Malpraxisul la preoți. Asigurare lumească pentru greșeală popească

PROTECŢIE . Unii bolnavi ajung la preot în loc de doctor. Leacuri duhovniceşti în loc de medicamente. Cine plăteşte pentru eroarea unui cleric? Pe timpuri, doar cei dotaţi cu har ajungeau la mânăstire!

Greşeşti, plăteşti! Asta e esenţa asigurării de malpraxis în întreaga lume. La noi, doar medicii, avocaţii, experţii contabili, brokerii de asigurări, auditorii, arhitecţii sau magistraţii sunt obligaţi prin lege să se protejeze, atât pe ei cât şi pe potenţialele "victime" ale propriilor erori. Dar ce se întâmplă atunci când cel care greşeşte e un preot? Un caz concret e cel al părintelui care n-a astupat corect năsucul şi guriţa copilului pe care îl boteza, înainte de a-l băga în cristelniţă. Altul e cel al "exorcizării" ratate de la Tanacu, când călugărul Daniel Corogeanu a legat o femeie şi a ţinut-o fără hrană şi apă până a murit. Mânăstirile au devenit locuri de refugiu pentru unii bolnavi psihic, spune un psihiatru. Un teolog confirmă şi spune că, înainte de ’89, sita era mai deasă la tunderea în călugărie. Unii duhovnici, din exces de zel, sau ignoranţă, nu-i trimit pe mulţi dintre cei ce li se spovedesc la ajutor specializat. Un avocat afirmă că pedepsele pentru cei care greşesc, în cazul preoţilor, sunt mai aspre, întrucât popii sunt consideraţi personal calificat. Un asigurator zice că popii nu trebuie scutiţi de la plata "daunelor". Reprezentantul Patriarhiei Române spune că asigurarea de malpraxis în rândul clerului e doar o idee năstruşnică. Alţii sunt de părere că o dezbatere pe această temă nu strică nimănui. Delirul mistic, "tratat" la mânăstire Oamenii ajung la preot pentru o problemă de sănătate min­tală în două mari momente ale bolii. Primul ţine de afecţiunea însăşi, una care poate să comporte o criză acută a identităţii omului sau a gândirii lui şi care devin contaminate de un delir mistic religios. Al doilea, mai frecvent, pentru că individul crede că în interiorul bisericii respective, sau în comuniune cu preotul respectiv, se vindecă de o boală de nevindecat, oricare alta decât în prima variantă şi pentru care medicina a dat chix. "Cei care cuprind în ei un delir cu tentă religioasă nu se văd bolnavi şi nu vor să fie vindecaţi, de fapt, ci mai degrabă acceptaţi şi – deja periculos – incluşi în sistemul ecleziast ca veritabili profeţi sau duhovnici. Biserica a învăţat să se ferească de aceştia, dovadă că nu e chiar atât de convinsă de veridicitatea actului de posesie divină. Un oarecare nu e luat de bun doar pentru că spune că i-a apărut Domnul azi noapte şi i-a zis să meargă la Huşi, să boteze necredincioşii!", spune doctorul Gabriel Diaconu, psihoterapeut la clinica Mindcare, din Bucureşti. Căile Domnului sunt ascunse doar pentru unii "În ceea ce-i priveşte pe cei cu boli cronice, «incurabile», aici Biserica se face vinovată de malpraxis!", e tranşant psihiatrul Diaconu. Şi tot el ridică o serie de întrebări delicate: "În afara situaţiilor în care preotul rămâne un slujitor al omului, cu «o» mic nu «O» mare, prelatul sugerează - vezi cazul recent de la Bacău, unde liturghia nu s-a oprit, deşi tocmai murise un om de infarct de miocard- că toate sunt ca în cartea lui Iov. Că, de fapt, sufletul e important, nu corpul, iar dacă Domnul a vrut să faci cancer, ciroză sau demenţă înseamnă că Domnul a avut ceva de gând, impenetrabil, şi probabil cu final neaşteptat de pozitiv. Vin şi întreb, sub acoperirea căror evi­denţe vin diverşi unşi să susţină veridicitatea unei astfel de cau­zalităţi?". Adică, dacă se do­vedeşte că, întâmplător, când omul a luat virusul HPV sau al hepatitei C, Dumnezeu era concentrat în altă parte, cine îi dă omului înapoi minciuna prin credinţă?

