Marcel Ciolacu a anunțat când va fi gata noul program de guvernare și când va avea loc rotația guvernamentală

Marcel Ciolacu, PSD Sursa foto: Razvan Valcaneantu / EEC

Rotația guvernamentală dintre PNL și PSD va avea loc în lunile următoare, drept pentru care social-democrații se pregătesc pentru a prelua conducerea Guvernului. Marcel Ciolacu a dat asigurări că totul va merge conform acordului semnat la formarea coaliției de guvernare.

Rotația guvernamentală va avea loc până la 1 iunie, spune liderul PSD Marcel Ciolacu, care a menționat că totul se va întâmpla fără a deranja funcționarea guvernului. Tot până atunci vor fi aleși noii preşedinţi ai Senatului şi ai Camerei Deputaţilor.

Social-democratul a adăugat că în maximum o lună social-democraţii vor veni cu propuneri cu privire la un nou program de guvernare, dar asta după ce va fi făcută o analiză ce a fost îndeplinit şi ce nu în program.

Rotația guvernamentală va avea loc până la 1 iunie

Marcel Ciolacu a spus că nu s-a stabilit o dată clară de la care va avea loc rotația premierilor și este posibil ca ea să aibă loc înainte sau puțin mai târziu de data de 25 mai.

„Nu am zis o zi - 25 mai (privind rotaţia premierilor - n.r.). Este posibil poate şi mai devreme şi mai târziu în funcţie de a nu deranja totuşi funcţionarea atât a Guvernului, cât şi a Parlamentului. Vom alege şi la Senat şi la Camera Deputaţilor pentru preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei, cât şi alegerea noului Guvern, lucruri care am dori, dintr-un respect pentru români să le facem într-un termen foarte scurt atât cât e minimul prevăzut de Constituţie.

În maxim o săptămână se va încheia tot acest ciclu. Este posibil ca până la 1 iunie să avem totul desfăşurat”, a explicat Marcel Ciolacu, duminică seara la Prima News.

Potrivit liderului PSD, social-democrații vor veni în maximum o lună cu propuneri pentru noul program de guvernare. El a subliniat că PSD va încerca să modifice tot ce nu a funcționat până acum.

„Încerc să explic, este evident că tot ce ţine de această rotaţie să le discutăm înainte astfel încât când intrăm în linie dreaptă ele să le meargă foarte repede: programul de guvernare, ceea ce este foarte important. Vom face o analiză ce s-a îndeplinit în programul de guvernare îndeplinit. Cred că într-un timp foarte scurt, maxim o lună, vom veni şi unele propuneri pentru noul program de guvernare ceea nu a funcţionat până acum şi trebuie îndreptat”, a mai spus Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.