Maia Sandu salută aprobarea ajutorului pentru Ucraina

Maia Sandu. Sursa foto: presedinte.md

Maia Sandu a salutat aprobarea, în Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii, a ajutorului de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Maia Sandu, bucuroasă de deblocarea ajutorului SUA pentru Ucraina

Președinta Republicii Moldova spune că acest ajutor este crucial și că va spori securitatea regională. Maia Sandu a scris pe rețelele sociale că salută aprobarea Camerei Reprezentanților din SUA „a unui pachet vital de ajutor de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina”.

„Acest sprijin crucial va consolida Ucraina împotriva agresiunii și va spori securitatea regională”, a comunicat Sandu.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Poșpoi, a declarat la rândul său că pachetul este o dovadă a angajamentului SUA față de victoria Ucrainei. „Mulțumesc pentru sprijin!”, a mai scris ministrul de Externe de la Chișinău.

Radu Marian: Cât Ucraina este liberă și independentă, Moldova democratică și independentă este în siguranță

Iar președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, a mers mai departe, spunând că votul din SUA este esențial pentru menținerea păcii în Moldova. El a explicat că, atât timp cât Ucraina este liberă, Moldova este în siguranță. „Un lucru este clar: acest vot este esențial pentru menținerea păcii și democrației în Moldova”.

Camera Reprezentanţilor a aprobat pachetul de ajutor de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina / Sursa foto: Arhiva EvZ

„Atât timp cât Ucraina este liberă și independentă, Moldova democratică și independentă este în siguranță”, a declarat deputatul PAS după votul din Camera Reprezentanților a SUA.

Un vot îndelung amânat

Reamintim că, sâmbătă seara, Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii a aprobat pachetul de ajutor de circa 61 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Proiectul a fost votat de 311 congresmeni, în timp ce 112 au votat împotrivă. Este vorba despre un proiect amânat circa o jumătate de an, din cauza neînțelegerilor dintre Republicani, care cereau bani și pentru oprirea migrației din Mexic, și Democrați, care nu vor să accepte un astfel de proiect.

Până la urmă, legea a fost spartă în trei, făcându-se câte un proiect separat pentru fiecare dintre cele trei țări cărora SUA le acordă acum ajutor militar, Ucraina, invadată de Rusia condusă de Vladimir Putin, Israel, aflat în război cu teroriștii palestinieni în urma masacrului din 7 octombrie, și Taiwan, țară aflată sub presiunea Chinei comuniste.

După votarea proiectului, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, le-a mulțumit congresmenilor americani și a numit pachetul „foarte semnificativ”.