"Paradoxal, în regimul trecut, selecţia viitorului călugăr, a viitorului student-teolog, a seminaristului era făcută după rânduială. Or, atât la Tanacu, cât şi la Tăriceni a prevalat cantitatea în dauna calităţii!" Dan Ciachir, scriitor şi teolog "Părinţii unui copil care a murit la botez pot face o plângere penală la Parchet. Ei se pot constitui parte civilă atât împotriva preotului, cât şi a Episcopiei din care face parte preotul." Mariana Ştefan, avocat

DACĂ POPA E BĂUT, E ŞI MAI NASOL!

Consecinţa suprimării vieţii la botez

Există situaţii în care "tehnica" botezului , dacă nu e efectuată aşa încât să-l protejeze pe botezat, de obicei un copil de o lună-două de viaţă, se ajunge la vă­tămarea corporală gravă sau chiar la pierderea vieţii. "În aceste cazuri, infracţiunea e mai gravă, dacă uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispo­ziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meseriei, ori pentru efectuarea anumitei activităţi. În această speţă, pe­deapsa este de la doi la şapte ani. Din punct de vedere al legii penale, preotul e un subiect calificat, întrucât preotul e profesionist, iar fapta e săvârşită în exerciţiul profesiei, meseriei ori în îndeplinirea respectivei acti­vităţi", e tehnică, dar radicală, avocata Mariana Ştefan (foto). În Codul Penal, uciderea din culpă e mai gravă dacă fapta a fost săvârşită de orice altă per­soană în exerciţiul profesiei sau meseriei, persoană care se află în stare de ebrietate şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani. "Dacă preotul era băut şi îndeplineşte tehnica botezului într-un mod prin care s-a produs consecinţa suprimării vieţii celui botezat, fapta este mai gravă şi este pedepsită mai aspru!", spune avocata. Aşadar, preoţii, dincolo de sancţiunile disciplinare din cadrul BOR, pot fi traşi la răspundere penală sau civilă. Această latură a răspun­derii civile în cadrul exer­citării profesiei de preot nu e regle­mentată sub aspect civil, clericii nefiind obligaţi sa fie asi­guraţi pentru erorile pe care le pot efectua, adică de malpraxis. "Dau bani ca, în caz că greşesc, cu cuvântul, lucrul sau cu gândul, nu doar să cer iertare, ci să plătesc pentru asta. Dacă sunt atât de ascunse Căile Domnului de ce nu sunt ascunse pentru toată lumea?" Gabriel Diaconu, psihoterapeut DISPUTE 

Cine şi de ce fuge de o răspundere civilă obligatorie?

