Cel mai sensibil experiment de până acum care vânează materia întunecată, LUX, nu a reuşit să captureze această fantomatică formă de materie. După o perioada de funcţionare de circa 20 de luni, analiză datelor achiziţionate a arătat că nu au fost descoperite semnale lăsate în detectorul LUX de particule de materie întunecată – cercetătorii reuşind să impună doar limite asupra caracteristicilor acestora. Vor reuşi în viitor alte experimente, la acceleratoare sau în laboratoarele subterane să facă lumina asupra materiei întunecate?
Presupunerea existenţei materiei întunecate în Univers se bazează pe efectele gravitaţionale pe care această le are asupra stelelor, galaxiilor şi a luminii. Viteză stelelor în periferia galaxiei noastre, de exemplu, nu poate să fie explicată de prezenţa în galaxie doar a materiei pe care o cunoaştem. Nici curbarea razelor de lumina în apropierea galaxiilor, descrisă de legea gravitaţiei generale a lui Einstein. Pentru a explică aceste fenomene oamenii de ştiinţă presupun existenţa unei forme de materie în Univers care se manifestă prin atracţie gravitaţională, materie care însă nu emite lumina – o materie întunecată! Materia întunecată ar trebui să alcătuiască circa 80% din totalul de materie din Univers, deci înţelegerea acesteia este unul dintre obiectivele cele mai presante din fizică modernă. Se presupune că materia întunecată ar fi alcătuită din particule care interacţionează extrem de slab cu restul materiei – cea “normală” pe care o cunoaştem. Tocmai această speranţa, a existenţei unei interacţiuni, i-a împins pe oamenii de ştiinţă să construiască aparate sofisticate care au obiectivul de a captura materia întunecată şi de a-i măsură caracteristicile. Experimente care vânează semnale ale interacţiunii materiei întunecate cu materia normală au fost construite şi instalate în laboratoare subterane, unde “poluarea” cu raze cosmice (particule care ajung pe Terra din Univers) este mult mai mică decât la suprafaţă. În aceste condiţii de “linişte cosmică” s-a încercat detectarea de semnalele generate de interacţiunea particulelor de materie întunecată denumite WIMPs (Weakly Interacting Massive Particles), particule cu masă de circa 10-100 de ori mai mare că cea a protonului, în urmă interacţiunii acestora cu atomii diverselor feluri de substanţe. Există anumite motive care îi fac pe oamenii de ştiinţă să creadă că WIMP ar fi cel mi bun candidat că particula de materie întunecată (chiar dacă există nici o certitudine că într-adevăr aşa ar fi). Experimentul LUX este cel mai sensibil la ora actuală şi a prezentat recent rezultatele unei perioade de 20 de luni de achiziţie de date (din 2014 până în 2016). LUX (Large Underground Xenon) este un aparat care are că mediu sensibil 302 kg de Xenon lichid, într-un recipient de titaniu la rândul lui înconjurat de un volum de 272,500 litri de apă pură, care absoarbe parte din particulele de materie normală care provin din exterior. LUX est instalat într-o fosta mînă de aur în South Dakota în SUA, într-un laborator care se numeşte Sanford Underground Research Facility, la o adâncime de 1.6 km. Ceea ce cercetătorii sperau să găsească era un semnal clar generat de o particula de materie întunecată în urmă interacţiunii cu atomii de Xenon. După 20 de luni însă de măsurători LUX nu a văzut nici un semnal care ar putea să fie atribuit materiei întunecate. Ce înseamnă această? Că materia întunecată nu există? Nicidecum – materia întunecată ar putea să fie altfel decât cea pe care o caută LUX – ori să aibă o masă diferită (deci nu WIMP) ori să interacţioneze cu materia normală mai slab decât se aştepta. Lo ora actuală alte experimente, mai sensibile că LUX, sunt în faza de instalare în alte laboratoare subterane, precum cel de la Gran Sasso (Italia). În paralel la marele accelerator de la Geneva (LHC) ar putea să fie generate particule de materie întunecată în urmă coliziunilor fasciculelor de protoni cu energii foarte mari. Vânătoarea materiei întunecate continuă şi chiar devine din ce în ce mai interesantă! Înţelegerea acesteia este extrem de importantă pentru a desluşi tainele Universului şi a înţelege mai bine istoria şi evoluţia viitoare a acestuia.
Articol scris de Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma, Italia) şi colaborator al Scientia.ro