Urmașii lui Machiavelli își depășesc maestrul. Prin câteva lovituri abile, liderii Mișcării 5 Stele au reușit să arunce în aer atât scena politica italiană, cât și pe cea europeana. Care este scopul acestor manevre? În primul rând să aducă din nou Mișcarea 5 Stele pe primul loc în simpatiile italiene. Dar există și un al doilea obiectiv, afirmarea unui pol politic european opus atât globaliștilor conduși de Macron și Merkel, cât și naționaliștilor lui Salvini.
Să lăsăm, deocamdată, speculațiile și să ne concentrăm asupra faptelor. Acum câteva zile, premierul italian Giuseppe Conte (membru al Mișcării 5 Stele) își critica deschis aliatul (pe ministrul de Interne Matteo Salvini) în fața cancelarului german Angela Merkel. Mai mult, Giuseppe Conte promitea să aducă imigranți din Malta în Italia peste capul lui Salvini. Adevărata miză a acestei discuții a devenit însă vizibilă abia după a doua manevră, care i-a aparținut de această dată adevăratului Machiavelli de la Roma, nimeni altul decât Luigi Di Maio, șeful Mișcării 5 Stele. Însoțit de colegul său Allesandro di Battista, Di Maio a făcut o călătorie în Franța pentru a se întâlni cu un lider al Vestelor galbene, Cristophe Chalencon, care vrea și el să depună o listă pentru Parlamentu European.
Că un ditamai prim-vicepremier italian și șef al celui mai important partid italian vizitează Franța pentru a se întâlni cu un oarecare lider al mișcării de protest e un mesaj în sine. Dar mai există două elemente ale acestei întâlniri care i-au făcut să turbeze de furie pe guvernanții din Franța. În primul rând, Chalencon a fost acuzat în Franța de islamofobie pentru mesajele sale dure la adresa fundamentalismului musulman. În al doilea rând, Di Maio însuși a făcut tot ce a putut să-i irite pe guvernanții francezi.
Mesajul postat de politicianul italian pe platformele de socializare este edificator: „Vântul schimbării a trecut Alpii. Repet! Vântul schimbării a trecut Alpii!”. Și aici nu era vorba doar de faptul că, în opinia lui Di Maio, vestele galbene sunt inspirate de mișcarea politică italiană, ci și de propria călătorie în țara lui Macron. Mai mult, liderul de la Roma a pus gaz pe foc, la propriu. „În Franța, ca și în Italia, politicienii au devenit surzi la nevoile cetățenilor care au fost ținuți departe de cele mai importante decizii, chiar dacă acestea îi afectau nemijlocit. Strigătul care se ridică astăzi din piețele și de pe străzile Franței este lăsați-ne să participăm!”.
Răspunsul francezilor la declarațiile sfidătoare ale lui Di Maio nu s-a lăsat așteptat. Franța și-a rechemat rapid ambasadorul la Roma pentru consultări! Mai mult, un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe a calificat declarațiile lui Di Maio drept „inacceptabile” între două țări vecine, membre ale Uniunii Europene. „Domnul Di Maio, care are responsabilități în guvern, trebuie să aibă grijă să nu submineze, prin ingerințele sale repetate, relațiile noastre bilaterale și interesele Franței și ale Italiei”.
Desigur, nu e prima dată când există schimburi de replici acide între responsabilii politici de la Roma și de la Paris. De data aceasta, miza e însă alta. Mișcarea 5 Stele, pusă în umbră de impetuoasa politică antiimigrație a lui Matteo Salvini, are nevoie de mesaje clare pentru a avea șanse de victorie la apropiatele alegeri europene. Așa trebuie „citită” delimitarea premierului Conte de politicile lui Salvini. Cât privește atacul lui Di Maio la adresa establishmentului francez, aici lucrurile sunt și mai evidente. Ca și Macron, Mișcarea 5 Stele a ajuns la putere folosind o retorică anti-sistem. Spre deosebire de președintele Macron, mare susținător al globalismului, mișcarea italiană nu și-a trădat electoratul, ci a încercat să schimbe lucrurile în politica italiană, chiar dacă pentru asta a fost nevoită să se alieze cu naționaliștii din Liga Nordului. Acum prin două mișcări extrem de ofensive, conducerea mișcării dă un mesaj clar atât împotriva populiștilor, cât și a globaliștilor: va fi război! Să fie acesta actul de naștere al unei noi stângi, dornice să-și asume atât doleanțele claselor muncitoare, cât și construirea unui sistem politic bazat pe democrația directă?