Make România Great Again

Chinuit de patriotismul care- l sâcâia ca un abces dentar, Marin Sorescu îşi descrie ţara din vis: „Pentru că toate trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Eminescu”.

 O felie din „toate” sună aşa: „Fiindcă auzeau lătrând la stâna lor mereu câinii,/ Plecau să se bată cu tătarii şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii şi cu turcii”. Ce făceau românii între primejdii, mai relatează Sorescu? Ce ştiau: jgheaburi din fluiere, cântau, toată paradigma zicerii seculare despre ahitectura naţiunii. Între care, scriau. De pildă, „Scrisoarea a III-a”.

Un şcolar isteţ căruia i se predă „Scrisoarea” ar putea să-şi întrebe bunicul despre ce popor e vorba acolo, de pe ce planetă a venit Mircea. Cum îi spunea el lui Baiazid, un gigant geopolitic, „don’t push your luck” că te cocoşesc de-ţi merg fulgii? Ce dorea ăla? Cărniţă şi blăniţă şi nişte bani săşi întreţină trupele. Trupe care să vină şi data viitoare să ne jumulească. Aşa cum Putin foloseşte resurse din Crimeea ca să lustruiască tancurile cu care a invadat-o.

Putem să ne întrebăm, totodată, cine mama naibii e Traian, strămoşul, nu…, care făcea mii de kilometri de drum. Sau Titulescu. Sau Iancu de Hunedoara. Sau Vlad Ţepes. Sau Brătienii. Sau Avram Iancu. Sau Mareşalul Prezan.

Nişte nimeni. Dacă ne raportăm la ei doar la alegeri, şi atunci ipocrit, fără vibratto, dacă nu avem un cult al eroilor, al bărbaţilor, ei nu există. Oamenii trăiesc din amintiri. Ca în filmele americane cu Moş Crăciun, în care personajul central riscă să crape în Laponia deoarece nimeni nu mai crede în el.

Când nu mai crezi în ţară, dispare. Şi ce e ţara, dincolo de o sumă de cuvinte din Constituţie? E o cultură. Cultură în accepţiune antropologică, nu suplimentul cultural al unui minister, o brigadă artistică şi o excursie la congresul scriitorilor de la Căciulata.

S-ar putea spune că dispare oricum, că suntem mici. Nu suntem mici. Suntem chiftele. Păi ia să facem chiftelele din oase şi să materializăm teribilul „Muică, suntem neam de piatră”! Aud tare, să-mi spargă timpanul: bine că eşti tu deştept! Nu sunt, dar asta gândim toţi: cum să ne ridicăm din genunchi? Cei care s-au cocoţat în vârful categoriei „bărbat de stat” trebuie să găsească răspunsul, eu sunt doar un jurnalist care visează, pe care îl frig ochii. Visează la o SuperRomânie!

A venit vremea – o sintagmă care ne strânge carnea pe noi – să îi forţăm pe politicieni, o specie de ştiuci cu blană, să folosească pentru noi suveranitatea delegată. Cine suntem şi ce vrem? Să ne luminăm faţa: suntem cei care vor dispărea dacă nu vor negocia la sânge.

România e un bol alimentar. Să o facem os de peşte! Să stea în gât! Nu mai avem aproape nimic, în afară de posibilitatea de a ne trezi. Dacă nu ne jucăm cartea, dacă nu învăţăm să spunem „NU”, la fel ca odinioară, atunci când ni se cere totul, va fi ca o invitaţie.

Partenerii noştri, şi sunt toţi în partea care ne vrea binele, sperăm noi, adică în Vest, nu ne vor slugi. Dacă ne vor respecta, vom clădi împreună. O slugă va avea mereu mentalitate de slugă, se va vinde cui dă mai mult. Un prieten durează o viaţă sau chiar şi după! Multinaţionalele și ambasadorii lor nu ne-au cerut să ne vindem ieftin. Doar să ne vindem. De proşti ce am fost. Nu noi, ei, cei ce ne-au condus. Am dat aproape tot, nu mai putem lua înapoi, dar avem o şansă: să cerem, la rândul nostru, pentru început, preţul corect. Iar apoi să nu mai dăm nimic! Să nu mai vindem terenul, să nu mai tăiem pădurile, să nu mai antamăm ţiţeiul, să refacem industria de materiale de construcţii, să curăţăm companiile naţionale de corupţie şi să le conducem noi. Polonezii, cehii, ungurii s-au trezit. S-au trezit și americanii! Îi înjură mulţi, dar îi respectă. Să ne injure şi pe noi, dar să stăm în picioare. Să fim Great! Asta trebuie să le cerem celor ce vor veni după ziua de duminică! Să îi monitorizăm şi dacă e cazul să îi răsturnăm. 10 milioane de români refuză oferta actuală şi nu participă la vot. Cine se adresează acestor români, cine scoate cât mai mulţi din case va câştiga! În caz contrar, vom rămâne nişte bieţi mititei pe grătarul istoriei.