Există o mulţime de pacienţi care citesc pe net tot felul de prostii. Se dau apoi atotştiutori.
Există o mulţime de pacienţi care se uită la seriale gen Dr House sau Spitalul de Urgenţe şi cred că toţi medicii se comportă ca ăia. Există, în schimb, o mulţime de pacienţi care habar nu au despre medicamente, boli, proceduri, şi îşi pun toată încrederea în halatul alb. Sunt sigur că există alte numeroase categorii, dar, în practica de zi cu zi, eu mă lovesc frecvent de cele descrise mai sus. Lucrând de unsprezece ani cu aceeaşi populaţie, ajungi să cunoşti pacientul de la uşă. Să ştii ce are doar privindu-l. Nu mă complac în atitudinea asta, dar uneori vreau să dau câte un exemplu. Cel mai tare mă enervează mamele care ştiu tot, care cunosc bolile, care dau tratament, apoi, văzând că nu are efect, vin la mine şi se plâng. * Că siropelele nu sunt bune. * Că odrasla are grave probleme cu imunitatea de se îmbolnăveşte aşa des şi o răceală simplă, tratată empiric cu Nurofen, ţine de paişpe zile. * Că medicii habar nu au. Că de ce nu i-au făcut copilului nu ştiu ce analize?! * Că ce mare lucru se ascultă cu stetoscopul? Totul se vede la tomograf, ecografie, radiologie, analize. Eu nu dau importanţă la chestiile astea, dar, în unele zile, chiar nu suport mofturi, aşa că fac tot felul de experimente. Vine într-o zi la consultaţie un copilaş de nouă anişori. O fetiţă frumuşică, însoţită de mama ei, posesoare de Iphone, conducătoare de nu ştiu ce maşină, cred un A6, dar pe care dacă o pui să citească mai repede se încurcă la primele cuvinte. În rest, deşteaptă foc. - Domn doctor, copila a făcut bronşită spastică - îmi spune ea pe un ton care nu admitea replică. - Se poate - fac eu sfios. Doar nu era să contrazic o asemenea somitate. - Dar ce simptome prezintă? - Păi, febră, respiră greu, tuşeşte şi transpiră mult - percutează mă-sa prompt. - Deci, vă rog să-mi faceţi o reţetă cu Augmentin, Nurofen şi Erdomed. Intru în jocul ei. - Sigur că da. Îmi puteţi spune şi codul de boală? Să-l pot trece în aplicaţie, altfel nu mă lasă calculatorul să completez reţeta. - 512, domn doctor - face ea pe un ton superior. - Corect. Pe bune, mă apuc să scriu reţeta, să văd reacţiile. Asistentele se uită la mine uimite. Mama copilului jubilează, că, deh, l-a pus la ea punct pe doctorul ăsta care are curaj sa fie dur cu pacienţii. Când scriam mai cu foc, observ că fetiţa îi spune şoptit ceva mamei. - Ce-i copilaş? Mă interesez eu.
- Nimic, nimic - spuse mama.
- Copilaş, îndrăzneşti să ai secrete în cabinetul medical? Tu ştii că la nenea doctor trebuie să spui tot? Mă minţi tu pe mine? Ce i-ai spus mămicii tale?
- Lăsaţi, domn doctor - continuă tuta.
- Nu, nu. Sunt curios.
- Vreau să mă consultaţi, aşa cum am văzut eu la televizor - îmi spuse îngeraşul. Îmi creşte inima. Las gluma la o parte, rup reţeta şi execut o consultaţie profesionistă. - Acum, că am terminat cu prostiile şi sfaturile tale - mă adresez eu mamei - iei fetiţa şi pleci de urgenţă la spital. E grav, nu vorbesc tâmpenii. Nu e nici o bronşită spastică, pe care o diagnostichezi tu cu gospodinele la coafor sau în piaţă, e ceva serios. - Dar ce are?
- Are pneumonie bilaterală, mascată de tratamentul tâmpit pe care i l-ai administrat înainte de a veni la mine, plus un chist pe ficat, destul de mare. Ce i-ai dat? Asta se înroşeşte, îşi înghite nervii de buticăreasă şi recunoaşte: - Trei zile Cexyl, trei zile Zinnat.
- Şi când ai văzut că nu merge te-ai gândit să o aduci la mine, poate primeşti gratis un Augmentin, că ai tu drepturi, nu? Hai, lasă prosteala şi dunga la spital. Copilaşul a ajuns la Iaşi. Avea chist hidatic hepatic şi pulmonar, pneumonie secundară. Leziunile nu erau de neglijat, motiv pentru care a şi fost operată. Ce anume vă doriţi? Un medic servil şi atent la prostiile pe care i le turnaţi, având impresia că pe net faceţi facultate de medicină sau unul care nu dă doi bani pe aşa zisele voastre cunoştinţe dar are grijă să vă ţină în viaţă pe voi şi pe cei dragi vouă?