organizat cve a comis infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată”, scria europarlamentar PNȚCD Cristian Terheș pe Facebook.