Magistrații reacţionează la atacurile lui Iohannis şi Orban: ,,Statul de drept, simplu slogan”

AMR, UNJR, AJADO si APR reacționează la atacurile îndreptate împotriva Curții Constituționale, ceea ce demonstrează că, la 30 de ani de la căderea comunismului, „reflexele autocratice persistă încă în societatea românească”.

Într-un comunicat de presă,  toate cele patru organizații își manifestă îngrijorarea față de ușurința cu care lideri politici, jurnaliști sau comentatori justifică încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

Comunicatul a fost semnat de jud. Andreea Ciucă (președinte AMR), jud. Dana Gîrbovan (președinte UNJR), jud. Florica Roman (președinte AJADO) și proc. Florica Iordache (președinte APR).

Textul integral al comunicatului de presă:

„Atacurile recente îndreptate împotriva Curții Constituționale a României, de o gravitate ieșită din comun, venite din partea unor lideri politici, jurnaliști, comentatori ori reprezentanți ai unor ONG-uri, demonstrează că, la 30 de ani după căderea dictaturii comuniste, reflexele autocratice persistă încă în societatea românească, încălcările Constituției fiind scuzate în numele securității și al „interesului poporului”. Aceasta justificare a fost mereu folosită de autocrați în timpurile întunecate ale istoriei pentru a acapara tot mai multă putere.

Ușurinta cu care se argumentează și justifică încălcarea drepturilor ți libertăților în România de către diverse autorități și lideri de opinie readuce în actualitate cuvintele fostului președinte american Ronald Reagan, care a spus ca libertatea este un lucru fragil și nu se află niciodată la mai mult de o generație distanță de extincție“.

România este la doar doua generații de perioada comunistă în care nu a existat o Curte Constituțională

Deși Constituțiile României din 1948 și 1965 prevedeau egalitatea în fața legii, libertatea conștiinței, libertatea religioasă, libertatea persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenței, dreptul de proprietate, românilor le-au fost încălcate, în perioada comunistă, toate aceste drepturi, prin legi edictate de Marea Adunare Națională, în disprețul Constituțiilor în vigoare. Neexistând atunci niciun mecanism de control și corectare a acelor legi, România a fost transformată în una dintre cele mai crunte și crude dictaturi comuniste.

Curtea Constituțională a devenit ținta unor atacuri extrem de agresive și lipsite de argumente, pornind de la Președinte și Prim-ministru

Pe data de 6 mai 2020, Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea unor norme cuprinse în OUG 1/1999, pe motiv că acestea nu sunt suficient de clare pentru a permite cetățenilor să își regleze conduita în acord cu legea. Peste 300.000 de amenzi contravenționale au fost aplicate în baza acestor norme neconstituționale în perioada stării de urgență.

Imediat după pronunțarea deciziei, Curtea Constituțională a devenit ținta unor atacuri extrem de agresive și lipsite de argumente, pornind de la Președinte și Prim-ministru, continuând apoi cu alți lideri politici și nu numai, fapt ce demonstrează ca atât de clamatele principii ale statului de drept, pe care aceștia pretind că le respecta și apără, sunt simple slogane.

Vremurile excepționale sunt cele care îi separă pe cei ce cred în valorile statului de drept, în libertate și supremația legii, de cei ce le folosesc doar pentru imagine ori pentru a acapara tot mai multă putere, în afara controlului democratic. Punând în balanță argumentele Curții Constituționale cu pseudo-argumentele conținute în atacurile virulente îndreptate împotriva acesteia, prezentele asociații profesionale subliniază câteva concluzii:

1. Curtea Constituționala a dat o decizie predictibilă, anticipată de altfel de o serie de profesioniști ai dreptului, prin articole sau note de specialitate.

Este general acceptat ca, atunci când statul impune o sancțiune, tot statul trebuie să indice precis, într-o norma legislativă clară, conduita pe care persoana are voie sau nu are voie să o urmeze. În concret, articolele neconstituționale nu cuprindeau o astfel de descriere, ci defineau fără să distingă drept contravenții orice încălcări ale oricăror măsuri „stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite“.

Conform oricăror standarde interne și internaționale, o astfel de normă de incriminare nu putea fi considerată „clară și previzibilă”, astfel încât aceasta a fost declarată neconstituțională.

