Maia Sandu, o nouă vizită în România. Criza provocată de războiul din Ucraina, principala temă de discuție cu președintele Klaus Iohannis

Sursa: Facebook/ Maia Sandu

Președintele Klaus Iohannis va primi pe omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, într-o vizită la Palatul Cotroceni, vineri, 29 iulie 2022. Oficialii celor două state vor discuta pe marginea sprijinului oferit moldovenilor din partea României și a statelor aliate, dar și despre noi modalități de combatere a efectelor războiului din Ucraina în regiunea Republicii Moldova.

La invitația președintelui României, Klaus Iohannis, Maia Sandu va efectua o vizită de stat la Palatul Cotroceni. O temă principală de discuție vizează decizia Consiliului European din 23-24 iunie 2022, prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat la aderarea în Uniunea Europeană.

Maia Sandu, vizită de stat în România

„Această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi șefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23-24 iunie 2022 prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

În contextul întrevederii, Președintele României  Klaus Iohannis va reafirma sprijinul ferm al țării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022”, a transmis Administrația Prezidențială.

Războiul din Ucraina, un punct important pe agenda bilaterală

Președintele României va vorbi despre asistența multidimensională acordată de țara noastră Republicii Moldova, în ceea ce privește gestionarea crizelor cu care s-a confruntat acest stat, dar și despre posibilitățile de diversificare a mijloacelor de asistență.

„Pe lângă tema susținerii parcursului european al Chișinăului, vor fi discutate evoluțiile regionale în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și modalitățile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.

Totodată, va fi punctată importanța Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania și Franța, cu relevanță solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să mențină Republica Moldova în atenția prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităților de la Chișinău în ceea ce privește reformele necesare integrării europene”, a mai transmis aceeași sursă.

Discuții despre securitatea energetică a Republicii Moldova

O altă temă ce va fi abordată de cei doi șefi de stat în cadrul discuțiilor de vineri, 29 iulie 2022, este cea a securității energetice a Republicii Moldova, alături de cooperarea sectorială în domenii-cheie.

„Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanțiale a dialogului și a cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât și în plan guvernamental și parlamentar, în spiritul comunității de limbă, cultură și istorie împărtășite de România și Republica Moldova, precum și al Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a transmis Administrația Prezidențială, printr-un comunicat de presă.