Cred că fiecăruia dintre noi sau cel puțin cunoscuților noștri li s-a întâmplat măcar o dată să meargă să își facă analizele medicale, iar rezultatele să fie diferite de la un laborator la altul sau, în cel mai rău caz, complet diferite. Chiar și un om obișnuit, fără prea multe cunoștințe în domeniu, dar care a învățat în școala generală că biologia și chimia sunt științe exacte, își dă seama că ceva este în neregulă aici.
Subiectul analizelor făcute după ureche este mai actual ca oricând, cu toate investițiile din ultimii ani în laboratoare. Dacă în București sunt câteva centre mari care și-au câștigat încrederea pe piață, atât în rândul medicilor, cât și în cel al pacienților, în provincie încă domnește haosul, pentru că neavând același volum mare de analize care să le permită să facă și profit, laboratoarele de cartier folosesc reactivi proști, au aparatură veche și nu respectă proceduri esențiale. Culmea, cel mai mult se greșește pe boli grave, sau cel puțin aici impactul este cel mai mare – cancere, în special leucemii, și hepatite B și C. Să îi zici unui om că are cancer, deși el e perfect sănătos, e un gest criminal, la fel ca omorul cu sânge rece, dar care în România nu se pedepsește în nici un fel. Pentru că dacă e sănătos, cu o astfel de veste riști să îl îmbolnăvești de-a binelea sau să-l faci să-și pună ștreangul la gât. Cot la cot cu cel în cauză suferă întreaga familie, tot universul lor se prăbușește.
Acum câțiva ani, niște prieteni de familie, părinții unei fetițe de 10 ani, din provincie, de undeva din Oltenia, au aflat, în urma unor analize eronate, că cea mică suferă de o formă gravă de leucemie. Au făcut analize peste analize, au mers din doctor în doctor, verdictul a fost același: cancer. De disperare, tatăl s-a îmbolnăvit pe fond nervos. Colegii de serviciu au făcut chetă, au pus mână de la mână, ca să-i ajute cu copilul. S-au făcut campanii de strângere de fonduri, o întreaga mobilizare de forțe, ca să se dovedească, în final, când au ajuns cu ea la spital la București, că nu avea decât… o anemie, și acesta era singurul motiv pentru care erav mai obosită decât alți copii de vârsta ei. Ce au pățit vinovații? Nimic. Tot din Oltenia mai știu un alt caz. Un bărbat trecut de 40 de ani și-a făcut analizele la un laborator așa-zis de top din oraș, în urma cărora i s-a pus diagnosticul de hepatită C. Pentru cine nu știe, lupta cu o astfel de boală este cruntă: tratament dur cu interferon, un medicament care te transformă într-o legumă, și foarte scump pe deasupra, pe care îl obții pe bază de dosar de la Casa de asigurări de sănătate, în urma unei luuungi liste de așteptare. O boală care, netratată, se transformă în ciroză. Letală.
Disperat, omul, care era sportiv și lucra în Armată, a mers cu rezultatul de la primul laborator la altul și a repetat analiza. Acolo, surpriză, rezultatul vine în timp record, cu același diagnostic: hepatita C. Din omul voinic care fusese până atunci, se făcuse galben, și la propriu, și la figurat, încât ajunsese că creadă, resemnat, că poate așa o fi. Până a ajuns la București, la Fundeni, „fieful” suferinzilor de ciroză, unde s-a dovedit că era „curat” ca lacrima, cu excepția unor valori mai crescute ale colesterolului. Ca să nu mai spun că în copilărie și eu era cât pe ce să ajung la injecțiile „de temut” cu Moldamin, în urma unor exudate faringiene interpretate greșit, din prostie sau pur și simplu din nepăsare. Două laboratoare, două boli, atenție, diferite, al treilea laborator, cel al Institutului Cantacuzino – sănătos. Nu zice nimeni că rezultatul pentru aceeași analiză trebuie să fie identic de la un laborator la altul, mai ales în cazul analizelor uzuale, de tip glicemie, colesterol, hemoleucogramă etc. Contează foarte mult ce ai mâncat în noaptea de dinaintea recoltării, ce ai băut, cât te-ai stresat etc. Nu vorbim însă de variații în limita bunului simț, ci de greșeli grosolane care nenorocesc vieți.
Acum câțiva ani, când spitalele și-au desființat laboratoarele interne de analize și și-au externalizat aceste servicii, laboratoarele private au apărut ca ciupercile după ploaie. Spre deosebire de alte servicii medicale în privat, Casa de asigurări le deconta și decontează în continuare integral analizele medicale, adică pacienții nu scot nici un ban în plus din buzunar. Că se termină banii în primele zile ale lunii, asta este deja o altă poveste. Numai cine nu voia nu făcea analize, chit că aceeași probă era interpretată în nșpe mii de feluri. Apoi, a început să se facă o filtrare naturală a centrelor serioase, pentru că legea s-a înăsprit, iar cine a vrut să mai facă analize pe banii statului a trebuit să se modernizeze, să cumpere aparatură performantă, automată, și să implementeze niște protocoale riguroase care să garanteze acuratețea lor. Laboratoarele de cartier au început să primească o felie din ce în ce mai mică din banii asiguraților.
Când lucrurile păreau că au mai început să se așeze, legiuitorii din Sănătate vin cu cireașa de pe tort. Anul acesta, au dublat bugetul alocat pentru analize, ca să nu mai strige oamenii că se îmbulzesc la început de lună în laboratoare, dar au coborât garda într-un mod halucinant la criteriile de selecție a furnizorilor care vor să încheie contracte cu Casa de asigurări. Laboratoarele care au investit sute de mii de euro în aparatură care să nu mai lase loc de greșeli sunt puse pe picior de egalitate cu laboratoarele de garsonieră, care au aparatură de pe vremea lui Pasvante. O altă gogoriță este acreditarea laboratoarelor. Până acum conta mai mult să ai certificat RENAR, care este standardul de calitate impus în Uniunea Europeană, o patalama greu de obținut chiar și de către cei mai serioși furnizori. Acum, te-ai scos și dacă ai o simplă acreditare, numită tehnic „schemă de intercomparare” , obținută astăzi mai mult formal, prin șpagă, spun surse din industrie. Așadar, se pare că ne întoarcem la haosul de acum cinci ani, în care toată lumea se pricepea la analize cât la fotbal și politică la un loc. Ce au uitat oficialii să treacă în legea asta după care se împart bani tuturor cu mărinimie au fost sancțiunile. E trist și intrigant faptul că în România, dacă un laborator greșește o analiză, nu prea are cum să fie tras la răspundere. În SUA, dacă un laborator te scoate bolnav incurabil, iar un altul sănătos tun, mai există un altul, denumit de referință, considerat standardul în domeniu, care verifică cine spune adevărul și cine nu. Laboratorul care a greșit plătește și toate analizele făcute ulterior, și despăgubiri pe deasupra.