În situaţia în care am fi forţaţi să jucăm la cacealma, la masa verde a năpastei şi am aşeza realitatea asta atât de greu de priceput într-o ordine literară – ea fiind singura care mai funcţionează (în ipoteza din ce în ce mai verificată că, spre deosebire de realitate, ficţiunea măcar are o coerenţă!) – aş zice că Ghiţă ar cam fi jucat rolul Margaretei din binecunoscutul roman al lui Mihail Bulgakov (chit că n-ar fi aşa de frumos ca iubita Maestrului!).
Da’ l-a jucat prost. Pe partea ailaltă, ar rezulta că, la schimb, Maestrul a fost, dimpotrivă, perfect. Aiurea, nici pomeneală! Şi el a jucat la fel de prost. Poate chiar mai prost. O catastrofă… Deci, pas!
Epopeea sughiţo-„ghilgameşiană” – structurată în episoade oferite periodic televiziunii la care Ghiţă este patron, după un algoritm pe care serviciile secrete nu l-au descifrat(!), au ceva din foiletoanele senzaţionaliste ieftine de odinioară, de genul „Misterele de-nu-ştiu-unde”, scrise cu litere mari, ca să poată citi şi semi-analfabeţii şi tipărite pe hârtie maron de împachetat. Cu ilustraţii naive, mişcate şi blurate, precum şi cu un inconfundabil iz de mucegai de pivniţă. De beci, din ăla domnesc însă! Strădaniile audio-vizuale de a „da din casă” – aşa cum îi dictează, de pildă, frica de a înfunda puşcăria pentru mulţi ani sau, şi mai grav, de a dispărea definitiv de pe faţa pământului – acoperă o inimaginabilă mizerie morală şi instituţională. Iar, dacă e să dezvăluie ceva, ele dezvăluie o lume ascunsă, subterană, vermiculară, lipsită de orice cod al onoarei şi trăsnind a corupţie şi a ilegalităţi strigătoare la cer. Practic, de 27 de ani, întreaga ţară a fost prizoniera acestui Sistem. Şi cred că, din păcate, mai este încă, fiindcă el nu poate fi demolat. Pentru el, nu există riscul de a dispărea niciodată, ci el doar îşi înlocuieşte actanţii şi îşi reîmprospătează reţelele. Se vor reseta. Vor apărea alţi capi conspiraţi, alţi locotenenţi, alţi agenţi acoperiţi, alte sarcini. În timp ce motorul afacerilor de sute şi sute de milioane nu se opreşte niciun moment, funcţionează nestingherit, poate doar conturile să fie mutate în alte paradisuri. În rest, totul merge mai departe. Operaţiunile se vor desfăşura sub un alt stindard, cu un alt logo decât cel de până acum („lupta anticorupţie”!) şi vor avea alţi exponenţi de suprafaţă.
Telenovela Ghiţă-Coldea (în fond, doi veleitari a căror calitate umană nu este în niciun caz măreţia morală!) a fost ea însăşi o cacealma, fiindcă a fost urmată doar de o pompoasă „punere la dispoziţie”. Şi gata! SRIul apără interesele naţiunii, democraţia… Ştim!
Însă mai există o pildă: în lumea sulfuroasă a serviciilor secrete, unde ùmbrele fără chip se mişcă dezinvolt şi în aparent deplină încredere, trădarea este oricând posibilă. Şi, nu de puţine ori, în clinchet de arginţi. S-ar putea ca şi defectarea lui Ghiţă să fie un clişeu vechi: a fugit (Drăgan!?) cu banii!...