Noul proiect de lege privind hărțuirea sexuală și psihologică, inițiat de Oana Bîzgan, deputată independentă, propune amenzi intimidante pentru demenții/dementele care-și abuzează concetățenii.
Metodologia aplicării legale a acestor sancțiuni, cât și delimitarea dintre contravenție și infracțiune - nu de alta, dar contravenția implică o amendă, pe când infracțiunea închisoare de la trei la șase luni - sunt marile pietre de moară ale acestui proiect adoptat de Senat și trimis deja către Camera Deputaților, for decizional.
De ce? Pentru că hărțuirea, clasificată drept contravenție în legea 202 și care potrivit noului proiect legislativ ar fi sancționată cu amendă cuprinsă între 3.000 și 100.000 de lei, ar putea fi ușor confundată cu hărțuirea clasată drept infracțiune în Codul Penal, articolul 218, faptă care se pedepsește cu închisoarea de la trei la șase luni. Granița este, într-adevăr, subțire.
Și, apoi, hărțuirea stradală, de pildă, sau clasica hărțuire din autobuz - o mână scăpată pe formele provocatoare ale unui umanoid, fie el femeie sau bărbat - sunt greu de probat, așadar și mai greu de tras la răspundere vinovatul. Fără martori (oamenii sunt de obicei grăbiți, nu așteaptă să vină polițiștii pentru a te susține în fața lor), fără înregistrări video sau fotografii concludente, cuvântul, unul singur, al victimei, împotriva unui agresor probabil de mult evaporat din peisaj, nu va fi niciodată suficient pentru ca noua lege să fie aplicată. Mai mult, victima riscă o amendă pentru deplasarea inutilă a polițiștilor.
Și, atunci? Deputata Oana Bîzgan a încercat s-o lămurească pe colega mea care i-a cerut opinia în acest sens: „Chiar dacă hărțuitorii nu sunt prinși tot timpul în fapt, dacă pe o stradă sau într-o anumită zonă există foarte multe sesizări de abuzuri de genul acesta, poliția poate interveni prin instalarea unor camere de supraveghere sau să pună un echipaj acolo pentru ca oamenii să se simtă în siguranță”.
Hm. Să vedem mai departe.
„Dacă avem foarte multe incidente în transportul în comun, aceste companii, fie că sunt din București, fie că sunt din alte localități, vor trebui să ia măsuri pentru prevenție și protecție”, apreciază, optimist, Oana Bîzgan. Potrivit proiectului, constatarea și sancționarea faptelor se va face de către Inspecția Muncii, Consiliul Național de Combatere a Discriminării și Ministerul Afacerilor Interne, prin ofițerii și subofițerii din cadrul său. E limpede că schema aplicării sancțiunilor pentru hărțuire sexuală sau psihologică, că se încadrează la contravenție (unde mitocanii dovediți trebuie să plătească bani grei) sau la infracțiune (unde neciopliții prinși în fapt riscă până la șase luni de pușcărie), este contorsionată, greoaie, mult prea interpretabilă. Trebuie așezată mai bine în albia legii. Așa cum e imperios necesar ca românii să înțeleagă, mizând pe educație sau pe cei șapte ani de acasă, că, dacă parcul e plin de copaci, nu trebuie să se cocoațe neapărat în ei.
Propunem legi care să-i pedepsească pe bădărani, dar să nu uităm că, pentru a schimba mentalitatea unui popor, e nevoie de mult mai mult decât de un bici. Chiar, ce va spune gura lumii când Lenuța, revenită acasă din livezile iberice, înfășurată strâns într-o palmă de fustă și cu sânii eclatând dintr-un maiou roz, decupat adânc, va încasa o labă de-a lungul posteriorului de la Costel, tocmai scăpat pe ulița copilăriei din tenebroasa Sicilie? „Maică, a căutat-o cu lumânarea! Cum să ieși în sat în fundul gol? Ni s-au prostit copiii prin străinătățuri!” Și mă îndoiesc că Lenuța s-ar lăsa mai prejos: „Ce-ai, mă, săracule, n-ai mai văzut femeie bună?!” Și atât. Dar nimeni - de acest lucru sunt aproape sigur - nici babele/ martorii, nici Lenuța nu s-ar gândi să cheme poliția pentru a-l ridica pe Costel. Nu în următorii cincizeci de ani.
Ca să încheiem jonglând cu mentalitățile, rețineți că proiectul Oanei Bîzgan a fost validat prin vot de 91 de senatori. Alți doi, printre care și o femeie, Liliana Sbârnea (nume predestinat), s-au abținut. Iar trei au votat împotrivă. Explicațiile celor din urmă sunt delicioase sau îmbârligătoare, cum ar zice Emanoil Savin, unul dintre cei trei gică contra: „Am apăsat din greșeală pe butonul celălalt, n-am vrut să votez împotrivă. Din greșeală...”. Curat-murdar! Un anume Marian Pavel, tot un pesedist-sadea care s-a opus e de-a dreptul abracadabrant: „Cred că a votat vreun coleg, greșit, în locul meu, pentru că eu nici măcar n-am fost în sală”.
Stimați români, ca să pășim din uliță pe bulevard (indiferent dacă am trecut sau nu prin Senat) fără să ne facem de râs avem nevoie și de educație. Sau măcar de un dram de bun simț.