Curtea a pronunțat decizia în UNANIMITATE, fapt ce pur și simplu face ridicole și demagogice acuzațiile de partizanat politic aduse judecătorilor curții.

2. Reacțiile ce au succedat imediat pronunțării deciziei de către CCR, coroborate și cu neaplicarea de către Guvern a măsurilor pe care le avea la îndemână pentru soluționarea problemei sancțiunilor, dovedesc că toți acești critici nu doresc rezolvarea unei probleme, ci că folosesc cinic momentul pentru a ataca Curtea Constituționala.

„Prin această decizie, guvernul, autoritățile se poate spune că aproape sunt împiedicate să apere sănătatatea și viața românilor pe durata stării de urgență” a declarat Prim-ministrul Ludovic Orban.

Declarația premierului Orban amintește de cea din 2015 a fostului director SRI, George Maior, care a atacat CCR spunând: „Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere și morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea națională a cetățenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – și că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă voi ști spre cine să arăt cu degetul”. Atacul era generat de nemulțumirea fostului Director SRI Maior că CCR a apărat drepturile individuale ale românilor față de intruziunea ilegitimă a statului în viața lor privată, ce ar fi fost permisă prin legile Big Brother.

,,Atacarea Curţii Constituţionale de către Premierul României în aceeaşi retorică folosită de fostul director SRI demonstrează cat de puţin au progresat liderii politici în a înţelege ce înseamna statul de drept, democraţia şi respectarea drepturilor omului", spun magistrati

3. Prin decizia pronunțată, Curtea Constituționala pune o oglindă în fața insituțiilor și le arată slăbiciunile în a-și cunoaște propriile competențe și limite: Guvernul, în plină pandemie, adoptă OUG neconstituțională și eșuează în a stabili sancțiuni legale pentru cei ce nu respectă regulile; Președintele legiferează prin decretul de instituire a stării de urgență, încălcând atributul exclusiv al Parlamentului; la rândul său, Parlamentul lasă nesancționată conduita Președintelui, ratificând în întregime decretul acestuia.

Decizia Curții Constituționale ar fi trebuit să aibă efectul unui duș rece pentru toate aceste autorități din stat, care ar trebui să se preocupe de reinstaurarea echilibrului dintre puteri, pentru binele cetățenilor. Atunci când o instituție sau o autoritate iese din cadrul constituțional, reacția normală este de a corecta derapajul și rezolva problema, nu de a îi ataca pe cei care o expun.

E important de știut de către toate forțele politice și diverșii comentatori care fac retorica autocrației că statul de drept nu este suspendat în perioada stării de urgență. Acest fapt este subliniat de toate instituțiile internaționale, care atrag atenția cu privire la posibilele derapaje autocratice ce pot apărea în astfel de perioade.

Cu o populatie speriata, inchisa in casa, ramane institutiilor abilitate rolul de a apara statul de drept, drepturile si liberatile fundamentale. Este exact ce au facut Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala, indeplinidu-si menirea constitutionala de a proteja drepturile si libertatile fundamentale garantate de Constitutie intr-un moment extrem de dificil.

Un apel la vigilenta a fost lansat si de Felipe Marques, presedintele MEDEL, care a cerut “intregii comunitati juridice europene, inclusiv organizatiilor specializate pe drepturile omului, asociatiilor de avocati si magistrati, mediului academic, sa se puna in slujba persoanelor afectate de incalcarea drepturilor lor fundamentale si sa atraga atentia asupra oricaror abuzuri ale autoritatilor care profita de pandemie“.

AMR, UNJR, AJADO si APR subliniaza ca, la 30 de ani de la caderea dictaturii comuniste, este de asteptat ca toate institutiile statului roman sa inteleaga si sa respecte valorile constitutionale supreme, adica statul de drept, democratia si drepturile fundamentale ale omului, sa le apere atunci cand sunt in pericol si sa le restabileasca atunci cand sunt incalcate. Instaurarea unei autocratii profitand de o “stare exceptionala” este deja o reteta brevetata de istorie, motiv pentru care am sanctionat si vom sanctiona public orice retorica ce o poate precede", se arată în cel mai dur comunicat scris vreodată împotriva unui preşedinte şi premier.