Biserica e o lume aparte. O comuniune de iubire şi credinţă, formată din credincioşi şi călugări. "În momentul în care se întâmplă o situaţie de domeniul umorului rusesc: «Trimite pe credincios să se roage şi el îşi sparge capul!», se poate întâmpla şi o situaţie contrară. Ca un copil să îşi piardă viaţa cu prilejul administrării tainei Sfântului Botez", spune teologul Dan Ciachir, care mai adaugă că şi la un botez banal se pot întâmpla tragedii. Specialistul ne explică: "Si­tuaţia e rarisimă, la zeci de milioane de botezuri anual. Întâmplările nefericite fiind extrem de rare, nu văd o reprezentare juridică. Administrarea bo­tezului se produce în aceste comuniuni, ce sunt altceva decât planul juridico-social pe care ne-am obişnuit să-l definim cât mai accesibil! Cazul Tanacu e tot o excepţie şi s-a produs din vina episcopilor de la Huşi. Sita n-a fost destul de deasă! Biserica nu e ameninţată de ateismul agresiv al acestei Europe desacralizate, ci din interior, de proprii clerici şi credincioşi. În BOR nu se pot rezolva probleme politice cu mijloace religioase şi nici terminologia juridico-socială nu poate defini situaţiile specifice Bisericii! Refuz să folosesc termenul de malpraxis în cazul unui botez sau fals exorcism!". Răspundere popească pentru vină lumească Normal, într-o comunitate civilizată, răspunderea pro­fesională faţă de terţi e un cadru general. Aici intră şi RCA-ul. "Una dintre componente e această răspundere ce acoperă greşelile anumitor categorii profesionale pe care le pot crea terţilor. Trebuie să existe obligativitatea legală ca aceste categorii să aibă o asi­gurare de acest fel. Adică, asi­gurarea de malpraxis să o aibă cât mai mulţi! De ce nu şi la popi!?", se întreabă Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR, for tutelar al tuturor brokerilor de asigurări din România. Asiguratorul are şi o direcţie clară: "Mai ales la ortodocşi, că la catolici, la botez, nu se bagă copilul în apă. La fel, la sacerdoţii religiilor, unde se practică circumcizia rituală!". Părintele Costel Stoica, pur­tătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a refuzat să ne comen­teze în scris tema dezbaterii noastre. "E o idee năstruşnică şi nu avem ce comenta!", a ripostat reprezentantul BOR. EXCES DE ZEL Degeaba plânge Daniel Corogeanu la căpătâiul victimei sale. Drumul spre iad şi, uneori, spre puşcărie, e pavat cu intenţii bune Cine plăteşte când preotul greşeşte? "Eu ştiu că, mai întâi, n-am voie să fac rău pacientului meu. Pentru asta nu doar că am jurat, dar mai semnez şi-o hârtie anual şi dau bani unei companii ca, în caz că greşesc, cu cuvântul, lucrul sau cu gândul, nu doar să-mi cer iertarea, dar să şi plătesc pentru asta", explică doctorul Diaconu cum stă treaba cu malpraxisul de care popii n-au fost acuzaţi niciodată. Iată ce spun dovezile medicale: rugăciunile pentru cei ce au suferit un atac de cord, indiferent cum, şi de către cine, n-au ameliorat supravieţuirea, indiferent dacă individul credea sau nu în aşa ceva, de era bun sau rău, de umblase pe Căile Domnului sau nu. Psihiatrul e corect: "Ce a ameliorat supravieţuirea a fost intervenţia viguroasă, rapidă, a personalului medical. Literatura ce relatează cazuri de vindecări «miraculoase», «unice» şi irepetabile, prin graţia Duhului, e de luat în seamă când, prin tehnica cu pricina, ajunge să vindece şi creştin şi musulman şi agnostic şi copil de ateu deopotrivă. Intervenţia ar trebui sa fie în folosul omului, cu «o» mic, pentru problema lui sanitară. Până azi, n-am auzit ceva defel, cum din nici un altar nu se aude vreodată: «Vai, am greşit, m-am rugat pentru rinichiul care nu trebuie sau, aoleu, n-avea ulcer, ci colon iritabil»!".

GARANŢIA E COMPLEMENTARĂ RUGĂCIUNII

Eparhiile trebuie să-şi asume asigurările preoţilor

"Pentru preotul ortodox, rugăciunea este cea mai bună asigurare, el fiind asistat haric pentru a parcurge slujirea spre bine. Trăim însă vremuri tulburi, în care mulţi dintre conducătorii lumeşti ai B.O.R., împovăraţi de belşugul palatelor episcopale, sunt lipsiţi de har curgător şi trimit în parohii slujitori neveritabili ai Mântuitorului. Pe de altă parte, preoţii autentici sunt supuşi unei structuri care le îngrădeşte libertatea de slujire, cerându-li-se să fie buni manageri, iar nu buni slujitori", explică avocatul Mihail Barbu, teolog ortodox licenţiat, mecanismele acestui stat în stat care e Biserica. Avocatul-teolog îmbrăţişează ideea unor astfel de asigurări, cu condiţia asumării acestora de către eparhii: “În acest context, problema unei asigurări este benefică, dacă este complementară rugăciunii, pentru că ea este aptă să asigure creştinii de preoţii slabi, trimişi de episcopi/arhiepiscopi, dar şi pe preoţii autentici, de înscenările în care pot fi atraşi de ierarhi. Din coroborarea art. 49 cu art. 88 lit. m) şi n) din Statutul B.O.R., aprobat prin H.G. nr. 53/2008, consider că eparhiile sunt cele care trebuie să-şi asume prioritar responsabilitatea unor asigurări pentru preoţi, iar parohiile, ai căror angajaţi sunt preoţii, numai în subsidiar, ceea ce poate genera o respingere ab initio a ideii de către unii episcopi". CITIȚI ȘI:

• Exorcistul de la Tanacu este oficial în libertate
• Tragedia de la Tanacu, ultimul act: măicuţele îşi pierd urmele pe căile ascunse ale Domnului
• Viaţa maicii Sebastiana s-a schimbat cu un telefon de la Dumnezeu